Nicușor Constantinescu a recuzat-o pe judecătoarea Antoneta Ardeleanu, de la Tribunalul Constanța
Nicușor Constantinescu a recuzat-o pe judecătoarea Antoneta Ardeleanu, de la Tribunalul Constanța
13 Jan, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
2009
Marime text
- În prezent, Nicușor Daniel Constantinescu se află în detenție, el fiind condamnat definitiv la zece ani de închisoare.
Cererea de recuzare a judecătoarei Antoneta Ardeleanu a fost respinsă.
„Respinge, ca nefondată, cererea de recuzare formulată de inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în cameră de consiliu azi, 12.01.2021“, potrivit minutei judecătorești.
Până în prezent au fost acordate 25 de termene de judecată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța au reținut următoarea stare de fapt: „În perioada decembrie 2009 - noiembrie 2010, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel, în calitate de președinte al Consiliului Județean Constanța, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, a achiziționat și a plătit servicii de publicitate în valoare de 401.700 lei. Suma respectivă reprezintă un prejudiciu adus bugetului Consiliului Județean Constanța concomitent cu obținerea de către firma prestatoare a serviciilor a unui folos necuvenit în același cuantum“.
Curtea de Conturi, la CJC „Concret, în perioada respectivă, Consiliul Județean Constanța a achiziționat servicii de publicitate în presa scrisă locală, pentru care a achitat integral un număr de 12 facturi fiscale. Ca urmare a dispozițiilor emise de Curtea de Conturi a României, Consiliul Județean Constanța s-a adresat instanței civile și a obținut o hotărâre judecătorească definitivă de obligare a inculpatului Constantinescu Nicușor Daniel la plata sumei de 401.700 lei, ce reprezintă întregul prejudiciu al faptei penale. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpatului“, se mai arată în actele DNA.
Expertiză
Amintim că la termenul din 11 septembrie 2020, Tribunalul Constanța a admis cererea lui Nicusor Daniel Constantinescu privind efectuarea unei expertize fianciar contabile, cu urmatoarele obiective:
1) să se precizeze care este contravaloarea prestațiilor ce au fost achitate de Consiliul Județean Constanța către SC Combat Press SA în perioada reținută prin rechizitoriu, decembrie 2009-noiembrie 2010 și dacă suma ar fi fost diferită în cazul organizării unei licitații în legatură cu serviciile imputate a fi nelegale –
2) să se stabilească circuitul financiar contabil și administrativ pe care trebuia să îl urmeze operațiunile realizate pentru plata sumelor de către Consiliul Județean Constanța către SC Combat Press SA
3) să se precizeze care erau persoanele care trebuiau să verifice îndeplinirea condițiilor legale pentru efectuarea plătilor către SC Combat Press SA.
Adresă la CJC În continuate, Tribunalul Constanța a decis emiterea unei adrese către Consiliul Județean Constanța în care să se comunice: dacă s-a adus la cunoștința Președintelui Consiliului Județean Constanța a unei note/adrese din care să reiasă că, nu exista un contract încheiat în urma unei licitatii cu SC Combat Press SRL, pentru plata prestațiilor către aceasta.
În prezent, Nicușor Daniel Constantinescu se află în detenție, el fiind condamnat definitiv la zece ani de închisoare.
Citește și
„Moștenirea“ Xenoti. Mazăre și Nicușor, la judecată cu administratorul judiciar al firmei
Nicușor Constantinescu, procurorii DNA și falimentul Flora
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii