Nicuşor Constantinescu, fostul şef al Consiliului Județean Constanța, cere să fie eliberat condiţionat

25 Feb, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
2114
Marime text
Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, a contestat decizia Judecătoriei Medgidia, din 23 ianuarie, când i-a fost respinsă, ca nefondată, cererea de eliberare condiţionată. Contestaţia fostului şef al CJC va fi soluţionată de judecătorii din Tribunalul Constanţa, pe data de 11 martie.
Nicuşor Daniel Constantinescu a fost condamnat la cinci ani de închisoare în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa. În dosarul privind presupusa subfinanţare a Centrului Militar Zonal Constanţa, fostul şef al CJC a luat tot cinci ani de închisoare. Cele două pedepse sunt definitive.
Recent, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa a cerut contopirea celor două condamnări definitive. Solicitarea se află pe rolul Tribunalului Constanţa. Primul termen a fost stabilit pentru data de 19 martie.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii