Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:17 01 04 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Noi procese, deschise la Tribunalul Constanța Încă doi angajați își cer drepturile salariale din partea unor firme din portofoliul lui Gabriel Comănescu

ro

29 Mar, 2025 16:34 1165 Marime text
  • Șirul proceselor care au ca obiect calculul drepturilor salariale, deschise la Tribunalul Constanța, continuă! Numai joi, 28.03.2025, pe secția I civilă au fost înregistrate nu mai puțin de două dosare, în care niște angajați își cer drepturile din partea unor societăți controlate de omul de afaceri Gabriel Comănescu, respectiv GSP Offshore SRL și Navymar Shipping Company LTD. 
 
Vorbim despre următoarele dosare:
 
  • Dosarul cu numărul unic 1543/118/2025, în care IZET IUGEL își cere drepturile salariale din partea GSP OFFSHORE SRL.
  • Dosarul cu numărul unic 1531/118/2025, în care GUILLERMO PULIDO URIBE își cere drepturile salariale din partea NAVYMAR SHIPPING COMPANY LTD și SC GSP OFFSHORE SRL.
 
În aceeași zi fost deschisă o acțiune și împotriva unei firme care, în trecut, a aparținut afaceristului menționat anterior - SC SEA PROTECT GROUP SRL.
Este vorba despre dosarul cu indicativul 1529/118/2025, în care NICULAE STELIAN își cere drepturile salariale din partea SC SEA PROTECT GROUP SRL.
 
Deocamdată, în niciunul dintre dosare nu a fost fixat termen de judecată.
 
În secțiunea Documente pot fi consultate capturile de pe dosarele publicate pe portalul instanțelor de judecată.
 

Despre Sea Protect Group SRL

Societatea a fost înființată în anul 2012, cu sediul social în municipiul Constanța. Asociați în firmă sunt GVC Investment Company LTD, cu sediul în Cipru, care deține 95,24% din capitalul social, și Lucian Claudiu Crăiță, care deține 4,76% din capitalul social. Cel din urmă este și administratorul societății.
 
Potrivit termene.ro, în anul fiscal 2023, firma a raportat 93 de salariați, o cifră de afaceri de 11.158.541 lei și o pierdere 21.17 lei și datorii de 32.503.555 lei.
 
Potrivit termene.ro, Sea Protect Group SRL este acționar în SPG Archivator SRL Constanța (deținută de Sea Protect Group SRL, cu 99% din capitalul social, și Comanescu Gabriel Valentin, cu 1% din capitalul social), în SPG Emergencies SRL Constanța (deținută de Comanescu Gabriel Valentin, cu 51% din capitalul social și Sea Protect Group SRL, cu 49% din capitalul social), SEA Protect Group Fire SRL Constanța (deținută de Lucian Claudiu Crăița, cu 5% din capitalul social, și Investment Company LTD, cu sediul în Cipru, cu 95% din capitalul social), precum și în SEA Protect Group Training SRL Constanța (deținută de Crăiță Lucian Claudiu, cu 80% din capitalul social și SEA Protect Group SRL, cu 20% din capitalul social).
 

Reamintim că în Adunarea Generală a Asociaţilor din 15.12.2016 a fost aprobată cesiunea, la valoarea nominală, a unui număr de 19 părţi sociale, în valoare nominală de 10 lei fiecare, reprezentând 90,48% din capitalul social, deținute de Gabriel Valentin Comănescu către asociatul GVC Investment Company Ltd. În urma cesiunii, Gabriel Valentin Comănescu a pierdut calitatea de asociat al firmei şi a renunţat la orice pretenţii ce decurg din calitatea de asociat asupra patrimoniului.
 
Ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra părţilor sociale, capitalul social al firmei va rămâne neschimbat, în cuantum de 210 lei, fiind divizat în 21 de părţi sociale, în valoare nominală de 10 lei fiecare, distribuit între asociaţi după cum urmează: GVC Investment Company Ltd va deţine un număr de 20 de părţi sociale, în valoare nominală de 10 lei, reprezentând 95,24% din capitalul social, în timp ce Lucian Claudiu Crăiţă va deţine o parte socială, în valoare nominală de 10 lei, reprezentând 4,76% din capitalul social al societăţii. Hotărârea nr. 3/15.12.2016 a Adunării Generale a Asociaţilor SC SC SEA Protect Group SRL a fost publicată în Monitorul Oficial.
 

Despre GSP Offshore SRL

Potrivit datelor furnizate de platforma Termene.ro, societatea GSP Offshore SRL a fost înființată în anul 2016 în Constanța și anul trecut firma a fost transferată în Voluntari, județul Ilfov.
 
Societatea GSP Offshore SRL (2016) face parte din grupul de firme Grup Servicii Petroliere – GSP controlat de Comănescu Valentin Gabriel.
 
Firma se ocupă cu activități de servicii anexe extractiei petrolului brut și gazelor naturale.
 

Asociații companiei GSP Offshore SRL (2016) sunt două companii cu același sediu în Rotterdam, 3115 JG Schiedam, Jan Van Galenstraat 66,  Olanda GSP Offshore BV și GVC Investment BV, ambele reprezentate de către Comănescu Valentin Gabriel.
 
Numele lui Gabriel Valentin Comănescu se leagă și de societățile Vega Turism SA, Industria Mundum SRL, Grup Servicii Petroliere SA, Grup Servicii Petroliere Shipyard SRL, Grup Servicii Petroliere Engineering SRL, Vega Travel International SRL, Green County SRL, Upetrom 1 Mai Trading SRL, Grup Servicii Petroliere Training SRL, Grup Servicii Petroliere Logistic SRL, SPG Archivator SRL, SPG Emergencies SRL, Tehnoconstruct Marine Operations SRL, Redivivus Green Farm SRL, Upetrom 1 Mai Manufacturing SRL, Providence Energy SRL, GSP Power SRL, Gino-Impex SRL, GSP Downstream SRL, Onyx Line SRL, Corona Crewing SRL, Euro Shipping Logistic SRL, GSP Offshore SRL.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:

La Tribunalul Constanța GSP Offshore și Navymar Shipping Co LTD, chemate în instanță de către un angajat
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii