Nordis Management SRL a chemat în instanță firma Euro Vial Residence. Ce au de împărțit
Nordis Management SRL a chemat în instanță firma Euro Vial Residence. Ce au de împărțit
02 Feb, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
4098
Marime text
- Nordis Management SRL cheamă în instanță Euro Vial Residence SRL cu privire la un bun imobil care ar fi făcut obiectul unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare
Nordis Management SRL a chemat în instanță Euro Vial Residence SRL într-un dosar care are ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară. Dosarul a fost pe rolul Judecătoriei Constanța, unde acțiunea a fost respinsă de judecători pe 16 decembrie. Pe 28 ianuarie 2022 a fost înregistrat apelul depus de către Nordis.
Totodată, pe rolul Tribunalului Constanța mai există un dosar, prin care Nordis Management SRL este reclamant, iar Euro Vial Residence este pârât. Dosarul are ca obiect „hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare”. Pe 17 martie 2022 este următorul termen.
Ce a cerut Nordis
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 11.06.2021, petenta Nordis Management SRL a formulat, în contradictoriu cu intimatul Euro Vial Residence SRL plângere împotriva încheierii nr. XXX/09.04.2021 prin care s-a respins cererea de reexaminare a încheierii nr. XXX/29.03.2021, prin care a solicitat anularea acestora și revenirea la situația anterioară în sensul notării în cartea funciară a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare.
În motivare, petenta a arătat instanței că la data de 13.05.2020, între petentă, în calitate de promitentă-cumpărătoare și intimată, în calitate de promitentă-vânzătoare, au fost încheiate mai multe promisiuni de vânzare-cumpărare printre care și promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare autentificată de BPIN I.B., sub nr. 314 din data de 13.05.2020, având ca obiect Spațiul Comercial nr. 1 situat în oraș Năvodari, termenul de perfectare a contractului de vânzare fiind stabilit la data de 25.09.2020.
În continuare petenta a menționat că părțile, prin intermediul corespondenței purtate și a convocărilor solicitate de petentă, au prelungit succesiv termenul de perfectare a contractului de vânzare, respectiv la data de 25.10.2020, la data de 28.12.2020, la data de 05.03.2021 și la data de 16.03.2021. A mai menționat petenta că la data de 02.04.2021 a primit din partea intimatei declarație de rezoluțiune, iar la data de 08.04.2021 a recepționat încheierea prin care la data de 05.04.2021 a fost admisă cererea intimatei și s-a dispus radierea din cartea funciară a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare încheiate între părți. Împotriva încheierii de carte funciară, petenta a formulat cerere de reexaminare, ce a fost respinsă la data de 09.04.2021.
Petenta a precizat pe de-o parte, că termenul de perfectare a contractului de vânzare-cumpărare nu a fost depășit cu 6 luni pentru a justifica radierea din cartea funciară a promisiunii bilaterale, față de împrejurarea că părțile au prelungit succesiv perfectarea contractului, iar pe de altă parte față de împrejurarea că, la data de 25.03.2021, anterior împlinirii termenului de 6 luni calculat chiar de la data primului termen de perfectare a contractului, petenta a formulat cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare.
În drept, petentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 31 din Legea nr. 7/1996, art. 906 C. civ., art. 109 din Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară din 09.07.2014.
Ce a spus firma Euro Vial Residence
La data de 06.09.2021 intimata Euro Vial Residence a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a înțeles să invoce excepția tardivitățiii formulării cererii de chemare în judecată și excepția lipsei de interes, iar pe fondul cauzei a solicitat instanței respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivarea excepției tardivității, intimata a învederat instanței că petenta nu a făcut dovada formulării în termenul de 15 zile a plângerii împotriva încheierii registratorului-șef prin raportare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanței, respectiv la data de 11.06.2021. În ceea ce privește excepția lispei de interes, intimata a menționat că a formulat declarație de rezoluțiune a antecontractului de vânzare-cumpărare, astfel încât apreciază că interesul petentei nu este actual și nu este legitim întrucât nu urmărește afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege ori a unei situații juridice ocrotite de lege, începând de la data comunicării declarației de rezoluțiune, respectiv data de 02.04.2021.
Relativ la fondul cauzei, intimata a precizat că soluția registratorului șef este întemeiată, întrucât termenul pentru executarea contractului a expirat, iar petenta nu a solicitat biroului teritorial de cadastru și publicitate imobiliară notarea unei acțiuni în prestație tabulară, în termen de 6 luni de la expirarea termenului prevăzut în antecontract pentru încheierea contractului în formă autentică. Suplimentar, intimata a menționat că cererea petentei este neîntemeiată și prin prisma împrejurării că la data de 02.04.2021 a intervenit rezoluțiunea antecontractului încheiat între părți.
Cum a analizat instanța
Relativ la excepția tardicvității, instanța constată că potrivit prevederilor art. 31 alin. 3 din Legea nr. 7/1996 împotriva încheierii registratorului-șef emise potrivit alin. 2 cei interesați sau notarul public pot formula plângere, în termen de 15 zile de la comunicare. În acest sens instanța constată că petentei i-a fost comunicată încheierea registratorului-șef în data de 12.05.2021, iar prezenta plângere a fost transmisă către biroul teritorial la data de 25.05.2021, respectiv în termenul legal de 15 zile. Față de aceste aspecte, instanța va respinge excepția tardivității invocată de intimat, ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția lipsei de interes invocată de intimată instanța constată că art. 32 C. proc. civ. enumeră condițiile de exercitare a acțiunii civile, condiții printre care se regăsește și cea potrivit cu care partea trebuie să justifice un interes. Potrivit art. 33 din același act normativ, interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.
Instanța reține că printre cerințele interesului, ca condiție de exercitare a acțiunii civile se enumeră și cerința ca acesta să fie născut și actual, adică să existe în momentul în care se exercită acțiunea civilă, condiția interesului și cerințele acestuia verificându-se prin raportare la data introducerii cererii de chemare în jduecată.
Raportând dispozițiile legale anterior reținute la situația de fapt dedusă judecății instanța constată că la data formulării cererii de chemare în judecată petenta justifica un interes născut și actual. În acest sens, instanța are în vedere, contrar argumentelor intimatei, că nu are relevanță în determinarea interesului petentei împrejurarea că intimata a formulat declarație de rezoluțiune cu privire la antecontractul încheiat între părți, atâta vreme cât registratorul, a operat la radiera promisiunii de vânzare-cumpărare în sensul prev. art. 906 alin. 3 C. civ., respectiv la solicitarea Euro Vial Residence, după împlinirea a 6 luni de la trecerea termenului fixat pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare, motiv pentru care solușția registratorului este una legală și temeinică, fără a ține seama, în soluția sa de eventualele declarații de rezoluțiune.
Față de cele anterior reținute, instanța constată că la data formulării cererii de chemare în judecată, petenta justifica un interes în promovarea acesteia, motiv pentru care va respinge excepția lipsei de interes invocată de intimată, ca neîntemeiată.
Despre Nordis Management SRL
Înfiinţată în anul 2008, Nordis Management SRL are sediul în Bucureşti, pe strada Aleea Alexandru. Capitalul social subscris, de 7.000 de lei, integral vărsat, este compus din 700 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Asociaţi persoane fizice sunt: Poştoacă Nicolae-Cristian, cu 5% din capitalul social, Ivan Maria, cu 5% din capitalul social, Mihai Alexandru, cu 8% din capitalul social, Ciorbă Vladimir-Răzvan, cu 41% din capitalul social, Poştoacă Gheorghe - Emanuel, cu 41% din capitalul social. Administratorul firmei, care se ocupă de dezvoltare (promovare) imobiliară, este Poştoacă Gheorghe - Emanuel. În anul 2019, firma a raportat 19 salariați, la o cifră de afaceri de 43.029.396 lei, profitul fiind de 4.465.168 lei.
Euro Vial Residence SRL
Societatea are sediul pe strada Nicolae Filimon, din municipiul Constanța, fiind înființată în anul 2017. Asociați sunt Ion Virgil Lixandru – 70% și Laurențiu Mugurel Manta – 30%, iar administratorul firmei este Nelu Voicilă. În anul 2020, firma a raportat 11 salariați, cu o cifră de afaceri de 45.482.439 lei, iar profitul este de 13.760.617 lei.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Sursă foto: pixabay.com
Citește și:
Undă verde de la Mediu pentru supraetajarea unui imobil din Mamaia Nord
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii