Noutăţi în procesul lui Traian Băsescu, acuzat că ar fi colaborator al Securităţii

06 Jun, 2019 10:55
ZIUA de Constanta
2548
Marime text
Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti a fost înregistrat la data de 29 mai 2019 dosarul prin care Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii l-a reclamat pe Traian Băsescu, preşedintele PMP şi fostul preşedinte al României, pentru faptul că a fost lucrător sau colaborator al Securităţii.
De altfel, primul termen a fost la data de 31 mai 2019, unde a avut loc respingerea cererii de abţinere.
Acest aspect este un prim pas în procesul CNSAS. Preşedintele şedinţei de judecată prezintă componenţa completului, numeşte persoanele care participă în calitate de expert, specialist, interpret, grefier şi informează participanţii despre dreptul lor de a face propuneri de recuzare şi de abţinere de la judecată.
Judecătorul împotriva căruia este formulată o cerere de recuzare poate declara că se abține, iar declarația de abținere se soluționează cu prioritate.
În caz de admitere a declarației de abținere, cererea de recuzare, indiferent de motivul acesteia, va fi respinsă, prin aceeași încheiere, ca rămasă fără obiect.
În cazul în care declarația de abținere se respinge, prin aceeași încheiere instanța se va pronunța și asupra cererii de recuzare (art. 48 alin. 3 Cod procedură civilă).
Până la soluționarea declarației de abținere nu se va face niciun act de procedură în cauză, iar formularea unei cereri de recuzare nu determină suspendarea judecății. Cu toate acestea, pronunțarea soluției în cauză nu poate avea loc decât după soluționarea cererii de recuzare.

"Solutia pe scurt: Respinge cererea de abţinere ca neîntemeiată. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi 31.05.2019".
Acest aspect este un prim pas în procesul CNSAS. Preşedintele şedinţei de judecată prezintă componenţa completului, numeşte persoanele care participă în calitate de expert, specialist, interpret, grefier şi informează participanţii despre dreptul lor de a face propuneri de recuzare şi de abţinere de la judecată.
Judecătorul împotriva căruia este formulată o cerere de recuzare poate declara că se abține, iar declarația de abținere se soluționează cu prioritate.
În caz de admitere a declarației de abținere, cererea de recuzare, indiferent de motivul acesteia, va fi respinsă, prin aceeași încheiere, ca rămasă fără obiect.
În cazul în care declarația de abținere se respinge, prin aceeași încheiere instanța se va pronunța și asupra cererii de recuzare (art. 48 alin. 3 Cod procedură civilă).
Până la soluționarea declarației de abținere nu se va face niciun act de procedură în cauză, iar formularea unei cereri de recuzare nu determină suspendarea judecății. Cu toate acestea, pronunțarea soluției în cauză nu poate avea loc decât după soluționarea cererii de recuzare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii