Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:04 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

NUP pentru doi comisari ai Gărzii Financiare Evaziune cu fier vechi. Afacerist italian condamnat la Constanța. Judecătorii și-au motivat decizia

ro

22 Apr, 2021 00:00 2226 Marime text
  • Potrivit datelor oficiale puse la dispoziție de RECOM, numele italianului Paris Stelio figurează dosar în Lepac Trade SRL Constanța (cu sdiul în municipiul Constanţa, pe strada Grănicerului), firmă radiată.
  • De precizat că în legătură cu prezenta cauză, procurorii au derulat cercetări specifice și în referire la doi foști comisari ai Gărzii Financiare Constanța. Potrivit datelor oficiale, cei doi ar fi primit primit fiecare câte 10.000 euro pentru denaturarea și tergiversarea efectuarea unor verificări fiscale.
  • Întrucât probatoriul administrat nu a vădit implicarea infracțională a celor doi foști comisari ai Gărzii Financiare Constanța, magistrații au dispus o solutie de clasare.

Tribunalul Constanța a motivat decizia de condamnare a afaceristului italian, Paris Stelio, de 60 de ani, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. În primă instanță, italianul, trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, a primit trei ani de închisoare cu suspendare.
 
Prin decizia de condamnare, instanța a admis acţiunea civilă și a decis obligarea italianului să plătească părţii civile - Statul Român prin DGRFP Galaţi –AJFP Constanţa, sumele de 591.659 lei – impozit pe frofit şi 2.663.504 lei din care 1.217.602 lei reprezintă impozit pe profit şi suma de 1.445.902 lei reprezintă taxa pe valoare adăugată, precum şi dobânzile şi penalităţile calculate conform dispoziţiilor Codului de procedură fiscală la suma reprezentând despăgubiri civile, până la achitarea despăgubirilor.
 
Potrivit datelor oficiale puse la dispoziție de RECOM, acesta fiind consultat la data de 08 aprilie 2021 – la o zi după decizia de condamnare, numele italianului Paris Stelio figurează dosar în Lepac Trade SRL Constanța (cu sdiul în municipiul Constanţa, pe strada Grănicerului), firmă radiată.
 

Date de la Vrăjitorul

 
Potrivit Monitorului Oficial al României, Partea a IV-a, nr. 6123/2.XII.2009, SC Lepac Trade SRL Constanța a fost fondată, în baza cererii nr. 67922 din data de 26.10.2009, de Paris Stelio, asociat unic, cu un aport la capital de 200 de lei echivalând cu 20 părți sociale, reprezentând 100 % capitalul social total, cotă de participare la beneficii/pierderi de 100 %.
 
Firma avea ca domeniul principal de activitate: comerț cu ridicata specializat al altor produse -  activitatea principală: - comerț cu ridicata al materialului lemnos și a materialelor de construcție și echipamentelor sanitare.
 
Decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă.
 
În motivarea deciziei, prima instanță reține, printre altele, că în perioada 2010 – 2011, inculpatul a înregistrat în contabilitate cheltuieli de exploatare în valoare totală de 9.057.305,36 lei, reprezentând contrvaloarea cantităților de materiale neferoase înscrise pe cele zece formulare tip facturi fiscale și care au creat doar aparența existenței unei relații economice între două societăți, ea neexistând în realitate.
 

Astfel, continuă magistrații, a fost diminuat profitul impozabil cu suma de 7.608.137,36 lei, și a fost cauzat un prejudiciu produs bugetului de stat în cuantum de 1.217.302 lei, sumã ce reprezintă impozit pe profit datorat (7.608.137,36 lei x 16%).
 
În continuare, inculpatul ar fi „omis să înregistreze în evidența contabilă a societãṭii, în perioada 01.01.2010 - 13.12.2011, veniturile încasate prin contul bancar deschis la Volksbank Osttirol Austria, în valoare totală de 9.057.305,36 lei, fapt având drept consecință sustragerea de la de la plata către bugetul general consolidat al statului a unui impozit pe profit în cuantum de 1.217.302 lei“.
 
„Inculpatul a dobândit suma de 3.051.984,55 euro prin retrageri succesive de numerar din contul bancar al societății deschis la Volksbank Osttirol Austria, sumă provenită din încasările aferente livrărilor intracomunitare, ce fuseserã omise a fi înregistrate în contabilitatea societății și fără a fi fost deci declarate organelor fiscale (evaziunea fiscală) - omisiune ce a cauzat prejudicierea bugetului general consolidat al statului cu suma de 779.710 euro, întruneṣte elementele constitutive ale infractiunii unice de evaziune fiscală“, se mai arată în motivarea judecătorilor.
 
Tribunalul a aprecizat că inculpatul pe parcursul procesului penal a manifestat o atitudine sinceră, iar anterior comiterii infracțiunii au avut o bună conduită în familie și societate.
 
În acest context, instanța consideră că inculpatul este o persoană adultă cu posibilitati de recuperare

 
În final, Tribunalul a apreciat, în raport de comportamentul social bun anterior al inculpatului, de comportamentul procesul in prezenta cauza, cooperantă, că pedeapsa aplicată își poate realiza efectele și fără executare efectivă, în condițiile dispunerii suspendării condiționate a executării pedepsei.
 
Decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă.
 

NUP pentru doi comisari ai Gărzii Financiare Constanța

 
De precizat că în legătură cu prezenta cauză, procurorii au derulat cercetări specifice și în referire la doi foști comisari ai Gărzii Financiare Constanța
 
Potrivit datelor oficiale, cei doi ar fi primit primit fiecare câte 10.000 euro pentru denaturarea și tergiversarea efectuarea unor verificări fiscale.
 
Cei doi comisari ai Gărzii Financiare ar fi acoperit frauda prin aceea că nu au sesizat autoritățile judiciare despre faptele penale identificate, nu au dispus luarea măsurilor asigurătorii, nu au solicitat efectuarea unui control fiscal de fond care să stabilească prejudiciul produs bugetului de stat prin neînregistrarea veniturilor, în schimb, au finalizat controlul prin întocmirea unui proces-verbal de contravenție referitor la neraportarea efectuării de plăți în numerar peste plafonul minim prevăzut de legislația fiscală, o încălcare lipsită de importanță a acesteia, producând astfel o vătămare a intereselor legale ale ANAF de a indisponibiliza banii, realiza creanța și recupera prejudiciul.
 
Întrucât probatoriul administrat nu a vădit implicarea infracțională a celor doi foști comisari ai Gărzii Financiare Constanța, raportat la limitele investirii, s-a dispus o solutie de clasare prin dispozitivul prezentului rechizitoriu.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Surse documentare: Recom, Vrăjitorul, Portalul instanțelor de judecată și Rolli.ro 
 
Citește și
 
Șapte afaceriști din Constanța, trimiși în judecată de DNA, în 2018. Care este prejudiciul și în ce stadiu este dosarul

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii