O constănţeancă a cerut ordin de protecţie împotriva soţului pentru că a întrerupt slujba la biserică

O femeie din Constanţa şi-a chemat soţul în instanţă pentru a cere ordin de protecţie împotriva lui. Judecătoria Constanţa a respins ca neîntemeiată cererea femeii, în data de 19 aprilie, însă ea a susţinut în faţa judecătorilor că bărbatul are un istoric violent şi chiar o urmăreşte şi o deranjează inclusiv la biserică, unde a şi întrerupt slujba o dată.
 
Având cuvântul asupra fondului, reclamanta a solicitat emiterea unui ordin de protecţie prin care pârâtul să fie obligat să nu se apropie de aceasta ori de casa în care au locuit împreună, până la finalizarea divorţului şi a partajului. La interpelarea instanţei, reclamanta arată că procesul de divorţ l-a formulat şi înaintat instanţei în aceeaşi zi cu ordinul de protecţie. Instanţa aduce la cunoştinţă reclamantei că perioada maximă pentru care poate fi admis un ordin de protecţie este de maximum şase luni.
 
Potrivit rolii.ro, fiind întrebată de instanţă, reclamanta arată că violenţele au constat, până în 2017, când aceasta a suferit o operaţie la genunchi, în bătăi crunte. La interpelarea instanţei, reclamanta arată că în ultima perioadă au apărut divergenţe legate de bani, fiindcă ambele părţi au lucrat în Italia, pârâtul i-a cerut să-l desfieze pe copilul cel mare. Mai arată şi că, anul trecut, pârâtul a vrut să o lovească.
 
La interpelarea instanţei, reclamanta arată că anul acesta pârâtul a fost violent verbal, la telefon, pe stradă, că o urmăreşte chiar şi la biserică, a venit neinvitat şi a întrerupt slujba de sfeştanie. De asemenea, reclamanta arată că agresiune fizică nu a existat de anul trecut, după Paşte. La interpelarea instanţei, reclamanta arată că pârâtul o deranjează periodic, de multe ori în cursul unei săptămâni, existând situaţii în care primeşte de la pârât şi 30, 40 ori 68 de apeluri într-o zi.
 
Având cuvântul asupra fondului, apărătorul pârâtului apreciază că nu există o stare de pericol care să aducă atingere vieţii ori integrităţii fizice ori psihice sau libertăţii persoanei care ar justifica urgenţa ca o condiţie de admisibilitate în materia ordinului de protecţie. Având în vedere menţiunea reclamantei, potrivit căreia pârâtul a părăsit locuinţa, definitiv, în data de 17.01.2019, apreciază, cu atât mai mult, că nu există o stare de pericol. Exista două imobile care aparţin familiei şi astfel fiecare parte poate avea propriul domiciliu.
 
În concluzie, având în vedere faptul că în cauză nu s-a făcut dovada violenţelor exercitate de către pârât şi nici dovada stării de pericol la care face referire art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, instanţa constată că reclamanta nu se află într-o situaţie care să necesite emiterea unui ordin de protecţie, şi, pe cale de consecinţă, instanţa a respins acţiunea ca neîntemeiată.