O femeie care se crede Sfânta Maria, condamnată de Tribunalul Constanța
O femeie care se crede Sfânta Maria, condamnată de Tribunalul Constanța
28 May, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
1911
Marime text
- Tribunalul Constanța a dispus obligarea inculpatei la tratament medical până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
Tribunalul Constanța a decis condamnarea în primă instanță a unei femei, din Constanța, la doi ani ani şi trei luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie sub forma tentativei la infracţiunea de omor. Instanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani.
Pe durata termenului de supraveghere, inculpata a fost obligată să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) Să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta; b) Să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, c) Să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) Să comunice schimbarea locului de muncă; e) Să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
„Impune inculpatei obligaţia de a frecventa un program de reintegrare sociala derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat in colaborare cu instituţii din comunitate. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul uneia dintre cele două instituţii publice, respectiv Direcţia de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanţa sau Serviciul Public de Asistenţă Socială Căminul pentru Persoane Vârstnice Constanţa, judeţ Constanţa, ce va fi stabilită de către Serviciul de Probaţiune Constanţa, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se stabileşte prin legea de executare a pedepselor. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, în sensul revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere si dispunerea executării ei în regim de detenţie, în cazul în care, pe durata termenului de supraveghere, nu va avea o conduită corespunzătoare şi va comite alte infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile impuse ori stabilite de lege“, se mai arată în deciza magistraților.
În continuare, tribunalul a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța şi a obligat-o pe inculpată la plata către acesta a sumei de aproximativ 2.000 lei.
Instanța a dispus obligarea inculpatei la tratament medical până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
În actul de sesizare a instanței se arată că, în urmă cu un an, inculpata și-ar fi atacat tatăl cu un cuțit.
Tot la dosar se mai arată că inculpata era dependentă de rețelele de socializare și a început să poarte discuții imaginare cu un blogger de pe Youtube și că a afirmat că ea ar fi Sfânta Maria.
În prezent, dosarul se află pe rolul Curții de Apel Constanța, instanță ce va lua o decizie definitivă.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Al treilea suspect din cazul scandalului din clubul din Mamaia când cântărețul Bogdan Mocanu a fost înjunghiat, reținut
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii