O importantă instituție de cultură, pe cale să primească despăgubiri pentru cartierul Anadalchioi, din Constanța. Reacția autorităților
O importantă instituție de cultură, pe cale să primească despăgubiri pentru cartierul Anadalchioi, din Constanța.
07 Jan, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
2900
Marime text
- Judecătoria Constanța a stabilit că Academia Română este îndreptățită la despăgubiri pentru 36 de hectare de teren din cartierul Anadalchioi ce fuseseră lăsate prin testament instituției.
- Este vorba despre dosarul 18767/212/2020, în care completul C39 al Secției Civile a Judecătoriei Constanța, prezidat de magistratul Ștefan Alexandru Toma, a decis, în primă instanță, să admită în parte cererea formulată de Academia Română.
- Reacția autorităților nu a întârziat să apară: acestea au declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Constanța.
- Dosarul a ajuns în atenția Tribunalului Constanța, unde urmează să se stabilească data primei înfățișări în proces.
Academia Română a câștigat, în primă instanță, un important proces în care sunt în joc 36 de hectare situate în cartierul Anadalchioi, din Constanța, suprafață primită prin testament de către instituția de cultură și preluată în timpul regimului comunist.
Reacția autorităților nu a întârziat să apară: acestea au declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Constanța, iar acum dosarul a ajuns în atenția Tribunalului Constanța, unde urmează să se stabilească data primei înfățișări în proces.
Academia Română solicitase retrocedarea terenului din Anadalchioi încă din 2005, abia de curând instanțele din Constanța pronunțând o primă hotărâre în procesul ulterior declanșat.
Este vorba despre dosarul 18767/212/2020, în care completul C39 al Secției Civile a Judecătoriei Constanța, prezidat de magistratul Ștefan Alexandru Toma, a decis, în primă instanță, să admită în parte cererea formulată de Academia Română.
Părți în proces sunt Academia Română, în calitate de reclamant, și, respectiv, Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor și Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Constanța, în calitate de pârâți.
Prin Hotărârea nr.12011/2021, Judecătoria Constanța a decis să admită în parte acțiunea Academiei Române.
Minuta hotărârii
În minuta hotărârii se arată că instanța „respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Constanţa, ca neîntemeiată“.
Mai departe, Judecătoria „admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Academia Română în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Constanţa şi Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Constanţa“.
Instanța „obligă pârâta Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Constanţa să întocmească documentația necesară reconstituirii, în favoarea reclamantei, prin echivalent a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 36 ha, situat în punctul Anadalchioi, la marginea Ora?ului Constanţa, Lotul 13, în prezent situat în întregime în intravilanul Municipiului Constanţa, astfel cum rezultă din planul de situaţie privind identificarea Lotului 13 - Anexa nr. 2 la raportul de expertiză tehnică judiciară topografică întocmit de către expertul tehnic judiciar Păun Gabriela Laura“.
Totodată, completul de judecată „obligă pârâta Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Constanţa să înainteze pârâtei Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Constanţa propunerea de acordare a măsurilor compensatorii“.
Nu în ultimul rând, instanța „obligă pârâta Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Constanţa să transmită Secretariatului Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor decizia care conține propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acesteia şi documentele care atestă situaţia juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei“.
Nu în ultimul rând, Academia Română va primi și cheltuielile de judecată: instanța „obligă pârâta Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Constanţa să plătească reclamantei suma de 18.864,62 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariul de expert în cuantum de 1.500 lei şi onorariul de avocat în cuantum de 17.364,62 lei“.
Decizia Judecătoriei Constanța a fost deja atacată în apel de către cele două comisii funciare, iar cazul a fost recent înregistrat pe rolul Secției I Civile a Tribunalului Constanța, unde urmează să se fixeze data primei înfățișări în proces.
Reconstituirea dreptului de proprietate
Potrivit Hotărârii nr. 12011/2021 a Judecătoriei Constanța, document citat pe Jurindex, Academia Română a solicitat, printre altele, reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 36 ha, situat pe raza administrativ-teritorială a mun. Constanța, „obligând pârâtele să propună, respectiv să valideze dreptul de proprietate așa cum va fi stabilit de instanța de judecată“.
În același act al Judecătoriei Constanța se arată că „prin testamentul olograf datat 26.12.1945 (...), defunctul Jules Movilă (...) a lăsat toată averea sa mobilă și imobilă, rămasă de la tatăl său Ioan I. Movilă și mama sa Elena I. Movilă, Academiei Române“.
Totuși, se arată în același document, „prin Deciziunea nr. 1486 din data de 02.11.1948 emisă de Consiliul de Miniștri, publicată în Monitorul Oficial nr. 260 din data de 08.11.1948 (f. 149 – 155 vol. I), Lotul nr. 13, constând dintr-un teren agricol la punctul Anadalchioi la marginea orașului Constanța, lăsat în indiviziune prin testament de către defunctul Ioan Movilă, în suprafață totală de 36 ha, a fost trecut în folosința Ministerului Agriculturii“.
Nu mai există teren disponibil
Judecătorii au arătat în hotărâre că „instanța reține că reclamanta are dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 36 ha, în baza cererii nr. 4629 din data de 28.11.2005, înregistrate la Primăria Municipiului Constanța sub nr.(...)/05.12.2005, cerere nesoluționată până în prezent“.
Au mai arătat judecătorii că „din raportul de expertiză rezultă că terenul este situat în prezent în totalitate în intravilanul Municipiului Constanța, fiind ocupat de construcții, străzi și alte elemente constructive urbane, astfel că nu mai este posibilă reconstituirea în natură a dreptului de proprietate pe vechiul amplasament“.
În continuare, se arată că „instanța reține însă, pe baza raportului de expertiză, a procesului verbal nr. (...) din data de 08.07.2019 și a referatului nr. (...) din data de 08.07.2019 întocmit de Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Constanța, că la dispoziția Comisiei Locale pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Constanța nu mai există teren disponibil pentru reconstituirea în natură a dreptului de proprietate pe un alt amplasament, conform art. 12 din Legea nr. 165/2013“.
„În aceste condiții“, au arătat judecătorii, „devin incidente prevederile art. 21 din Legea nr. 165/2013, reclamanta având dreptul la acordarea de măsuri compensatorii pentru imobilul constând în teren în suprafață de 36 ha, situat în punctul Anadalchioi, la marginea Orașului Constanța, Lotul 13, în prezent situat în întregime în intravilanul Municipiului Constanța, astfel cum a fost identificat prin planul de situație - Anexa nr. 2 la raportul de expertiză tehnică judiciară topografică întocmit de către expertul tehnic judiciar“.
Așa cum am precizat anterior, hotărârea Judecătoriei Constanța a fost deja atacată în apel la Tribunalul Constanța, așa încât rămâne să se stabilească primul termen în apel.
Sursa motivare: www.rolii.ro
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Donații de la Iuliu Movilă
Academia Română, la judecată pentru terenurile din Mangalia. S-a dat o primă hotărâre
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii