Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:18 19 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judecătoarea Ana Maria Chirilă, din Suceava, reținută! Este acuzată de luare de mită, complicitate la trafic de influență și deținere de droguri pentru consum în formă continuată

ro

12 Oct, 2023 11:38 2209 Marime text

 
  • Magistratul în cauză ar fi Ana Maria Chirilă, de la Tribunalul Suceava.
  •  Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Printr-un comunicat oficial, procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală din PÎCCJ a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura reținerii pentru 24 de ore față de o inculpată, având calitatea de judecător în cadrul unei instanțe din județul Suceava, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

Folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații (2 fapte) și a infracțiunii de favorizarea infractorului (2 fapte); luare de mită; complicitate la trafic de influență; deținere de droguri pentru consum în formă continuată (5 acte materiale) și punere la dispoziție, cu știință, cu orice titlu, a unei locuințe pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri, în formă continuată (3 acte materiale).

          Cu privire la infracțiunile reținute la punctul 1, potrivit probatoriului administrat, s-a stabilit că inculpata, în perioada 11 – 14 noiembrie 2022, în baza prerogativelor specifice funcției de judecător pe care o exercita, a luat cunoștință de informații nepublice privind actele de urmărire penală și măsurile dispuse într-un dosar DIICOT (dosar aflat în faza de urmărire penală),  respectiv informații  privind perchezițiile domiciliare ce urmau a fi efectuate, pe care le-a pus la dispoziția altor persoane prin intermediul cărora au ajuns și la alte persoane interesate.

          De asemenea, în perioada aprilie – septembrie 2023, inculpata, în virtutea prerogativelor pe care le implică funcția pe care o exercita, a luat cunoștință de informații nepublice privind actele de urmărire penală și măsurile dispuse într-o altă cauză DIICOT, informații pe care în mod direct și prin intermediul altor persoane le-a pus la dispoziția unor persoane interesate.

          Referitor la infracțiunea de favorizarea infractorului, s-a reținut că divulgarea către persoanele cercetate a faptului că erau vizate de măsuri de supraveghere tehnică sau percheziții a fost de natură să pericliteze cercetările în cauzele respective.

          Cu privire la infracțiunea reținută la punctul 2 (luare de mită), potrivit probatoriului administrat, s-a stabilit că, în perioada 2020 – 2023, în mod direct sau prin intermediul altor persoane, inculpata, în mod repetat, a primit/acceptat primirea unor foloase necuvenite (bani, bijuterii, folosința gratuită a unor autoturisme, contravaloarea unor sejururi, servicii de pază și protecție, produse alimentare ș.a.) în legătură cu măsurile dispuse și hotărârile pronunțate într-o cauză instrumentată de DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava.

          Cu privire la infracțiunea reținută la punctul 3 (complicitate la trafic de influență), s-a reținut fapta inculpatei care, fără a promite că va influența în mod direct magistrații dintr-un complet învestit cu judecarea unei cauze, prin prezența sa la întâlnirea dintre martorul denunțător (cumpărător de influență) și o altă persoană, i-a creat martorului denunțător convingerea că respectiva persoană are influență asupra magistraților și îi poate influența pentru obținerea unei hotărâri de achitare. În acest mod, inculpata a facilitat obținerea de către persoana în cauză a sumei de 30.000 de euro.         


          Cu privire la infracțiunile reținute la punctele 4 și 5 (deținere de droguri pentru consum în formă continuată  și punere la dispoziție, cu știință, cu orice titlu, a unei locuințe pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri, în formă continuată), potrivit probatoriului administrat, s-a stabilit că, în perioada septembrie – octombrie 2023, inculpata a deținut în locuința sa droguri de mare risc în vederea consumului propriu, iar în anumite perioade a pus la dispoziția unor persoane locuința sa în vederea consumului de droguri.

          În același dosar, procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală din PÎCCJ a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura reținerii pentru 24 de ore și față de un alt inculpat, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

Dare de mită şi
Complicitate la infracțiunea de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat că inculpatul a promis, oferit și


remis foloase necuvenite inculpatei menționată anterior, în scopul obținerii unor hotărâri favorabile într-un dosar în care a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, camătă și lipsire de libertate.

Totodată, s-a reţinut că inculpatul, prin promisiunea  implicită a remiterii unor sume de bani sau de alte foloase materiale, a încurajat-o pe inculpata mai sus menţionată să continue să divulge informaţii nedestinate publicităţii sau să permită accesul la astfel de informaţii privind anchetele aflate în desfăşurare în domeniul contrabandei cu ţigări sau a traficului de droguri.

În dosar au fost efectuate 12 percheziții domiciliare autorizate în cauză, fiind audiate mai multe persoane având calitatea de suspecți sau martori.

Măsura reținerii judecătorului a fost avizată de către Secția de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

În cursul zilei de azi, cei doi inculpați vor fi prezentați judecătorului de drepturi și libertăți pentru a se pronunța asupra propunerii de arestare preventivă.


Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Foto cu rol ilustrativ.


Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Aproape 6 milioane de euro
ANI acuză - avere aparent nejustificată în cazul judecătoarei Mazilu Gabriela Cristina! (DOCUMENTE)



 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii