Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:01 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O nouă înfăţişare în procesul pentru Colecţia Dinu şi Sevasta Vintilă din Topalu Ce solicita Gheorghe Vintilă în actul prin care a donat cele peste 200 de tablouri

ro

21 Oct, 2019 00:00 2622 Marime text

O nouă înfăţişare va avea loc astăzi, la Galaţi, în procesul pentru tablourile Colecţiei Dinu şi Sevasta Vintilă, din Muzeul Topalu. Cazul se află în atenţia judecătorilor Secţiei I Civile a Curţii de Apel Galaţi, iar discuţiile încă se poartă pe marginea expertizelor ce trebuie întocmite în cauză asupra operelor de artă de la Topalu.


„Subsemnatul, Dr. Vintilă D. Gheorghe, ca un omagiu adus locului unde m-am născut, şi părinţilor mei, învăţător în comuna Topalu, în care mi-am dus viaţa în anii copilăriei, dorind să aduc un modest, dar concret aport în construirea vieţii socialiste şi dorind în calitatea mea de medic, pe lângă sănătatea fizică, să contribui şi la sănătatea spirituală, cultural-educativă a poporului muncitor, donez o colecţie de lucrări de artă, picturi, pasteluri, acuarele şi schiţe în număr de 212 (două sute douăsprezece) şi de sculpturi în număr de 16 (şaisprezece), Sfatului popular al comunei Topalu“.


Acesta este unul dintre paragrafele de la începutul Actului de Donaţie încheiat între doctorul Gheorghe Vintilă şi Sfatul Popular al Comunei Topalu în 1960, act prin care a fost creat Muzeul din Topalu. Xerocopii ale documentului sunt integrate în volumul „Muzeul Dinu şi Sevasta Vintilă Topalu Repere Identitare“, realizat de Florica Cruceru şi publicat de editura Ex Ponto în 2007.


În continuarea paragrafului redat mai sus se arată, în Actul de Donaţie: „Această colecţie al cărui inventar îl anexez la prezentul şi care face parte integrantă din act, o donez în mod expres şi exclusiv sfatului popular al comunei Topalu şi care colecţie de artă va trece cu începere de la data autentificării prezentului act, în patrimoniul Sfatului popular al comunei Topalu, purtând denumirea de «Colecţia de Artă Plastică Dinu şi Sevasta D. Vintil㻓.


Colecţia nu poate ieşi din patrimoniul comunei



„Specific ca o clauză expresă ce condiţionează însăşi valabilitatea acestei donaţiuni, că această colecţie de artă nu va putea ieşi niciodată, sub nicio formă, nici în total şi nici în parte din patrimoniul sfatului popular al comunei Topalu, respectiv din muzeul comuna Topalu «Dinu şi Sevasta D. Vintil㻓, conform Actului de Donaţie.



În document se arată că muzeul va stabili zilele în care colecţia va fi expusă publicului şi se vorbeşte despre condiţiile în care trebuie expuse lucrările, pentru a nu fi deteriorate.
„Menţionez că îmi rezerv dreptul de a mări ulterior conţinutul prezentei donaţiuni, prin noi piese de artă, sau privind alte sectoare ale aceluiaşi muzeu, ca: publicaţii, cărţi, reviste, referitoare la evoluţia vieţii noastre picturale, artistice, constituind prin aceasta o bibliotecă documentară“, potrivit actului citat.


Gheorghe Vintilă mai arată în Actul de donaţie faptul că eventualele deteriorări de rame, geamuri sau altele „îl privesc exclusiv pe donatar, Sfatul popular al comunei Topalu, căruia îi revine ca sarcină şi mai departe, de a întreţine colecţia donată, tablourile nefiind lăsate niciun moment fără geamuri, pentru buna lor întreţinere“.


Totodată, se mai arată că se vor realiza două albume cu fotografii ale tuturor operelor de artă donate, unul urmând să rămână în patrimoniul muzeului nou înfiinţat, iar celălalt rămânându-i doctorului Vintilă. În plus, Gheorghe Vintilă a mai arătat că, în cazul în care va mai dona şi alte piese de artă, ca o completare a colecţiei, se va întocmi un nou proces-verbal de predare-primire a acestora.

 

Nerespectarea condiţiilor atrage nulitatea actului



„Nerespectarea în total sau în parte a condiţiunilor prezentei donaţiuni atrage după sine nulitatea actului, bunurile donate reintrând de drept şi de fapt în patrimoniul subsemnatului donator sau al moştenitorilor săi legali, fără niciun fel de pretenţie, de nicio natură, din partea donatarei“, potrivit Actului donaţiei.
După cum arătam în ediţiile anterioare, procesul privind revocarea acestei donaţii a fost strămutat la Galaţi la solicitarea lui Mario Vintilă.


În anii anteriori, magistraţii constănţeni au respins acţiunile promovate în instanţă de Mario Vintilă pentru revocarea donaţiei celor peste 200 de opere de artă, însă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis dosarul înapoi, la rejudecare, de mai multe ori. În acest context, anul trecut a fost admisă cererea lui Mario Vintilă ca procesul să se judece la altă instanţă din ţară, egală în grad cu cea care avea dosarul în lucru, respectiv Curtea de Apel. Astfel se face că procesul se desfăşoară acum la Galaţi.


Citeşte şi:


Inventarul exact al Colecţiei Dinu şi Sevasta Vintilă din Topalu. 20 de opere semnate de Tonitza

Tablouri de peste 2 milioane de euro, trecute cu 80 de lei în inventar. Situaţie imposibilă! Nu s-a găsit niciun evaluator pentru Colecţia Dinu şi Sevasta Vintilă din Topalu

Apreciată la peste 2,5 milioane de euro
Colecţia Dinu şi Sevasta Vintilă, trecută în evidenţa contabilă cu valoarea de 88,10 lei


Primarul Valentin Stanciu – „Pentru mine, au o valoare inestimabilă“
Comuna Topalu caută evaluator pentru Colecţia Dinu şi Sevasta Vintilă


Lupta pentru Colecţia Dinu şi Sevasta Vintilă. Cum a vrut Mario Vintilă să restaureze operele de artă

De ce se tot (re)judecă procesul pentru Colecţia Dinu şi Sevasta Vintilă. Ultima decizie a instanţei
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii