Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:00 22 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O tânără ar fi fost agresată sexual într-o stație de tramvai din București. Suspectul, în arest preventiv

ro

21 Jan, 2025 14:33 290 Marime text
Foto cu rol ilustrativ, Sursa foto: Freepik
 
  • În data de 19 ianuarie, o tânără a sesizat poliția despre faptul că a fost agresată sexual într-o stație de tramvai din Sectorul 1. 

Un tânăr de 24 de ani a fost reținut pe 20 ianuarie 2025 de polițiștii Secției 1 Poliție din București, într-un dosar penal pentru infracțiuni de ultraj contra bunelor moravuri, agresiune sexuală și portul ilegal de obiecte periculoase. 
„La data de 20 ianuarie 2025, poliţiştii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 1 Poliție au reținut un tânăr, în vârstă de 24 de ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, în formă continuată (două acte materiale), agresiune sexuală în formă continuată (două acte materiale) și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.”, a precizat DGPMB.

În data de 19 ianuarie, o tânără a sesizat poliția despre faptul că a fost agresată sexual într-o stație de tramvai din Sectorul 1. 

„La data de 19 ianuarie 2025, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție au fost sesizați, prin sistem 112, de către o tânără, cu privire la faptul că, în timp ce se afla într-o stație de tramvai, situată în Sectorul 1, un bărbat ar fi săvârșit acte de natură sexuală și ar fi atins-o într-o zonă intimă.”, mai menționează sursa citată.


La scurt timp, suspectul a fost identificat și reținut. În urma controlului, asupra acestuia au fost găsite două obiecte tăietoare-înțepătoare. Cercetările au arătat că tânărul ar fi comis o faptă similară și pe 18 ianuarie. După audieri, el a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

„În urma activităților specifice efectuate de către polițiștii care s-au deplasat cu operativitate la fața locului, a fost depistat, la scurt timp, un tânăr, în vârstă de 24 de ani, bănuit de comiterea faptei.

Bănuitul, aflat sub măsura controlului judiciar pentru fapte similare, a fost imobilizat și condus la audieri.

De asemenea, s-a procedat la efectuarea controlului corporal si al bagajului, context în care, asupra acestuia au fost identificate două obiecte tăietoare-înțepătoare 

Ulterior, din cercetările și investigațiile desfășurate, s-a stabilit că bănuitul ar fi săvârșit astfel de fapte și la data de 18 ianuarie 2025, față de o altă tânără, pe care ar fi abordat-o, în timp ce se afla în același loc.

În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore. De asemenea, față de acesta magistrații au dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.”, se mai arată în comunicat.


Cercetările sunt continuate de către Secția 1 Poliție,  sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infractiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, în formă continuată (două acte materiale), agresiune sexuală în formă continuată  (două acte materiale) și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.


Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Citește și:
Elev de liceu agresat de un coleg în unitatea de învățământ! Victima, transportată la spital
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii