Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:45 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial! Consiliul Județean Constanța a pierdut în fața lui Nicușor Constantinescu!

ro

08 Jul, 2020 00:00 2895 Marime text
  • CJC a solicitat obligarea lui Nicuşor Constantinescu la plata unei sume de bani, reprezentând debit principal, contravaloarea unui presupus prejudiciu cauzat bugetului judeţean prin efectuarea de plăţi aparent nelegale către SC Combat Press SRL pentru servicii de informare în presa scrisă.
  • Legal citat, Nicuşor Daniel Constantinescu a refuzat primirea cererii de chemare în judecată după cum rezultă din procesul-verbal încheiat la data de 11.06.2018.
  • Ulterior, fostul şef al CJC şi-a exprimat poziţia procesuală cu privire la acţiunea civilă dedusă judecăţii prin concluziile scrise ataşate la dosar la 10.10.2018, solicitând respingerea acesteia ca nefondată.

Verdict final în dosarul în care Unitatea Administrativ-Teritorială a Judeţului Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa l-au chemat în instanţă pe Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al CJC! Conform datelor oficiale, în dosarul 3245/118/2018, CJC a solicitat obligarea lui Nicuşor Daniel Constantinescu la plata unei sume mari de bani, reprezentând debit principal, contravaloarea unui presupus prejudiciu cauzat bugetului judeţean prin efectuarea de plăţi aparent nelegale către SC Combat Press SRL, pentru servicii de informare în presa scrisă.
 
Recent, judecătorii au respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de Unitatea Administrativ-Teritorială a Judeţului Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa. Hotărârea, luată de Curtea de Apel Constanța, poate fi contestată.
 
Conform datelor oficiale, prin cererea adresată, reclamanţii Unitatea Administrativ-Teritorială a Judeţului Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa au învestit Tribunalul Constanţa, ca instanţă de fond, în contradictoriu cu pârâtul Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al CJC, cu soluţionarea unei acţiuni civile.
 
Din actele depuse la dosarul cauzei reise că CJC a solicitat obligarea lui Nicuşor Daniel Constantinescu la plata unei sume de bani, reprezentând debit principal, contravaloarea unui presupus prejudiciu cauzat bugetului judeţean prin efectuarea de plăţi aparent nelegale către SC Combat Press SRL pentru servicii de informare în presa scrisă în baza contractelor nr.6426/04.04.2011 şi nr.xxx/13.02.2012 în perioada anului 2012, la care se adaugă accesorii în sumă de 9.454,15 lei calculate de către auditorii publici externi până la data de 30.06.2013, precum şi la plata în continuare a accesoriilor aplicabile pentru veniturile bugetare, la debitul principal, începând cu data de 01.07.2013 şi până la data achitării în totalitate a debitului principal.
 

„479.790 lei - debit principal“

 
În continuare, CJC a cerut ca Nicuşor Daniel Constantinescu să fie obligat la plata sumei de „479.790 lei reprezentând debit principal, contravaloarea prejudiciului cauzat de pârât bugetului judeţean prin efectuarea de plăţi aparent nelegale pentru servicii de informare în presa scrisă, în baza contractelor subsecvente nr.(…)/13.02.2012 şi nr. xxxxx/13.09.2013 în perioada ianuarie 2013-mai 2014, contracte ce au fost încheiate în baza Acordului-cadru de servicii nr.xxxxx/04 .09.2012 intervenit între părţi, la care se adaugă accesorii în sumă de 92.205,16 lei calculate de către auditorii publici externi de la 01.01.2013 până la data de 30.06.2014, precum şi la plata în continuare a accesoriilor aplicabile pentru veniturile bugetare, la debitul principal, începând cu data de 01.07.2014 şi până la data achitării în totalitate a debitului principal“.
 
Mai mult, oficialii Unităţii Administrativ-Teritoriale a Judeţului Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa au mai cerut Tribunalului Constanţa:
 
a) obligarea pârâtului Nicuşor Daniel Constantinescu la plata sumei de 183.269,83 lei, reprezentând contravaloarea unui presupus prejudiciu cauzat bugetului judeţean prin efectuarea de plăţi aparent nelegale pentru servicii de informare în presa scrisă, în baza Acordului-cadru de servicii nr.(…)/04.09.2012 în perioada iunie 2014-decembrie 2014;
b) obligarea pârâtului Nicuşor Daniel Constantinescu la plata sumei de 145.165,50 lei reprezentând plata stabilită în sarcina instituţiei prin titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr.869/CA/09.10.2017, definitivă, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa într-un dosar civil (suma totală compusă din suma de 10.819,64 lei aferentă contractului nr.(…) /2013; suma de 46.631,24 lei aferentă contractului nr. (…) /2014, respectiv 87.714,62 lei reprezentând penalităţi de întârziere contractuale pentru fiecare dintre aceste sume calculate de la data scadenţei şi până la data efectuării plăţilor - 31.10.2017).

 
 
În proces, oficialii CJC au arătat că cererile deduse judecăţii şi care vizează obligarea lui Nicuşor Daniel Constantinescu la plata unor sume de bani reprezentând debit principal, la care se adaugă accesorii în sumă de 9.454,15 lei, obligarea pârâtului la plata sumei de 479.790 lei, reprezentând debit principal, la care se adaugă accesorii în sumă de 92.205,16 lei, şi obligarea paratului la plata sumei de 183.269,83 lei, reprezentând contravaloare prejudiciu, sunt expresia aducerii la îndeplinire a dispoziţiilor auditului financiar desfăşurat în anii 2013, 2014 şi 2015 de către Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Constanţa la unitatea administrativ-teritorială a Judeţului Constanţa.
 

Nicuşor Constantinescu a cerut respingerea acțiunii

 
Legal citat, Nicuşor Daniel Constantinescu a refuzat primirea cererii de chemare în judecată după cum rezultă din procesul-verbal încheiat la data de 11.06.2018.
 
Ulterior, fostul şef al CJC şi-a exprimat poziţia procesuală cu privire la acţiunea civilă dedusă judecăţii prin concluziile scrise ataşate la dosar la 10.10.2018, solicitând respingerea acesteia ca nefondată, arătând în esenţă că în sarcina sa nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale astfel cum sunt stabilite acestea de art.1349 şi urm. din Codul Civil.
 
Pe data de 8 mai, Tribunalul Constanţa, prin decizia 1140/2019 din 08.05.2019,  a respins acţiunea civilă formulată de reclamanţii Judeţul Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa în contradictoriu cu pârâtul Nicuşor Daniel Constantinescu, ca nefondată.

 
„Solutia pe scurt: Respinge acţiunea civilă formulată de reclamanţii Judeţul Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa în contradictoriu cu pârâtul N. D. C. ca nefondată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri“.
 
Decizia Tribunalului a fost contestată de CJC la Curtea de Apel Constanța, instanță care, prin decizia 57/2020 din 03.06.2020, a respins apelul Consiliului Județean Constanța. 
 
„Solutia pe scurt: Respinge apelul ca nefondat. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Curtea de Apel Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţă publică, azi 03.06.2020.  Document: Hotarâre  57/2020  03.06.2020“.
 
Citește și
 
DNA a obținut în instanță audierea unuia dintre cei mai „grei“ directori din Consiliul Județean Constanța

Dosarul care a zguduit Consiliul Judeţean Constanţa s-ar putea rejudeca! (document)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii