Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:42 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial! Filmul crimei de la Cogealac! Decizia judecătorilor

ro

29 Sep, 2021 00:00 4303 Marime text
 
  • Conform procurorilor din Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, care au instrumentat cauza, bărbatul și-ar fi ucis mama pentru că femeia i-ar fi reproșat că asculta muzica prea tare.
 
Ieri, 28 septembrie 2021, la Tribunalul Constanța a avut loc primul termen în ședință publică a dosarului în care un bărbat din localitatea Cogealac, județul Constanța, este acuzat de crimă.
 
Victima individului a fost chiar mama acestuia.
 
Conform procurorilor din Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, care au instrumentat cauza, bărbatul și-ar fi ucis mama pentru că femeia i-ar fi reproșat că asculta muzica prea tare.
 
Magistrații au hotărât ca presupusul criminal să rămână în stare de arest preventiv, decizia nefiind una definitivă.
 
Oficial
 

„Menține măsura arestării preventive dispuse față de inculpat, urmând a fi verificată sub aspectul legalității și temeiniciei până la data de 19 noiembrie 2021, inclusiv“.

 
Filmul tragediei
 
Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că, în jurul datei de 07 martie 2021, în cursul nopţii, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, în locuinţa comună din localitatea Cogealac, în urma unui conflict spontan, generat de nemulţumirea victimei că fiul ei asculta muzică la un volum tare, deşi ora era târzie, inculpatul i-a aplicat multiple lovituri cu pumnii și picioarele mamei sale, în vârstă de 92 de ani, astfel încât i-a provocat leziuni traumatice grave, constând în hemoragie şi contuzii meningo-cerebrale, fracturi ale oaselor nasului şi multiple fracturi costale, ce au condus la decesul acesteia, survenit la data de 11 martie 2021 în spital.
 

Din propria declaraţie a inculpatului a rezultat că, deşi victima suferise leziuni grave, el a încercat să îi acorde ajutor medical la domiciliu, prin aplicarea de bandaje pe rănile sângerânde, cu scopul de a încerca să ascundă comiterea infracţiunii şi abia când starea de sănătate a victimei s-a înrăutăţit a rugat un vecin să cheme ambulanţa şi nici măcar personalului medical nu i-a destăinuit modul în care mama sa suferise vătămările.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și
 
Oficial!
Judecătorii din Constanța, arestare fulger în cazul turcului condamnat la închisoare pe viață pentru crimă cu premeditare

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii