Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:03 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial! Focuri de armă în Constanța! Șofer arestat preventiv. Decizia nu este definitivă (video)

ro

09 Aug, 2021 00:00 2439 Marime text
 
  • Polițiștii rutieri au tras opt focuri de armă, atât în plan vertical, cât și în direcția anvelopelor.

Sâmbătă dimineață, în jurul orei 07.40, polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au efectuat semnal regulamentar de oprire unui conducător auto care se deplasa în municipiu.
 
Întrucât acesta nu s-a conformat indicațiilor polițiștilor, refuzând să oprească,  polițiștii au plecat în urmarirea sa.
 
Pentru a opri autoturismul, polițiștii rutieri au tras opt focuri de armă, atât în plan vertical, cât și în direcția anvelopelor.
 
După imobilizarea autovehiculului, cei doi ocupanți au încercat să fugă, polițiștii reușind să-i prindă în scurt timp și să stabilească identitatea acestora: la volan se afla un bărbat, de 37 de ani, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și se afla sub influența băuturilor alcoolice (0.46 mg/l în aerul expirat), acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
 
În urma testării rapide pentru substanțe psihoactive, rezultatul a reieșit pozitiv pentru cocaină și barbiturice.

De asemenea, bărbatul se afla sub măsura controlului judiciar, pentru furt calificat și conducere fără permis, fapte săvârșite în luna iunie a acestui an.
 
Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore.
 

Duminică, 08 august 2021, Judecătoria Constanța a dispus arestarea preventivă a celui în cauză.
 
Oficial 
 

Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa cu privire la inculpat. Dispune arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 zile, cu începere de la data de 08.08.2021 şi până la data de 06.09.2021, inclusiv. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și
 
Oprește! Vom trage!
Eroii zilei la Constanța! Cine sunt polițiștii care au reușit să evite o tragedie provocată de cursa nebună a unui șofer drogat

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii