Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:29 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial! Tragedie la Murfatlar! Un tânăr de 21 ani a fost arestat

ro

14 Nov, 2022 13:53 2315 Marime text


Tribunalul Constanţa a decis azi, 14 noiembrie 2022, arestarea preventivă a tânărului, de 21 de ani, din Murfatlar, acuzat pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
 
Decizia nu este definitivă!
 
Oficial!
 

Admite propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa. În baza art.223 alin.2 teza întai C.p.p. la art.202 alin.1 şi 3 C.p.p.: Dispune arestarea preventivă a inculpatului (...) pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la 14.11.2022 până la 13.12.2022. În baza art.272 C.p.p.: Dispune avansarea sumei de 340 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, din fondurile M.J. către Baroul Constanţa. În baza art.230 C.p.p.: Dispune emiterea, de îndată, a mandatului de arestare preventivă. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore. Pronunţată în Camera de Consiliu astăzi, 14.11.2022.

 
Amintim că prin ordonanţa din data de 13 noiembrie 2022 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul, de 21 de ani, acuzat pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi care a fost reţinut pe timp de 24 de ore în cursul aceleiaşi zile.
 
Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 12 noiembrie 2022, pe fondul unui conflict spontan, în fața unui club din localitatea Murfatlar, inculpatul ar fi lovit victima, de 18 ani.  
 
Conform procurorilor, victima ar fi suferit leziuni grave, care au dus la moarte în scurt timp. 
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.


Foto cu rol ilustrativ.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii