Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:45 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Opt ani de închisoare, în primă instanță, pentru Elena Udrea. Dosarul a ajuns la Înalta Curte

ro

02 Apr, 2021 00:00 2633 Marime text
  • Dosarul a fost soluționat în primă instanță de judecătoarei Claudia Jderu, de la Curtea de Apel București.

Dosarul în care Elena Udrea, fost consilier prezidențial, șef al Cancelariei Prezidențiale, deputat, ministru al turismului și fost ministru al dezvoltării regionale și turismului, a fost condamnată la opt ani de închisoare, a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție a României. Primul termen în apelul cauzei a fost stabilit pentru data de 06 mai 2021.


Amintim că tot în acest dosar, Ioana Băsescu, fiica lui Traian Băsescu, a luat cinci ani de închisoare, Ioan Silviu Wagner, fostul director al Oil Teminal, a primit trei ani de închisoare cu suspendare, iar Victor Tarhon, fostul președinte al CJC, în prezent vicepreședinte al CJ Tulcea, a fost condamnat la patru ani de închisoare.

În privința lui Ioan Silviu Wagner, instanța a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de cinci ani. Magistrații au stabilit ca pe durata termenului de încercare fostul director Oil Teminal să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Constanţa conform programului stabilit de acesta; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Atrage atenţia inculpatului (...) privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

Curtea de Apel București a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă SC Oil Terminal SA şi i-a obligat în solidar pe inculpații Silviu Ioan Wagner și Ioana Băsescu la plata sumei de 119.000 lei către aceasta“.

Dan – Cătălin Andronic, om de afaceri și consultant politic sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: - mărturie mincinoasă; - favorizarea făptuitorului, a fost achitat.

Francesco Giovanni – Mario, om de afaceri, acuzat în acest dosar de evaziune fiscală, spălare de bani (2 fapte), a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, el primind un an și șase luni de închisoare cu suspendare.

Condamnările au fost pronunțate în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009.



Citește și

„Mecanisme infracţionale“
Motivare. Opt ani pentru Elena Udrea! Cu suspendare pentru fostul șef al OIL Terminal


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii