Parchetul a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Bogdan Peșchir
Parchetul a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Bogdan Peșchir
21 Mar, 2025 16:04
ZIUA de Constanta
243
Marime text



Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat, aflat în stare de reținere, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor prin mijloace de comunicare electronică (în formă continuată - 265 acte materiale).
Potrivit surselor noastre, cel vizat de procurori ar fi Bogdan Peșchir.
Totodată, în cursul zilei de astăzi, procurorul de caz a solicitat instanței arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit unui comunicat din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
„Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat faptul că, în perioada 28.03.2024 – 31.01.2025, inculpatul a oferit suma de 879.521,13 USD, sub formă de gift-uri pe alicația TIK TOK (plăți efectuate prin aplicație în timpul unor sesiuni live ale utilizatorilor prin oferirea de puncte ce pot fi apoi convertite în sume de bani) și sumele de 302.547,87 de lei și 17.859,31 USD, prin transferuri efectuate prin aplicația REVOLUT (conturi bancare și portofele electronice de criptomonede), către 265 de persoane, în scopul determinării acestora să voteze un anumit candidat alegerile prezidențiale organizate în anul 2024.”, arată Parchetul într-un comunicat.
„Precizăm că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumţiei de nevinovăţie”, mai punctează sursa menționată.
Citește și
Ministrul Educației lansează măsuri împotriva pseudoștiinței și manipulării în mediul online
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii