Parchetul General Plângere prealabilă împotriva deciziei CSM prin care s-a constatat că a fost afectată imparțialitatea judecătorilor din dosarul Colectiv

• În consecinţă, concluzia Secţiei pentru judecători nu s-a bazat pe identificarea problemei reale din cererea de recuzare.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat la data de 14.09.2021 plângere prealabilă împotriva Hotărârii nr. 825 din 29 iunie 2021 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a constatat că a fost afectată independența și imparțialitatea judecătorilor din cadrul Curții de Apel București, învestiți cu soluționarea dosarului „Colectiv”, și a judecătorilor învestiți cu soluționarea cererii de recuzare formulate de Direcția Națională Anticorupție.  

Formularea plângerii este determinată de faptul că hotărârea criticată cuprinde o analiză a legalității cererii de recuzare formulate de procurorul de ședință din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, or, o astfel de examinare nu poate fi realizată decât în procedura reglementată de art. 68 din Codul de procedură penală.

În Hotărârea nr. 825/2021, analiza referitoare la afectarea independenţei şi imparţialităţii vizează numai critica din memoriul procurorului privind schimbarea încadrării juridice, explicată prin aceea că instanţa de apel a respectat dispoziţiile Deciziei nr.250/2019 a Curţii Constituţionale.

Cererea de recuzare centrează criticile pe punerea în discuţie a aplicării directe a Convenţiei europene a drepturilor omului, aspect care nu are legătură cu schimbarea încadrării juridice.

În consecinţă, concluzia Secţiei pentru judecători nu s-a bazat pe identificarea problemei reale din cererea de recuzare.

În cuprinsul Hotărârii nr. 825/2021, Secția pentru judecători a arătat că, prin cererea de recuzare formulată, procurorul a nesocotit vădit limitele firești ale unui astfel de demers procedural, în condițiile în care dispozițiile legale prevăd posibilitatea instanței de judecată de a dispune schimbarea încadrării juridice, fapt ce implică și punerea în discuție a acestei măsuri.

Contrar celor reținute în hotărârea sus-menționată, considerăm că prin cererea de recuzare nu au fost criticate toate aspectele puse în discuție de către instanța de apel, ci doar acele chestiuni punctuale care, în opinia procurorului de ședință, excedează instituției juridice prevăzute de art. 386 din Codul de procedură penală.

Extragerea doar a două pasaje din motivarea expusă de procurorul de ședință a condus la o analiză trunchiată a argumentației sale și la pronunțarea unei hotărâri nelegale.


Din modul în care a fost redactată și motivată cererea de recuzare, reiese cu claritate că exact conceptul de independență și cel de imparțialitate sunt elementele a căror respectare a încercat s-o asigure procurorul de ședință. Faptul că cererea sa a fost respinsă nu înseamnă că a fost formulată tendențios, ci că au fost interpretate diferit criteriile de analiză obiective și subiective, de completul învestit cu soluționarea acesteia.

A considera că exercitarea unui drept consacrat legislativ s-a realizat abuziv, fără a se face nici măcar o singură referire la cele două elemente invocate de procuror, reprezintă un motiv de nelegalitate a hotărârii Secției pentru judecători.

În același context, este nejustificat a considera că demersul procurorului a constituit „unul dintre factorii declanșatori ai campaniei de presă împotriva judecătorilor” și „a contribuit în mod decisiv la denigrarea lor”, în condițiile în care este de notorietate că această cauză a fost intens mediatizată încă de la data faptelor.

Conduitele reţinute ca reprezentând încălcarea independenţei („a avut reprezentarea consecinţelor...”, „a determinat amplificarea reacţiei mass-media”) depăşesc examinarea unei forme de răspundere sui-generis aşa cum este procedura art. 30 alin. 1 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, întrucât şi această procedură trebuie bazată pe responsabilitate personală.


Totodată, aprecierile din cuprinsul hotărârii, referitoare la pregătirea profesională a procurorului de ședință și la măsurile ce se impun din perspectiva carierei sale (revocarea sa din funcția de procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție), depășesc limitele competenței Secției pentru judecători, care, potrivit art. 40 alin. 1 din Legea nr. 317/2004, nu este îndreptățită să facă astfel de evaluări privind cariera  procurorilor.