Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:09 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. OFICIAL Un procuror de la Parchetul General solicită achitarea lui Călin Popescu -Tăriceanu

ro

09 Nov, 2021 17:38 1863 Marime text

Un procuror de la Parchetul General a solicitat judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie achitarea fostului preşedinte al Senatului Călin Popescu-Tăriceanu pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi complicitate la uzurpare de calităţi oficiale, informează Agerpres.

Tăriceanu a fost trimis în judecată în decembrie 2020, fiind acuzat că nu a constatat şi nu a supus la vot în plenul Senatului încetarea mandatului de senator al lui Cristian Marciu, deşi acesta din urmă avea o decizie definitivă în instanţă prin care a fost declarat incompatibil şi nu mai putea ocupa o funcţie publică.

Parchetul General s-a răzgândit şi solicită acum achitarea.

Astfel că, procurorul de şedinţă a declarat că textele de lege în baza cărora Tăriceanu a fost trimis în judecată „generează confuzie“.

Declarația procurorului: 

„Din articolul 25 din Legea ANI se poate deduce că şi incompatibilitatea declarată ulterior are aceleaşi efecte ca o interdicţie. Ca şi cum nu ar fi fost scris de jurişti, articolul de lege presupune o interdicţie. Cred că articolul 25 din Legea ANI trebuie coroborat cu articolul 7 din Statul parlamentarilor. (...) Încetarea mandatului de deputat sau senator prin incompatibilitate este prevăzut de art. 7, lit (c), la data la care raportul ANI nu mai poate fi contestat. Obligaţia de la alin. 2 lit. (c) se referă la ipoteza în care raportul ANI fie constată o incompatibilitate în curs, fie o incompatibilitate din urmă. Acest construct al articolului 7 generează confuzie. (...) Conchid că în cazul inculpatului Călin Popescu-Tăriceanu se impune achitarea pentru abuz în serviciu. Temeiul în care ar trebui pronunţată achitarea: inexistenţa obligaţiei de a face ceva trebuie să ducă la aplicarea art.16 lit. (a) din Codul de procedură penală - fapta nu există. Câtă vreme nu se poate identifica o faptă, atunci fapta nu există. Alţi jurişti cu care m-am consultat sunt de părere că fapta nu este prevăzută de legea penală, deci art.16 lit. (b).“


Și pentru fostul senator Cristian Marciu, reprezentantul Parchetului General a cerut achitarea. 

„În ceea ce priveşte fapta inculpatului Marciu de uzurpare de calităţii oficiale, anume că ar fi folosit fără drept calitatea de senator, se impune achitarea pentru că fapta nu întruneşte un element de tipicitate al infracţiunii. (...) Nu există fapte ilicite, ceea ce impune şi respingerea acţiunii civile“, a adăugat procurorul.


Instanţa a rămas în pronunţare în acest caz pentru data de 7 decembrie.

Sursa: Agerpres.


UPDATE: Oficial de la Parchetul General 

Având în vedere solicitările jurnaliștilor, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este abilitat să aducă la cunoştinţa publicului următoarele:

La dezbaterile ce au avut loc în cursul judecății, în cauza privind un fost președinte al Senatului, procurorul de ședință a formulat concluzii în sensul neîntrunirii tipicității faptei, pe baza evaluării proprii a probelor administrate în cursul urmăririi penale și a judecății, conform art.  67 alin. 2 din Legea nr. 304/2004.

Concluziile procurorului de ședință nu condiționează posibilitatea Ministerului Public de a promova căi de atac împotriva hotărârilor judecătorești, având în vedere rolul Ministerului Public de a apăra interesele generale ale societății.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii