Parcursul dosarului penal al lui Dan Diaconescu, în instanțele din Constanța! Cine sunt judecătorii care au decis condamnarea și desființarea sentinței
Parcursul dosarului penal al lui Dan Diaconescu, în instanțele din Constanța! Cine sunt judecătorii care au


A fost o zi importantă pentru Dan Diaconescu! După aproximativ doi ani de citări, deliberări și amânări alături de o condamnare, drumul dosarului în care patronul OTV a fost trimis în judecată sub suspiciunea săvârșirii actului sexual cu un minor, prin instanțele tomitane, s-a sfârșit la Curtea de Apel Constanța.
Instanța superioară, în frunte cu judecătoarea Valentina Boboc, a hotărât vineri, 21 martie anul curent, ca judecarea cauzei să se efectueze la Judecătoria Tulcea. Totodată, ca efect al acestei decizii, prima sentință din 12.02.2025, dată de judecătoarea Niță Maria-Andreea din cadrul Judecătoriei Constanţa, va fi desfiinţată.
În schimb, a fost menținută măsura preventivă a controlului judiciar față de Dan Diaconescu.
MINUTA
Soluția pe scurt: În baza dispoziţiilor art.71 din Codul de procedură penală în referire la art. 74 din Codul de procedură penală admite cererea de strămutare a judecării cauzei penale ce face obiectul dosarului cu nr. 20152/212/2023 al Judecătoriei Constanţa, formulată de petentul-inculpat Diaconescu Cristian Dan şi strămută judecarea cauzei penale, ce face obiectul dosarului cu nr. 20152/212/2023 al Judecătoriei Constanţa la Judecătoria Tulcea.
În baza art. 74 alin. 3 din Codul de procedură penală menţine numai dispoziţiile Judecătoriei Constanţa privind menţinerea măsurii preventive a controlului judiciar, faţă de inculpatul Diaconescu Cristian Dan, judecarea cauzei penale, urmând a fi reîncepută de Judecătoria Tulcea, de la momentul sesizării instanţei cu actul de inculpare, astfel că va fi reluată procedura în cameră preliminară.
În baza art. 74 alin.5 din Codul de procedură penală, ca efect al admiterii cererii de strămutare a dosarului penal cu nr. 20152/212/2023, de la Judecătoria Constanţa la Judecătoria Tulcea, sentinţa penală cu nr.159/12.02.2025 a Judecătoriei Constanţa este desfiinţată.
În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat râmân în sarcina acestuia. Fără cale de atac, potrivit dispoziţiilor art.74 alin.6 din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică, prin prin punerea la dispoziția părților și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței, azi 21.03.2025. În ceea ce priveste cererea de sesizare a Curtii Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, stabilește pronunțarea la data de 25 martie 2025.
Document: Hotarâre 37/2025 21.03.2025
Dan Diaconescu, condamnat la Judecătoria Constanța, la 8 ani și 4 luni de închisoare
După încheierea fiecărei ședințe de judectă, patronul OTV a stat de vorbă cu presa, iar la finalul anului trecut, acesta a dezvăluit că în dosar nu există nici probe, nici acuzații, deoarece parchetul și-ar fi retras acuzațiile.
„S-a terminat procesul, surpriză mare! Nu există nicio probă, niciun fel de acuzație, niciun sex, nicio prostituție, ne așteptăm la o achitare în acest dosar. S-a terminat, nu o să ne mai vedem la Constanța, vă mulțumesc tuturor pentru atenție, nu ratați ceea ce urmează, fiindcă nici nu știți ce pierdeți!
(...)
Cele două tinere au spus că nu au făcut sex cu mine niciodată, în viața lor, cele două tinere au spus că nu s-au prostituat, așadar nu avem de a face cu nicio folosire a prostituției infantile, pentru că ele nu sunt prostituate, nu au fost niciodată, și nu avem de a face cu sex cu minori, fiindcă nu a fost niciun fel de sex la mijloc. S-a încheiat totul, e adevărat, pe repede-înainte, nouă ne-au fost respins toate probele, toate cererile noastre din ultimul an, dar după toate astea urmează o achitare, așa cum este normal să se aplice legea”, a declarat Dan Diaconescu, la acea vreme.
În ciuda faptului că Dan Diaconescu se aștepta la o achitare, a primit, în schimb, o condamnare.
Acesta a aflat de la jurnaliști faptul că a primit o pedeapsă privativă de libertate, iar minuta a fost publicată pe portalul instanțelor de judecată abia după ce au apărut informații în presă privind condamnarea.
Dan Diaconescu a precizat pentru cotidianul ZIUA de Constanța că au fost două premiere în cazul unde a fost condamnat de primă instanță la 8 ani și 4 luni pentru act sexual cu un minor.
Contactat telefonic, Diaconescu a spus: „Avem două premiere în justiția din România. Avem prima sentință care este lansată cu o zi, chiar două pe surse și apoi este făcută oficial publică. Iar cea de-a doua premieră o reprezintă o frază cheie halucinantă a doamnei judecător Maria Niță de la voi de la Constanța. Ea spune că principiile de drept + jurisprudența CEDO + hotărârile ÎCCJ nu pot influența prezenta decizie”. Adică ea face ... ceva pe legislație. La fel și cu un articol din Codul Penal pe care nu-l respectă, unde spune clar că actul sexual se dovedește în trei forme mari și late, iar aici nu e cazul. ÎCCJ consfințește faptul că o prostituată ar trebui să aibă cel puțin doi clienți pentru a putea fi definită astfel, însă în cazul acesta se pune doar o persoană (n.r. în persoana lui Dan Diaconescu în calitate de client). Sincer, mă aștept la excluderea ei din magistratură. Nu am nimic personal cu dumneaei, însă vorbim de cum interpretează legea”.
De altfel, în anul 2023, Dan Diaconescu a solicitat prin apărătorul său recuzarea judecătorului care a avut în vedere dosarul său, însă la data de 21 noiembrie 2024, instanța a respins cererea ca neîntemeiată.
În cazul cererii de strămutare a dosarului, înregistrată la Curtea de Apel la începutul lunii decembrie 2024, instanța s-a pronunțat definitiv. Cazul va fi judecat la Judecătoria Tulcea, de unde, Dan Diaconescu a afirmat că se așteaptă la o achitare.
„S-a făcut dreptate, chiar dacă după doi ani. Însă la Tulcea, să vedem ce o să fie, pentru că nu mai este nicio probă, și aștept clasarea dosarului. Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au demonstrat că sunt corecți. Vom vedea mai departe” , a conchis patronul OTV.
Surse de documentare – Portalul instanțelor de judecată și componențele nominale ale completurilor de judecată din cadrul Judecătoriei Constanța, respectiv a Curții de Apel Constanța, pentru anul 2025.
Documentele privind componența nominală a completurilor de judecată au fost puse la dispoziție de instanțe, ca urmare a solicitărilor formulate de cotidianul ZIUA de Constanța în baza Legii nr. 544/2021.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Prima reacție a lui Dan Diaconescu, după desființarea sentinței - „S-a făcut dreptate... după doi ani!”
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp