Patru mandate de arestare emise de judecători după o acțiune fulger, la Constanța (VIDEO)
Patru mandate de arestare emise de judecători după o acțiune fulger, la Constanța (VIDEO)
24 Jul, 2022 10:30
ZIUA de Constanta
1721
Marime text
Judecătoria Constanța a emis patru mandate de arestare în dosarul perchezițiilor domiciliare efecutate în municipiul Medgidia, orașul Cernavodă și comuna Mircea Vodă, într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În cauză, patru bărbați au fost arestați preventiv, pentru 30 zile.
Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada iunie-iulie 2022, 6 bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 35 de ani, au sustras sistemul catalitic de la mai multe autoturisme și autoutilitare, care se aflau parcate în municipiul Constanța, orașul Cernavodă și localitatea Valu lui Traian.
În urma descinderilor au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 2 autoturisme, despre care există indicii că ar fi fost utilizate la săvârșirea infracțiunilor, mai multe telefoane mobile, precum și bunuri cu valoare probatorie.
7 persoane au fost conduse la sediu, pentru audieri, urmând ca la finalizarea cercetărilor, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța să dispună măsurile legale care se impun.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, precum și al Unității Teritoriale de Analiză a Informației Constanța.
La activități au participat polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale, Poliției municipiului Medgidia, Poliției orașului Cernavodă, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă "Tomis" Constanța.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii