Pensionare la vârful procurorilor antimafia din Constanța! Magistratul care a instrumentat cazul crimelor din serie ce au îngrozit județul părăsește sistemul
Pensionare la vârful procurorilor antimafia din Constanța! Magistratul care a instrumentat cazul crimelor din
17 Dec, 2022 16:38
ZIUA de Constanta
12326
Marime text
- DIICOT Constanța este unul dintre cele mai puternice servicii teritoriale din țară, printre cazurile instrumentate la nivelul acestuia numărându-se și dosarul tonelor de cocaină depistate în Vama Agigea, ce a dus la descoperirea unei impresionante cantități de narcotice și în America de Sud, dar și alte cazuri, cu un impact la fel de mare.
Procurorii antimafia din Constanța, dar și din țară, pierd un adevărat profesionist, prin plecarea din sistem a magistratului Paul Ardeleanu, șeful DIICOT Constanța!
Procurorul a înaintat Consiliului Superior al Magistraturii cererea privind eliberarea sa din funcție, ca urmare a pensionării, solicitarea fiind aprobată în cadrul ședinței Secției pentru Procurori a CSM, de la finele acestei săptămâni.
Ani la rând, DIICOT Constanța a fost condus de procurorul șef Paul Ardeleanu, serviciul teritorial de la malul mării fiind unul dintre cele mai puternice din țară, printre cazurile instrumentate la nivelul DIICOT Constanța numărându-se și dosarul tonelor de cocaină depistate în Vama Agigea, ce a dus la descoperirea unei impresionante cantități de narcotice și în America de Sud, dar și alte cazuri, cu un impact la fel de mare.
De departe, unul dintre dosarele de răsunet instrumentate de magistratul Paul Ardeleanu este cel al crimelor în serie ce au îngrozit județul Constanța și nu numai.
Cazul s-a finalizat cu condamnarea la ani grei de detenție a regizorului Sergiu Băhăian, dar și cu detenție pe viață pentru suspecții considerați a fi complicii săi, Valentin Șlepac și Adrian Grigoraș, care, de altfel, au murit în închisoare la scurtă vreme după descoperirea faptelor.
Mai mult decât atât, în anul 2011, procurorul Paul Ardeleanu s-a numărat printre cei şase magistraţi din Constanţa care au fost felicitaţi de procurorul general al României, pe atunci, Laura Codruţa Kovesi, pentru activitatea desfăşurată în perioada 2010 - iunie 2011, cu ocazia Zilei Justiţiei.
În HCSM 1763/2022, Secția pentru Procurori a CSM a arătat că magistratul Paul Ardeleanu are o vechime în funcția de procuror de peste 25 de ani.
Magistratul a solicitat eliberarea din funcție începând cu data de 18 decembrie 2022, aceasta fiind de altfel, și ziua de naștere a procurorului.
Se arată în finalul HCSM că Secția pentru Procurori „propune Președintelui României eliberarea din funcție, prin pensionare, a domnului Ardeleanu Paul, procuror șef al Serviciului Teritorial Constanța din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism“.
După semnarea decretului de către Președintele României, magistratul Paul Ardeleanu va fi eliberat din funcția de procuror, ca urmare a pensionării.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Bahaian, „Șlepac este un criminal nenorocit"
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii