Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:49 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziții la Constanța DIICOT a descoperit primul laborator de produse anabolizante din România!

ro

29 Mar, 2023 11:04 1696 Marime text


Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciu Teritorial Iași împreună cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iași efectuează un număr de 15 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Iași, Bacău, București, Constanța și Sibiu în vederea destructurării unui grup infracțional organizat, specializat în fabricarea și comercializarea în spațiul Uniunii Europene de substanțe anabolizante.

Simultan, pe teritoriul Republicii Moldova, procurorii din cadru Procuraturi pentru Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Speciale și ofițerii Departamentului Antifraudă și Conformare al Serviciului Vamal efectuează 22 percheziții domiciliare, în baza unui acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă cu autoritățile judiciare moldovene încheiat cu sprijinul EUROJUST.

În cauză s-a reținut că, mai mulți cetățeni cu dublă cetățenie română/moldovenească au constituit, în a doua jumătate a anului 2021, un grup infracțional organizat specializat în fabricarea de produse care conțin substanțe dopante cu grad de mare risc.

Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate a fost descoperit primul laborator de produse anabolizante din România.

De asemenea, după efectuarea percheziţiilor domiciliare  la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial  Iaşi vor fi conduse în vederea audierii 11 persoane.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul B.C.C.O. Iași, B.C.C.O. București, B.C.C.O. Constanța, S.C.C.O. Sibiu și I.P.J. Hunedoara – Serviciul Acțiuni Speciale, precum și al jandarmilor din cadrul I.J.J. Iași, Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și I.J.J. Constanța.

Suportul tehnic de specialitate a fost asigurat de lucrătorii din cadrul  Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. și Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.


Documentarea activității infracționale a fost realizată și cu sprijinul EUROPOL.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii