Perseverent! Bărbatul care a bătut și amenințat un echipaj SMURD Constanța, condamnat pentru a treia oară
Perseverent!: Bărbatul care a bătut și amenințat un echipaj SMURD Constanța, condamnat pentru a treia oară
31 Jan, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
3206
Marime text
- Pentru că ar fi lovit și amenințat cu moartea un echipaj al Serviciului Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare Constanța (SMURD) Constanța, inculpatul a primit un an de închisoare cu suspendare, pentru ultraj, și plata a 2.200 lei amendă penală.
- În cel de al doilea dosar, pentru comiterea infracţiunii de violență în familie, violare de domiciliu și încălcarea unui ordin de protecție provizoriu, magistrații de la Curtea de Apel i-au aplicat atunci inculpatului (după contopire) doi ani, două luni și 20 zile de închisoare, cu executare.
- Acum, în cel de al treilea dosar, pentru săvârşirea infracţiunii de furt și după contopirea pedepselor anterioare, inculpatul a fost condamnat la 2 ani şi 4 luni de închisoare, la care se adaugă amenda penală în cuantum de 2.200 lei.
O nouă condamnare pentru individul care, în ianuarie 2019, a lovit și amenințat cu moartea un echipaj al Serviciului Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare Constanța (SMURD) Constanța!
Vinerea trecută, judecătorii din Constanța au decis condamnarea bărbatului la pedeapsa de patru luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
Instanța a constatat că infracţiunea de furt este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a mai fost condamnat în trecut și a decis, în final, condamnarea bărbatului la 2 ani şi 4 luni de închisoare, la care se adaugă amenda penală în cuantum de 2.200 lei.
Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, pentru furt.
În actul de sesizare a instanței procurorii arată că, la data de 18 noiembrie 2020, inculpatul a sustras din incinta unui magazin patru batoane de salam, în valoare de aproximativ 55 de lei. Pedeapsa se va executa în regim de detenţie.
Decizia de condamnare nu este definitivă.
Aproape de finele anului trecut, cel în cauză fost găsit vinovat pentru comiterea infracţiunii de violență în familie, violare de domiciliu și încălcarea unui ordin de protecție provizoriu. Magistrații de la Curtea de Apel i-au aplicat atunci inculpatului (după contopire) doi ani, două luni și 20 zile de închisoare, cu executare.
Amintim că aproape de finele anului 2021, judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au decis condamnarea definitivă a individului pentru că ar fi lovit și amenințat cu moartea un echipaj al Serviciului Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare Constanța (SMURD) Constanța.
Inculpatul a primit un an de închisoare cu suspendare, pentru ultraj, și plata a 2.200 lei amendă penală.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut că, la data de 26 ianuarie 2019, organele de poliție au întocmit proces-verbal de sesizare din oficiu, ca urmare a intervenției la apelul 112, prin care s-a reclamat exercitarea de violențe asupra unui membru al echipajului SMURD care s-a prezentat în seara zilei de 26.01.2019 la domiciliul pacientului domiciliat în municipiul Constanța.
Din probele administrate în cursul urmăririi penale au rezultat următoarele:
La 26 ianuarie 2019, martorul (...) a solicitat intervenția unui echipaj SMURD prin apel SNUAU 112, acuzând dureri lombare. La domiciliul acestuia s-a prezentat, în jurul orei 21.30, o autospecială a ISU Constanța, echipajul fiind format din trei pompieri militari, fiecare având și competență de paramedic.
Pacientul a fost consultat și i-a fost pus în vedere că, pentru consultații amănunțite și tratament de specialitate, echipa SMURD îi poate asigura transportul la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic de Urgențe Constanța.
Pacientul a refuzat transportul
Pacientul a refuzat transportul, motivând că timpul de așteptare la spital este prea lung și dorește să fie tratat la domiciliu. În aceste condiții, i-a fost adus la cunoștință de către membrii echipajului că aceștia nu au astfel de competențe, ci ar fi nevoie să apeleze din nou 112, pentru a solicita expres un medic la domiciliu.
În acest context, fiul pacientului, respectiv inculpatul (...), aflat sub influența băuturilor alcoolice, și-a manifestat insistent nemulțumirea față de competențele reduse ale echipei SMURD. Fiind deranjat de refuzul pompierilor militari de a-i acorda tratament medicamentos tatălui său, a manifestat un comportament violent, fizic și verbal.
Astfel, când echipajul s-a retras la ambulanța ce era parcată în fața imobilului unde locuiau pacientul și aparținătorii, inculpatul l-a lovit pe unul dintre paramedici cu pumnii în zona feței și a gâtului. Acțiunea violentă a inculpatului a fost oprită de intervenția martorilor, care l-au îndepărtat pe inculpat de lângă ambulanță.
Ulterior, până la sosirea organelor de poliție ce fuseseră solicitate prin dispecerat de către șoferul ambulanței SMURD, respectiv de martorul (...), inculpatul a proferat cuvinte jignitoare la adresa tuturor celor trei membri ai echipajului, totodată amenințându-i cu moartea, repetând cuvinte le „Vă omor, pe voi și pe familiile voastre, vă arăt eu la toții“, amenințări ce le-au provocat o puternică stare de temere.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Penitenciarul Poarta Albă are un nou „client“! Este bărbatul care a bătut și amenințat un echipaj SMURD Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii