Peste 1.500 de candidaturi admise la concursul pentru INM, pe 300 de locuri disponibile! Rezultatele finale la verificarea condițiilor de participare (DOCUMENTE)
Peste 1.500 de candidaturi admise la concursul pentru INM, pe 300 de locuri disponibile! Rezultatele finale la
03 Sep, 2023 17:00
ZIUA de Constanta
2610
Marime text
- Consiliul Superior al Magistraturii organizează concursului pentru admiterea la Institutul Național al Magistraturii.
- În Secțiunea Document pot fi consultate Listele finale ale candidaturilor admise, Calendarul examenului, dar și Anunțul pentru organizarea concursului publicat de CSM.
În total, la auditor de justiție, au fost validate peste 1500 de candidaturi (șase fiind retrase) pentru cele 300 de posturi scoase la concurs.
Totodată, la personalul asimilat judecătorilor și procurorilor au fost validate 64 de candidaturi pe 35 de posturi vacante.
În Secțiunea Document pot fi accesate Tabelele cu rezultatele privind îndeplinirea condițiilor, publicate de CSM.
Potrivit Calendarului desfășurării concursului, pe data de 10 septembrie 2023, candidații la concurs vor susține testul grilă de verificare a cunoștințelor juridice la materiile drept civil, drept procesual civil, drept penal și drept procesual penal.
Pe 7 octombrie 2023 va avea loc proba scrisă de verificare a cunoștințelor juridice la materiile drept civil, drept procesual civil, iar pe 8 octombrie 2023 va fi proba scrisă pentru materiile drept penal și drept procesual penal.
Ulterior, în perioada 6-28 ianuarie 2024 se va desfășura testarea psihologică, iar în intervalul 19 februarie-10 martie 2024 va avea loc susținerea interviului.
Rezultatele finale vor fi afișate la data de 28 martie 2024.
Conform Anunțului CSM (disponibil în Secțiunea Document), concursul se organizează pentru ocuparea a 300 de locuri de auditori de justiție - INM și pentru ocuparea unui număr de 35 de posturi vacante de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, astfel: opt posturi în cadrul Ministerului Justiției, două posturi la Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, 15 posturi la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, două posturi la Direcția Națională de Probațiune, patru posturi la Parchetul Curții Supreme, două posturi la Inspecția Judiciară și două posturi la CSM.
Taxa de înscriere la examen a fost de 1.500 de lei.
În Secțiunea Document pot fi consultate Listele finale ale candidaturilor admise, Calendarul examenului, dar și Anunțul pentru organizarea concursului publicat de CSM.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Admitere în magistratură! 15 posturi de judecător și opt de procuror la instanțele și parchetele din Dobrogea. Tabelul candidaților înscriși (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii