Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:54 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 20 de percheziții O grupare infracțională specializată în trafic de narcotice de mare risc, destructurată de forțele anti-mafia!

ro

25 Jun, 2020 14:25 4027 Marime text

•    25 de persoane vor fi aduse la audieri

Acțiune de amploare a procurorilor DIICOT Iași, alături de ofițierii de poliție judiciară ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași! Nu mai puțin de 21 de percheziții au fost efectuate în București și Iași pentru destructurarea unui grup infracțional organizat.
Oamenii legii spun că membrii grupării erau specializați în trafic de narcotice de mare risc, deținere, fără drept, de droguri de mare risc în vederea consumului propriu și efectuarea de operațiuni, fără a deține autoritzație eliberată în condițiile legii, cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
La DIICOT sunt așteptați 25 de suspecți, care vor fi aduși de polițiștii judiciari în vederea audierilor.

 Redăm, în continuare, comunicatul integral remis de DIICOT – Poliția Română:

La data de 25.06.2020, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iași împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași au efectuat un număr de 21 percheziții domiciliare pe raza municipiilor Bucureşti şi Iași, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, deţinere, fără drept, de droguri de mare risc în vederea consumului propriu şi efectuarea de operaţiuni, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

În fapt, s-a reţinut că, la începutului anului 2018, pe raza municipiului Iași, s-a constatat o creștere a traficului de droguri de mare risc, respectiv heroină.
În urma administrării probatoriului a rezultat faptul că mai multe persoane din municipiul Iași, începând cu luna aprilie 2018, s-au aprovizionat cu droguri de mare risc – heroină din cartierul Ferentari, municipiul București, droguri pe care mai apoi le transportau în municipiul Iași și le dețineau atât în vederea consumului propriu cât și în vederea comercializării către o clientelă tot mai vastă de consumatori de asemenea substanțe care în timp au devenit dependenți.
Astfel, tot mai mulți tineri de pe raza municipiului Iași, atât pentru a-și susține dependența cât și din considerente de ordin financiar, sesizând totodată posibilitățile obținerii unor câștiguri materiale ilicite substanțiale într-un timp cât mai scurt, au luat hotărârea de a se deplasa în municipiul București, cartierul Ferentari și nu numai, de unde să procure personal heroină de la dealerii de asemenea substanțe, fără a se cunoaște cu aceștia în mod direct sau prin intermediari.
Parte dintre persoanele identificate de către organele judiciare, din municipiul Iași, cu asemenea preocupări, atât în prezenta cauză cât și în cadrul altor cauze penale instrumentate la nivelul D.I.I.C.O.T. – S.T. Iași au fost prinse în flagrant, reținute, arestate preventiv și chiar condamnate definitiv după ce au revenit din cartierul Ferentari, municipiul București către municipiul Iași având asupra lor heroină procurată din acel loc.

S-a reţinut faptul că, de la începutul lunii ianuarie 2019, din ce în ce mai mulți tineri din judeţul Iaşi s-au deplasat periodic în cartierul Ferentari, municipiul Bucureşti, la intervale relativ scurte de timp de ordinul a 3-4 zile sau săptămânal, pentru a-şi procura acest tip de drog – heroină, de la un număr de 3 suspecţi.
În ceea ce priveşte dealerii de heroină din cartierul Ferentari, municipiul Bucureşti, unul dintre suspecţi era cel care superviza activitatea infracţională a surorilor sale, cât şi a altor persoane implicate alături de acestea în activităţile de trafic de heroină.
Pe lângă surorile acestuia, au mai fost identificate şi alte persoane implicate la rândul lor în activităţile infracţionale de trafic de droguri de mare risc - heroină, cu diferite sarcini în cadrul cercului de persoane din anturajul liderului grupării.
Persoanele care vindeau heroină pentru lider evitau să încheie tranzacţiile cu heroină în alte zone decât Aleea Livezilor, deoarece erau expuşi la riscul de a fi interceptaţi de către organele judiciare. Astfel, de regulă, când alte persoane – consumatori sau dealeri de heroină, în special din alte localităţi, doreau să se aprovizioneze cu cantităţi mai mari de heroină odată, le solicitau să vină efectiv în apropierea „ghetourilor” de pe Aleea Livezilor, iar de cele mai multe ori pentru a se asigura că nu colaborează cu organele judiciare şi mai ales când erau însoțiți de persoane noi, străine, înaintea încheierii tranzacţiilor le solicitau să consume prin injectare sau fumare la folie, heroină.
La sfârșitul lunii martie 2019, liderul, însoțit de concubina sa au părăsit teritoriul României călătorind în Marea Britanie, întrerupându-și activitatea infracțională de trafic de droguri de mare risc – heroină.
Principalul motiv pentru care acesta a luat hotărârea de a părăsi teritoriul României a fost datoriile pe care acesta la avea față de anumite persoane, sume de bani care ar fi fost împrumutate cu camătă și de care nu dispunea pentru a le restitui la acel moment fiind presat să le achite.
În urma plecării acestuia, persoanele din anturajul său şi-au restrâns în mare parte activitatea infracţională de trafic de droguri de mare risc – heroină însă nu au încetat-o complet.
După revenirea în țară, liderul grupării și-a reluat activitatea infracțională de trafic de droguri de mare risc, sens în care a recrutat alte noi persoane și a implicat și alți membri ai familiei sale în scopul sporirii câștigurilor financiare ilicite prin vânzarea de heroină.
În cursul lunii iulie 2019 în urma probatoriului administrat în cauză s-a stabilit faptul că suspectul a inițiat și a coordonat o grupare infracțională organizată constituită din membri ai familiei cât și alte persoane care au aderat la aceasta în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc – heroină.

Astfel, pentru a obține un profit considerabil din comercializarea drogurilor de risc și pentru a avea un control asupra cantităților vândute și a sumelor de bani obținute, în cursul lunii iulie 2019 suspectul împreună cu alte două persoane au constituit o grupare infracțională organizată, în care acesta avea rolul de lider. Gruparea a fost alcătuită, în principal, pe criterii familiale, dar au fost acceptate și persoane care nu făceau parte din familia „lărgită”, și anume persoane care aveau permise de conducere și efectuau servicii de taximetrie. Acceptarea acestor persoane a avut rolul de a nu crea suspiciuni cu privire la deplasările efectuate în scopul preluării/acceptării unor cantități de heroină.
Totodată a rezultat faptul că liderul grupării este asociat cu gruparea infracțională organizată cunoscută sub denumirea de ”Capai sau Kapai”, atât acesta cât și alți membrii ai grupării fiind în trecut arestați și condamnați pentru săvârșirea aceluiași gen de fapte – trafic de droguri de mare risc – heroină.
Cu privire la gruparea infracțională ”Capai” se cunoaștea faptul că aceştia acționează în municipiul București, un segment important din gama largă de infracțiuni săvârșită de această grupare constituindu-l traficul de heroină în zona cartierului Ferentari și nu numai. De precizat este faptul că pe lângă gruparea ”Capai” în zona cartierului Ferentari acționează și alte grupări infracționale dintre care și gruparea infracțională cunoscută sub denumirea de ”Ștoacă” unii dintre membri acestei grupări fiind rude sau apropiați ai grupării ”Capai”. Cu toate acestea, pentru a fi lăsați să își desfășoare activitatea infracțională de trafic de droguri de mare risc – heroină în zona ghetoului din cartierul Ferentari, deși asociat cu gruparea ”Capai”, suspectul era condiționat de plata în mod constant a unor sume de bani – așa denumita ”taxă de protecție” membrilor grupării ”Ștoacă”.
Din probatoriu a rezultat faptul că suspectul a desfășurat, într-un cadru organizat, de mai mult timp activitățile infracționale de trafic de droguri de mare risc – heroină din cartierul Ferentari, având în permanență în subordinea sa diferite persoane care se ocupau cu prepararea dozelor de heroină furnizate și comercializarea acestora către clienții – consumatori de asemenea substanțe. De la inițierea cauzei penale și până în prezent, o parte dintre persoanele aflate în subordinea suspectului au fost însă reținute/arestate, activitățile de natură infracțională din cadrul grupării fiind marcate de o continuă dinamică. De asemenea, ca urmare a plecării din țară a liderului grupării și a lipsei acestuia vreme de circa două luni de zile, activitățile infracționale au fost coordonate de către ceilalți membri de familie însă au scăzut în intensitate, unii dintre aceștia acționând pe cont propriu.
După revenirea în țară, acesta s-a preocupat de reluarea în calitate de lider a activităților infracționale într-un cadru bine organizat, prin cooptarea și implicarea unor noi membri; identificarea și amenajarea unor locații în care să poată depozita în siguranță cantitățile de droguri și unde să fie strânse sumele de bani obținute din vânzarea acestora; lărgirea clientelei; închirierea unui imobil în afara zonei ghetoului unde să locuiască fără a fi cunoscută de ceilalți membri ai grupării cu excepția celor în care are suficientă încredere; stabilirea unui program strict, pe ture de schimb a membrilor grupării care se ocupau de comercializarea en-detail a heroinei în zona ghetoului din cartierul Ferentari; identificarea unei surse sigure și stabile de aprovizionare cu heroină. Totodată, suspectul a întreprins măsuri suplimentare de autoprotecție, fiind foarte precaut în ceea ce privește transportul drogurilor între locații, apelând doar la anumite persoane în care avea suficientă încredere precum fiul său sau un anume șofer de taxi, evitând în acest fel aflarea detaliilor legate de momentul efectuării acestor deplasări și locațiile unde se deplasează.
În transportarea drogurilor pentru reaprovizionarea cu heroină a dealerilor aflați în subordinea sa din zona ghetoului, suspectul a cooptat și alte două persoane de încredere respectiv pe fratele său, eliberat recent din penitenciar precum și o altă persoană, aceștia fiind printre puținii care cunoșteau adresa unde locuiește în prezent, fără forme legale, liderul grupării.
Alți membrii din cadrul grupării infracționale organizate pe care îi coordonează, pe lângă comercializarea heroinei, aveau sarcina de a supraveghea atent zona înainte de a se deplasa și de a-l informa în legătură cu orice suspiciune legată de prezența organelor judiciare în ghetou cât și de a supraveghea și coordona la rândul lor activitățile infracționale derulate de către ceilalți membrii ai grupării.
În principal, persoanele aflate în subordinea suspectului care comercializează en-detail heroina din zona ghetoului din cartierul Ferentari se ocupau totodată și de porționarea și prepararea dozelor de heroină denumite și ”buste”.
Totodată, aceștia păstrează o evidență scriptică și detaliată a cantităților comercializate și a clienților – consumatori de asemenea substanțe. În acest fel, aceștia pot fi verificați de către lider în cazul în care ar încerca să-și însușească pentru sine sau să îl înșele în legătură cu cantitățile de heroină distribuite și sumele de bani încasate din comercializarea acestora.
În aceeași măsură, dealerii de heroină din subordinea liderului puteau verifica în cazul în care existau lipsuri în gestiune privind sumele de bani încasate, cantitățile de heroină comercializate și datoriile pe care unii consumatori de heroină le cumulau fiindu-le oferite doze de heroină în avans și angajându-se să le plătească ulterior în momentul în care vor dori să procure alte noi asemenea doze, profitând în acest fel de dependența acestora de consumul de heroină.
De asemenea, în cauză a fost documentată activitatea infracțională a unui alt suspect de pe raza municipiului Iași care constituie un alt nucleu important pe piața traficului de droguri de mare risc – heroină și nu numai și care se aprovizionează periodic cu asemenea substanțe de pe raza municipiul București.
Acesta controlează traficul cu heroină din zona cartierului „Dallas”, rezultând în ultima perioadă o intensificare a comercializării de asemenea substanţe în acel loc și a sporirii și creșterii numărului de consumatori de asemenea substanțe, în special din rândul tinerilor și a cetățenilor de etnie rromă.
Cu privire la modul de operare a suspectului în procurarea heroinei a rezultat faptul că se deplasează cu trenul în municipiul București, însoțit de alte persoane de sex feminin, iar după ce procură heroina, aceasta este disimulată de către persoanele de sex feminin în vagin, revenind tot cu trenul înapoi către municipiul Iași.
În afară de aceștia, în urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat faptul că un alt important dealer de heroină de pe raza județului Iași se deplasează în mod frecvent în cartierul Ferentari, municipiul București, pentru a se aproviziona cu asemenea substanțe. Acesta este cunoscut de mai mulți ani de zile cu preocupări în sfera traficului și consumului ilicit de heroină, fiind în trecut cercetat și în cadrul altor cauze penale având ca obiect săvârșirea acestui gen de fapte.
Din probatoriile administrate a rezultat faptul că în cursul lunii mai 2020 a existat o criză de heroină în București, cantitățile fiind mici iar calitatea mărfii de proastă calitate, condiții în care prețul a crescut însă, cu toate acestea, suspecţii care fac obiectul cauzei au continuat să comercializeze heroină.
La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Iași urmează să fie aduse, în vederea audierii, un număr de 25 de persoane.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul DIICOT şi a Direcţiei de Operațiuni Speciale.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bucureşti și al jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție ”Vlad Țepeș”, Brigăzii de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău și Inspectoratului Județean de Jandarmi Iași.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Sursa foto: DIICOT - Poliția Română
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii