Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:45 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Petre Krapcenco, angajat APM, trimis în judecată. Ar fi scăpat clubul Fratelli de controale

ro

29 Sep, 2016 00:00 2301 Marime text
Petre Krapcenco, angajat al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa, cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa pentru folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, a scăpat de controlul judiciar.
 
Ieri, Judecătoria Constanţa, a dispus revocarea măsurii controlului judiciar luate faţă de Petre Krapcenco. Decizia a fost luată în baza articolului 242, alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit căruia „măsura preventivă se revocă, din oficiu sau la cerere, în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii, dispunându-se, în cazul reţinerii şi arestării preventive, punerea în libertate a suspectului ori a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză“. Cu toate acestea, hotărârea instanţei nu este definitivă, ea putând fi atacată la Tribunalul Constanţa.
 
Conform magistraţilor, „în cursul lunii august 2016 inculpatul Krapcenco Petre, funcţionar în cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa, cu ocazia efectuării unor controale împreună cu organele de poliţie, pe linia respectării prevederilor Legii nr. 61/1991, referitoare la producerea de zgomote, a transmis, în mod neautorizat, informaţii de care a luat cunoştinţă, în virtutea atribuţiilor de serviciu, unui reprezentant al clubului Fratelli din staţiunea Mamaia, respectiv l-a anunţat cu privire la momentele efectuării controalelor, astfel încât nivelul zgomotului, la momentul efectuării controlului, să fie unul în limite legale, iar agentul economic să nu fie sancţionat contravenţional“.
 
Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii