„Piața Independenței. Amintiri din ziua aceea” Palatul Comunal și imaginea sa, în urmă cu un secol

 
„Piața Independenței. Amintiri din ziua aceea” este romanul unei lumi apuse, reînviate de Cristian Cealera în peste 400 de pagini abundând în povești și personaje – reale sau ficționale – care aduc în prezent informații prețioase despre preocupările oamenilor din urmă cu un secol, despre Constanța interbelică și instituțiile sale.
 

Abonează-te la newsletter!

Un fragment consistent este dedicat actualei clădiri a Muzeului de Istorie și Arheologie din piața Ovidiu unde, la 1926, funcționa Primăria orașului și unde se luau cele mai importante decizii privind „mersul” urbei de la malul mării.
 
Iată o descriere detaliată pe care autorul o face celei mai importate clădiri din Piața Independenței, evocare prilejuită de sosirea la birou, în dimineața Zilei Sfântului Foca, a  secretarului Primăriei, Gheorghe Perjescu, el însuși o veritabilă instituție, aflat în Palatul Comunal  încă de la inaugurarea sa, din iulie 1921.
 
 

Abonează-te la newsletter!

„Palatul Comunal... Cum intrai în clădire te trezeai într-un hol uriaș, frumos decorat cu mozaic de tip roman, menit să aducă aminte vizitatorilor moștenirea latină a vechiului Tomis. Acel „covor de mozaic" din holul de la parter era dreptunghiular, având laturi de câte șase metri lungime și de câte aproape trei, pe lungime. În interiorul dreptunghiului, la dimensiuni egale una de alta, artiștii necunoscuți așezaseră alte trei figuri, trei cercuri în care erau înscrise trei stele în opt colțuri. Stelele și cercurile în care erau înscrise erau toate albe, în plin contrast cu restul mozaicului, compus din mici pietricele egale și frumos vopsite în diverse culori.

Dintre cei care intrau în holul Palatului, erau unii care admirau frumusețea mozaicului. Foarte puțini însă, doar cei cu multă carte îi înțelegeau și sensurile... simbolurile sale...

Crucea cu opt colțuri era, adesea, folosită de arhitecți în decorarea unor clădiri importante și era specifică stilului acela nou, numit neo-românesc. Octogonul acela era înscris într-un cerc, care nu simboliza altceva decât Soarele și Eternitatea...

Ciudat însă, celor mai mulți dintre cei ce ajungeau pentru prima dată în holul Palatului nu mozaicul cu simbolurile lui era cel ce le atrăgea pe dată atenția, ci cu totul altceva... Și anume, scara din fața intrării, o scară monumentală, largă, și trepte mari de piatră, ce pornea imediat de după „covor", pentru a șerpui, apoi, pe mai multe nivele, până în vârful tulburătorului edificiu.

De cinci ani de zile, palatul proiectat de Stephănescu găzduia birourile Primăriei Constanța.
   

Abonează-te la newsletter!

     Din holul dominat de mozaic și de primul nivel al scărilor se putea ajunge, imediat, în două zone importante ale parterului. Astfel, la stânga erau birourile perceptorilor și o mică sală de așteptare pentru cei veniți să își rezolve petițiile. Dacă, însă, din holul mozaical alegeai să intri pe ușa din dreapta, atunci nimereai la caseriile unde funcționarii statului așteptau, răbdători, să îți numere și să îți ia banii.

În lateralele edificiului, tot la parter și tot în interior, Stephănescu proiectase o cafenea în dreapta, respectiv un restaurant în stânga. Din lipsă de spațiu, Primăria se extinsese însă și acolo, cu birouri aparținând unor diverse servicii. Tot la parter, dar în partea de apus, cea care dădea spre Port, funcționau birourile Comisiei de Igienă și ale Serviciului Medical.

 La primul etaj, dădeai, iar, de un frumos mozaic, cu forme geometrice, de asemenea încărcate de simboluri. Acolo era Sala Consiliului, Sala Mare a Palatului, loc de ședințe și de felurite recepțiuni ale administrației,  ale cărei mari și luminoase ferestre dădeau către Piața Independenței. Dacă alegeai să nu intri în Sala de Consiliu, și o luai la drepta, ajungeai în Sala de Căsătorii.

De asemenea, dacă alegeai cealaltă ușă laterală, din stânga holului, atunci te-ai fi trezit într-o sală de așteptare. Aceasta era „stăpânită" de  o secretară trecută de prima tinerețe, uscată și cochet aranjată, aparent amabilă, dar care avea o voce tăioasă, cuvinte puține și un ton în aceeași măsură de ferm.

Numai din acea sală de așteptare și doar dacă aveai acceptul „cerberului cu fustă", puteai merge mai departe. Dincolo erau cele mai importante birouri, cel mare - al primarului și unul ceva mai mic, al ajutorului său.
În rest, pe tot etajul, ajungând la ele prin aproape nevăzute căi de acces, funcționau, grupate în jurul curții interioare, alte birouri, servicii, comiții și departamente, fie că se numeau acestea Contencios, Contabilitate, Registratură, Grefă, Archivă sau altcumva.

Cât despre ultimul nivel vizitabil de omul obișnuit, și anume etajul al doilea, acolo se găseau, mult mai îngrămădite, birouri și depozite ce forfoteau de mici conțopiști. Ordinea și responsabilitățile acestora puțini le mai cunoșteau întru-totul...

Și, ca să fie completă această imagine a unui Turn Babel Funcționăresc, trebuie spus că mai exista un ultim nivel, puțin salubru și deloc confortabil, la care omul obișnuit din afara instituției nu ajungea niciodată.

Etajul acesta urma același traseu de pătrat cu centrul gol, un interior în care stăpâni erau doar porumbeii. Ferestrele ultimului nivel erau doar în exterior, spre toate cele patru puncte cardinale, fiind deschise către Port, către Piață și Statuie, spre Moscheea Regelui și Catedrală sau către miazănoapte - spre Orașul Nou...

Abonează-te la newsletter!

       
Tot acolo, la acest ultim etaj, deloc cunoscut omului obișnuit, se găsea un hol de trecere, la mijlocul căruia se construiseră câteva trepte, ce te duceau și mai sus, încă vreo patru metri. Din capătul acelor scări, doar de acolo puteai ajunge în Turnul cu Ceas, cel pe care constănțenii îl știau prea bine, din afară, dară deloc dinlăuntrul său.
       
În turn intrau, într-un an, foarte puțini oameni, îi puteai număra ușor pe degetele unei mâini și nici pe acelea nu le terminai pe toate. Acolo ajungeau doar Ismail, omul de la întreținere - cel ce avea grijă ca ceasul să funcționeze tot timpul -, tanti Veta - femeia de serviciu -, precum și un arhivist bătrân și alcoolic, care-și depozitase cutii cu vechi documente și niște sticle de băutură.    

În afara acestora, un singur funcționar al Primăriei mai ajunsese vreodată în Turnul cu Ceas, iar acesta era chiar Gheorghe Perjescu. O făcuse prima dată în ziua în care Palatul fusese inaugurat, iar el trebuise să ia în primire lucrarea făcută de constructor. Apoi, mai mersese acolo cu diverse ocazii, motivând ba una, ba alta. Nimeni nu știa că adora să urce până acolo, sus, doar pentru a admira panorama urbei sale...”

 
Volumul „Piața Independenței. Amintiri din ziua aceea”, poate fi achiziționat de la librăria constănțeană „Prăvălia cu Cărți” sau oferit de ZIUA de Constanța (împreună cu un autograf special al autorului), în cadrul campaniei de abonare la Newsletter-ul ziarului.
 
 
Citește și:

„Piața Independenței. Amintiri din ziua aceea”, de Cristian Cealera