Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:38 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Polițist amenințat într-un bar din Hârşova!

ro

16 Jan, 2023 15:35 1831 Marime text
Foto cu rol ilustrativ


Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârşova este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele informaţii de interes public:

La data de 14 ianuarie 2023, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârşova au formulat propunerea privind luarea măsurii arestului preventiv, faţă de inculpatul:

M.M.C., în vârstă de 18 ani, din oraş Hârşova, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj prev. de art. 257 alin. (1) şi alin. (4) C.pen. şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 371 Cod Penal, cu aplic. art. 38 alin. (1) C.pen.

Instanța a dispus arestarea preventivă a inculpatului, în prezent în stare de reţinere în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Constanţa - pentru o perioada de 30 de zile, începând cu data de 14.01.2023 şi până la 12.02.2023, inclusiv.  


Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat că:

În noaptea de 13/14.01.2023, în jurul orei 00:30, inculpatul M.M.C. aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a pătruns în localul II D. F. din oraşul Hârşova, situat pe str..... şi a adresat ameninţări cu acte de violenţă persoanelor aflate în local, a spart pahare, a aruncat şi a răsturnat obiectele de mobilier, a lovit o persoană şi a afirmat că îi va omorî pe toţi cei din jur. De asemenea, s-a adresat poliţistului D. N. aflat în local, în afara orelor de program, cu referire la calitatea acestuia şi l-a ameninţat cu acte de violenţă încercând să-l lovească cu un pahar spart.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi arestarea preventivă reprezintă etape şi măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nici o situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.



PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii