Polițist bătut și amenințat cu moartea de un șofer băut, în județul Constanța! Inculpatul, citat la primul termen de la Judecătoria Constanța
Polițist bătut și amenințat cu moartea de un șofer băut, în județul Constanța! Inculpatul, citat la primul
18 Mar, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
451
Marime text



Un bărbat suspectat că ar fi condus băut, fără centură și fără a avea luminile de întâlnire aprinse, pe DN2A, între localitățile a fost citat marți, 18.03.2025, la Judecătoria Constanța. Șoferul este anchetat într-un dosar de ultraj după a fost acuzat că în urma opririi acestuia de către oamenii legii, ar fi lovit cu un agent cu pumnul și piciorul, ulterior, aducând amenințări cu moartea celor doi polițiști. Anchetatorii spun că acesta emana și halenă alcoolică.
Potrivit portalului instanțelor de judecată, acesta a fost chemat la primul termen de judecată.
Oficial de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța
La data de 16.12.2024 procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a dispus trimiterea în judecată, în stare de control judiciar, a inculpatului B.M.R., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj, prev. de art. 257 alin. 1 și 4 din C. pen. rap. la art. 193 alin. 1 și 21 lit. c din C. pen., ultraj, prev. de art. 257 alin. 1 și 4 din C. pen. rap. la art. 193 alin. 1 și 21 lit. c din C. pen., ultraj, prev. de art. 257 alin. 1 și 4 din C. pen. rap. la art. 206 alin. 1 din C. pen., ultraj, prev. de art. 257 alin. 1 și 4 din C. pen. rap. la art. 206 alin. 1 din C. pen. și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 din C.pen., toate cu aplic. art. 38 alin. 1 din C. pen.
În esență, prin rechizitoriu s-a reținut că la data de 09.12.2024, în jurul orei 16:15, inculpatul B.M.R. a fost oprit pentru control de un echipaj de poliţie rutieră pe DN 2A, în timp ce conducea un autoturism dinspre localitatea Lumina către oraşul Ovidiu fără a folosi centura de siguranţă şi fără a avea aprinse luminile de întâlnire.
După oprire, inculpatul, ce prezenta halenă alcoolică, a avut o atitudine recalcitrantă, a refuzat să se supună testării cu aparatul etilotest şi a lovit cu pumnul în piept persoana vătămată M.F., agent de poliţie în cadrul IPJ Constanţa – Serviciul Siguranţă Rutieră.
Ulterior inculpatul a fost condus la sediul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În parcarea unităţii medicale, în jurul orei 16:40, el a lovit cu piciorul drept în abdomen persoana vătămată M.F.
Inculpatul a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice, iar apoi a fost condus la sediul IPJ Constanţa – Serviciul Siguranţă Rutieră, unde în intervalul orar 17:20 – 18:00 a ameninţat cu moartea persoana vătămată M.F. şi persoana vătămată M.Z., agent de poliţie aflat în timpul serviciului.
Cercetările au fost efectuate de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale. Trimiterea rechizitoriului la instanţa de judecată nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Revoltător! Polițist lovit și amenințat cu moartea de un șofer băut! Suspectul a fost trimis în judecată
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii