Pompier trimis în judecată în dosarul creditelor cu acte false. Ce au decis judecătorii
Pompier trimis în judecată în dosarul creditelor cu acte false. Ce au decis judecătorii
15 Aug, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
2266
Marime text



Dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Constanţa în septembrie 2015. La jumătatea lunii iunie 2018, judecătorii au soluţionat dosarul în primă instanţă şi au dispus încetarea procesului penal pornit împotriva mai multor inculpaţi, printre ei aflându-se şi pompierul militar, ca urmare a prescripţiei răspunderii penale. Totuşi, Tribunalul Constanţa a dictat în prezenta cauză şi câteva condamnări.
Sentinţa judecătorilor de la Tribunalul Constanţa nu este definitivă, ea fiind atacată la Curtea de Apel Constanţa. Primul termen a fost stabilit pentru data de 7 noiembrie. Oricare va fi decizia Curţii de Apel, aceasta va fi definitivă.
În actul de sesizare a instanţei, procurorii DIICOT susţin că inculpaţii ar fi constituit o asociere în scopul săvârşirii de infracţiuni de înşelăciune prin contractarea în mod fraudulos de credite bancare cu acte false, stabilind ca persoanele vizate pentru întocmirea creditelor să provină din medii defavorizate social care ar fi acceptat cu uşurinţa propunerea lor contra unor sume de bani.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii