Prefectura Constanța solicită anularea unei autorizații într-un dosar cu Nitalexil SRL și ANM Lake Resort SRL
Prefectura Constanța solicită anularea unei autorizații într-un dosar cu Nitalexil SRL și ANM Lake Resort
02 Oct, 2024 09:45
ZIUA de Constanta
677
Marime text
- Dosarul prin care cu Prefectura Constanța solicită anularea actului administrativ, respectiv autorizația nr. 455 din 23 septembrie 2021 a ajuns pe rolul Tribunalului Constanța.
- Părțile implicate în acest dosar, aflat în faza procesuală de fond, sunt: Prefectura Constanța în calitate de reclamant, iar Inspectoratul Județean în Construcții Constanța, prin Inspectoratul de Stat în Construcții, Nitalexil SRL și ANM Lake Resort SRL, în calitate de pârâți
Pe data de 30.09.2024, pe rolul Tribunalului Constanța, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost înregistrat dosarul cu indicativul 7034/118/2024 și obiectul acţiune prefect – tutelă administrativă anulare act adm /autorizaţie nr. 455/23.09.2021
Părțile dosarului aflat în stadiul procesural de fond sunt: Prefectura Constanța - reclamant, iar Inspectoratul Județean în Constructii Constanta prin Inspectoratul de Stat în Construcții, Nitalexil SRL și ANM Lake Resort SRL - pârâți. Deocamdată nu a fost stabilită prima ședință a magistraților.
Despre ANM Lake Resort SRL
Cu sediul social pe strada Verona, nr. 2, Bloc B din Constanța, firma a fost înființată în anul 2021 și se ocupă de dezvoltare (promovare) imobiliară. Asociați în firmă sunt: Tulica Stelian Ciprian, cu 33,34 % din capitalul social, Spirea Marius Daniel, cu 33,33 % din capitalul social, Vodă Gabriel, cu 23,8 % din capitalul social și Vogga Mob SRL, cu 9,53% din capitalul social.
Administratorii ANM Lake Resort SRL sunt: Spirea Marius Daniel, Tulica Stelian Ciprian și Vodă Gabriel.
Potrivit termene.ro, Spirea Marius Daniel mai este asociat si administrator în: Tudor & Dan SRL, Dekorstyl S.V.D. Construct SRL, Dekorstyl SVD SRL și ANM Natalya Towers SRL.
Numele lui Tulica Stelian Ciprian apare în: Tulica Stelian-Ciprian Persoana Fizică, GYX & TUL SRL, Pandiani Star SRL, Zorba Greek Tomis SRL și ANM Natalya Towers SRL.
La rândul său, Vodă Gabriel apare în: Touch&Go SRL, Vogga MOB SRL și Voda Media SRL.
În anul 2022, firma cu 3 angajați a avut o cifră de afaceri de zero lei, o pierdere de 1.038.433 lei și datorii de 15.704.775 lei.
Situația pentru anul 2023 arată astfel: cifră de afaceri de zero lei, 3 salariați, o pieredere de 2.168.188 lei și datorii de 22.868.909 lei.
Despre Nitalexil SRL
Înființatgă în anul 2011, firma se ocupă de lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale și are sediul social pe bulevardul Aurel Vlaicu, Nr. 264 din Constanța.
Firma este deținută de Seaside Estate Company SRL, acționar cu 70% din capitalul social, și Stan Constanța, cu 30%b din capitalul social. Principal S.N. SRL este administrator.
În anul 2023, Nitalexil SRL a avut o cifră de afaceri de 1.004.395 lei, 13 salariați, o pierdere de 159.801 lei și datorii de 27.261.225 lei.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
De asemenea, pentru redactarea acesui articol au fost folosite și infromații de pe termene.ro.
Citește și:
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii