Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:11 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Premieră în justiţia din Dobrogea! Închisoare cu executare pentru tânărul din Tulcea care a mers să se tundă deși era în izolare la domiciliu

ro

23 Apr, 2022 00:00 13432 Marime text
 
  • Cel în cauză este suspectat că, la jumătatea lunii aprilie 2020, aflat în izolare la domiciliu, a ignorat măsurile Ordonanţelor Militare, care interzic ieşirile fără un motiv bine întemeiat şi a decis să meargă să se tundă.
  • Judecătorii din Constanța cred nu există premise că reeducarea inculpatului se poate realiza sub imperiul unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere a executării, deoarece posibilitățile de îndreptare ale inculpatului sunt unele reduse, iar convingerea instanței de apel este că acesta ar putea intra din nou în contact cu legea penală într-un viitor apropiat, în contextul antecedentelor penale dovedite prin cazierul judiciar.  
 
Sentință definitivă în cazul primului dobrogean acuzat de zădărnicirea combaterii bolilor! Bărbatul a fost achitat în primă instanță de judecătorii din Tulcea, care au concluzionat că fapta inculpatului nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege. Nu de aceeași părere au fost și judecătorii de la Curtea de Apel Constanța, care au decis condamnarea inculpatului la închisoare cu executare.
 
Cel în cauză este suspectat că, la jumătatea lunii aprilie 2020, aflat în izolare la domiciliu, a ignorat măsurile Ordonanţelor Militare, care interzic ieşirile fără un motiv bine întemeiat şi a decis să meargă să se tundă.
 
Decizia judecătorilor, privind achitarea inculpatului, i-a nemulțumit de procurorii din Tulcea care au instrumentat dosarul, motiv pentru care au contestat hotărârea primei instanțe, la Curtea de Apel Constanța.
 
4 luni închisoare cu executare
 
Magistrații din Constanța au admis acțiunea procurorilor și au decis condamnarea inculpatului la pedeapsa de 4 luni închisoare cu executare.
 
În motivarea deciziei, Curtea arată că a avut în vedere că inculpatul a mai fost sancționat în perioada minoratului cu o măsură educativă neprivativă de libertate, că în prezent acesta este arestat preventiv într-o altă cauză penală și față de el se efectuează cercetări într-un alt dosar înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, sub aspectul infracțiunii de furt calificat.
 
„Posibilitățile de îndreptare ale inculpatului sunt unele reduse“
 

Prin urmare, cred judecătorii din Constanța, nu există premise că reeducarea inculpatului se poate realiza sub imperiul unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere a executării, deoarece posibilitățile de îndreptare ale inculpatului sunt unele reduse, iar convingerea instanței de apel este că acesta ar putea intra din nou în contact cu legea penală într-un viitor apropiat, în contextul antecedentelor penale dovedite prin cazierul judiciar.  
 
În motivare, Curtea de Apel mai arată că inculpatul a avut prefigurarea în plan subiectiv că odată încălcate măsurile dipuse împotriva sa, săvârșește infracțiunea prevăzută de art.352 alin.1 Cod penal, iar din punct de vedere obiectiv condițiile de tipicitate ale infracțiunii sunt și ele îndeplinite, deoarece măsura instituirii carantinei nu fusese anulată pe nicio o altă cale, fiind dispusă ca urmare a nerespectării măsurii de izolare la domiciliu și sancționării inculpatului cu amendă contravențională în baza procesului-verbal de contravenți, conform portal jurisprudență.
 
Ce spune legea
 
În legislația în vigoare la ora actuală, infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor poate fi pedepsită cu închisoare de până la 15 ani. Redăm, în continuare, textul oficial al Articolului 352 din Codul penal, modificat prin OUG nr. 28/18.03.2020:
„(1) Nerespectarea măsurilor de carantină sau de spitalizare dispuse pentru prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă fapta a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.

(3) Transmiterea, prin orice mijloace, a unei boli infectocontagioase de către o persoană care știe că suferă de această boală se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Dacă fapta prevăzută în alin. (2) este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
(5) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) și (2) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(6) Dacă prin fapta prevăzută în alin. (3) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(7) Dacă prin fapta prevăzută în alin. (4) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(8) Tentativa la infracțiunea prevăzută la alin. (3) se pedepsește.
(9) Prin carantină se înțelege restricția activităților și separarea de alte persoane, în spații special amenajate, a persoanelor bolnave sau care sunt suspecte de a fi bolnave, într-o manieră care să prevină posibila răspândire a infecției sau contaminării.“
Prin același act normativ a fost introdus și Articolul 352^1, „omisiunea declarării unor informații“, cu următorul cuprins: „Omisiunea persoanei de a divulga cadrelor medicale sau altor persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care acestea își desfășoară activitatea unele informații esențiale cu privire la posibilitatea de a fi intrat în contact cu o persoană infectată cu o boală infectocontagioasă se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă“.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Un profesor din Tulcea a luat 13 ani de închisoare! Este îngrozitor ce a făcut
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii