Premieră, la Constanța, într-un caz de retrocedare! Daunele morale sunt imense

• Municipiul Constanța prin Primar ar putea fi obligat să achite daune morale unei femei din oraș, în legătură cu Legea 10/2001 privind retrocedarea bunurilor preluate abuziv în timpul regimului comunist.
• Două instanțe din oraș au dictat deja suma pe care primăria ar urma să o achite.
• Cazul a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde municipalitatea a atacat în recurs hotărârea care o obligă la achitarea daunelor morale.
• „Practic, prin neîndeplinirea de către organul de conducere al pârâtului (nr., Municipiul Constanța prin Primar), pe o perioadă îndelungată, fără justificare, a atribuţiilor prevăzute de lege în vederea soluţionării notificării formulate de reclamantă, autoritatea publică a făcut literă moartă din obligaţia sa constituţională de respectare a legilor, statornicită la art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, situându-se în afara conduitei prescrise acesteia de lege, cu nesocotirea normei înscrise în art. 16 alin. (2) din acelaşi act normativ, potrivit căreia nimeni, deci nici autoriţăţile publice, nu este mai presus de lege, încălcând, în acest mod, dreptul reclamantei, din perspectiva supusă analizei în precedent, la egalitate în faţa legii şi a autorităţilor publice şi încălcând demnitatea umană a acesteia şi drepturile personalităţii“, potrivit Hotărârii 203/2022 a Curții de Apel Constanța.

În orașul unde notificări din 2001 în baza Legii 10 privind retrocedările așteaptă și mai bine de 20 de ani soluționarea, iar oamenii mor așteptând retrocedarea bunurilor răpite de comuniști, unde petiționarii îi scriu unui primar în funcție și le răspunde altul, în mandate viitoare și unde există condamnări penale în legătură cu retrocedarea a mii de metri pătrați din Constanța, două instanțe au dictat daune morale de zeci de mii de lei, pe Legea 10, banii urmând să fie achitați de Primăria Constanța!
 
Suma dictată de judecători cu titlul de daune morale, pe care municipalitatea din Constanța este la un pas de a o achita se ridică la 20.000 de lei, după ce Curtea de Apel Constanța a dublat daunele morale stabilite inițial de Tribunal.
 
Cazul a ajuns recent pe rolul Curții Supreme a României, unde Municipiul Constanța prin Primar a atacat daunele.
 
Dosar complet, lăsat în nelucrare timp de zece ani
 
Spusă pe scurt, povestea este următoarea: reclamanta în cauză a solicitat instanței obligarea Municipiului Constanța prin Primar „la plata sumei de 50.000 lei, reprezentând daune morale pentru privarea îndelungată de bun prin nesoluționarea în termen a notificării nr.(...)/04.10. 2001 şi lăsarea în nelucrare timp de 10 ani după emiterea Dispoziţiei nr. (...)/30.01.2009 a dosarului întocmit în baza Legii 10/2001, cu cheltuieli de judecata“.
 
Astfel, aceasta a arătat că în calitate de moştenitoare a proprietarilor iniţiali ai imobilului situat în Constanta, (...), compus din construcţie și teren în suprafaţă de 307 mp, prin notificarea nr.(...)/04.10.2001 transmisa prin ### ###### ########## ######, a solicitat Primarului Municipiului Constanta restituirea în natură a imobilului sau acordarea de despăgubiri băneşti pentru acest imobil“.
 
Notificarea a fost soluționată după opt ani, iar în anul 2009 primarul a emis dispoziție prin care s-a respins cererea de restituire în natură a bunului și s-a propus acordarea de despăgubiri bănești.
 
Totodată, reclamanta a mai spus că după soluționarea notificării, în 2009, „pârâtul avea obligatia sa trimită dosarul în vederea exercitării controlului de legalitate Instituţiei Prefectului Judeţului Constanta și apoi Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor și emiterii titlului de despăgubire, însă întregul dosar a rămas în nelucrare timp de 10 ani, din cauza indolenței pârâtului, deși era un dosar complet din punct de vedere al documentaţiei“.

 
De ce a acordat Tribunalul daunele morale
 
Au arătat judecătorii Tribunalului, în prima decizie prin care s-a stabilit ca municipalitatea să achite daune morale legat de Legea 10/2001 că „urmare a conduitei pârâtului (nr., Municipiul Constanța prin Primar), reclamanta a fost nevoită să promoveze acțiune în justiție pentru valorificarea drepturilor pe Legea 10/2001, astfel cum s-a reținut anterior“.
 
Se mai arată în Hotărârea 2893/2022 a Tribunalului că „în condițiile în care pârâtul nu a invocat și dovedit o cauză exoneratoare de răspundere civilă delictuală, instanța constată că acestuia îi incumbă obligația de a acoperi prejudiciul produs reclamantei ca urmare a faptei sale culpabile, de a nu soluționa notificarea în termenul legal“.
 
„Prin fapta ilicită a pârâtului, în formele reținute anterior, s-a produs reclamantei o stare de nemulțumire și un disconfort psihic determinate de timpul lung de așteptare a soluționării notificării și, respectiv, a intrării în posesia imobilului sau de a primi despăgubiri“, potrivit instanței.
 

„În plus, instanța are în vedere și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului în care s-a statuat că autoritățile publice au obligația de a proceda într-un termen rezonabil și de a înlătura orice obstacol din calea realizării drepturilor persoanelor fizice. Soluționarea unei cauze într-un termen rezonabil reprezintă o garanție instituită de art. 6 din Convenție, garanție ce privește, în cauzele de natură civilă, nu numai desfășurarea procedurii în fața instanței de judecată, dar și procedura preliminară de natură administrativă atunci când este obligatorie parcurgerea în prealabil a acestei proceduri“, potrivit deciziei Tribunalului.
 
„În cazul de față, pârâtul reprezintă singura autoritate în sarcina căruia legiuitorul a prevăzut obligația de a răspunde notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 și de a stabili drepturile ce revin reclamantei în temeiul acestor dispoziții, aceasta din urmă putându-se adresa instanței numai după comunicarea notificării și a soluționării acesteia printr-o deciziei emisă de unitatea deținătoare, proceduri echivalente unor proceduri prealabile. De asemenea, nu se poate considera nici că reclamanta ar fi trebuit să recurgă la acțiunea în justiție după ce a constatat că pârâtul refuză să le soluționeze notificarea în termenul defipt de lege, în contextul în care Curtea Europeană a statuat că nu este oportun sa-i ceri unei persoane să facă demersuri al căror rezultat nu ar fi decât unul repetitiv și anume ca instanța să dispună încă o dată autorităților administrative competente să își execute obligația legală, un astfel de comportament fiind prea oneros și necorespunzând cerințelor art. 35 alin. 1 din Conventie (Cauza #####  ####### împotriva României)“.
 
În plus, potrivit hotărârii, „instanța reține și faptul că rațiunea adoptării Legii nr. 10/2001 stă în caracterul profund reparatoriu al acesteia. Prin acest act normativ legiuitorul a urmărit să înlăture prejudiciile suferite de foștii proprietari pentru abuzurile săvârșite de catre stat, ori, nerespectarea unor termene rezonabile în desfășurarea acestor proceduri este incompatibilă cu rolul reparator al măsurii în sine“.
 
„În ceea ce privește repararea prejudiciului, în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate pecuniar. Ceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare“, au spus judecătorii.
 
„În prezenta cauză, pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, instanța va statua în echitate, ținând seama de circumstanțele concrete ale speței, de perioada de 7 ani în care reclamanta a așteptat soluționarea notificării şi de 8 ani până când au înaintat dosarul Instituţiei Prefectului #### #########, de importanța acestei proceduri pentru notificator, care în absența dispoziției primarului şi a comunicării ce trebuia să fie făcută de acesta autorităţilor desemnate să continue procedura nu a avut posibilitatea să valorifice drepturile recunoscute de Legea nr. 10/2001, și de eforturile suplimentare depuse de acesta (revenirea cu alte notificări, sesizarea instanței de judecată) în vederea obținerii acestor drepturi“.
 
„Cu toate acestea, ținând seama că daunele morale nu trebuie să constituie o sancțiune excesivă pentru cel care este obligat și nici o sursă de îmbogățire nejustificată pentru cel căruia i se acordă, păstrând un just echilibru între interesele părților, instanța constată că suma solicitată de reclamante cu titlul de daune morale, de 50.000 lei, este excesivă în raport de prejudiciul concret produs, depășind cu mult efectul negativ al faptei ilicite imputabile. Pentru aceste considerente, instanța va obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 10.000 lei , cu titlu de daune morale“, au motivat judecătorii.
 
De ce a majorat Curtea daunele
 
Așa cum am arătat anterior, Curtea de Apel Constanța a decis însă majorarea daunelor morale.
 
Curtea de Apel a respins apelul municipalității, însă l-a admis pe cel declarat de reclamanta în cauză și a dispus majorarea sumei ce urmează a fi acordată, dacă hotărârea rămâne definitivă, cu titlul de daune morale.
 
În motivarea majorării daunelor morale, Curtea a arătat, printre altele, că „reclamanta va fi nevoită să aştepte până la data de 16.02.2023 în vederea emiterii deciziei de compensare, care îi va permite să încaseze, în mod eşalonat şi la peste 20 de ani de la formularea, în anul 2001, a notificării prevăzute de legea specială, daunele materiale cuvenite pentru imobilul de care părinţii săi au fost deposedaţi în mod abuziv în anul 1975, existând posibilitatea ca, în raport cu vârsta înaintată a acesteia din prezent, de 80 de ani, şi cu starea de sănătate precară, dovedită cu înscrisurile medicale existente la dosarul primei instanţe, din cauza acestei atitudini culpabile a pârâtului, reclamanta să decedeze anterior soluţionării dosarului de despăgubire de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor“.
 
Astfel, Curtea a precizat: „Cât priveşte chestiunea probei prejudiciului moral, contestată de pârât, Curtea constată că atât în jurisprudenţa instanţei supreme, cât şi în cea a instanţei de contencios al drepturilor omului în materie s-a statuat, sub acest aspect, că proba faptei ilicite este suficientă în acest scop, urmând ca prejudiciul şi raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanţele urmând să deducă producerea prejudiciului moral din simpla existenţă a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu și a împrejurărilor în care a fost săvârșită, soluţia fiind determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă“.
 
„Dată fiind natura prejudiciului moral afirmat“, au spus judecătorii, „în cauză nu este necesar a se proba fără dubiu și fără echivoc împrejurarea că reclamanta, în contextul duratei vădit excesive a procedurii administrative de soluţionare a notificării sale, a resimţit stări de frustrare şi de angoasă din această cauză, în contextul în care pârâtul, ca subiect de drept public, prin întinderea în timp extrem de mare a inacţiunii ilicite a organelor sale, a produs o atingere semnificativă aşteptării legitime a reclamantei, în calitatea sa de cetăţean, în sensul soluţionării cererii sale de către administraţie într-un mod profesionist, diligent şi în termenele instituite de lege ori, cel puţin, într-un termen rezonabil, determinat în raport cu împrejurările care au caracterizat în general procesul de restituire a proprietăţilor, respectiv cu particularităţile cazului de restituire al reclamantei, atingere aptă a produce consecințe negative în plan moral victimei, dată fiind gravitatea acesteia“.
 
„Practic, prin neîndeplinirea de către organul de conducere al pârâtului, pe o perioadă îndelungată, fără justificare, a atribuţiilor prevăzute de lege în vederea soluţionării notificării formulate de reclamantă, autoritatea publică a făcut literă moartă din obligaţia sa constituţională de respectare a legilor, statornicită la art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, situându-se în afara conduitei prescrise acesteia de lege, cu nesocotirea normei înscrise în art. 16 alin. (2) din acelaşi act normativ, potrivit căreia nimeni, deci nici autoriţăţile publice, nu este mai presus de lege, încălcând, în acest mod, dreptul reclamantei, din perspectiva supusă analizei în precedent, la egalitate în faţa legii şi a autorităţilor publice şi încălcând demnitatea umană a acesteia şi drepturile personalităţii“, potrivit Hotărârii 203/2022 a Curții de Apel Constanța.
 
„În fundamentarea concluziei producerii unui prejudiciu moral reclamantei prin întârzierea ilicită a pârâtului în soluţionarea notificării formulate de aceasta şi a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul astfel produs, Curtea are în vedere jurisprudenţa instanţei de contencios al drepturilor omului în cauzele vizând depăşirea termenului rezonabil în cadrul procedurilor judiciare interne, aplicabilă, mutatis-mutandis, şi în aprecierea termenului rezonabil de soluţionare a cererilor în procedura administrativă, prin care s-a statuat că simpla depăşire a termenului rezonabil de soluţionare a unei cereri dă naştere unei puternice prezumţii de producere a unei prejudiciu moral părţilor implicate în acea procedură, ca urmare a stării de frustrare resimţite de acestea din cauza imposibilităţii realizării drepturilor acestora într-un termen rezonabil şi a prelungirii stării de incertitudine juridică într-un mod excesiv“, potrivit Curții de Apel.
 
Foarte interesant, „cât priveşte vinovăţia autorului faptei ilicite, Curtea reţine că pârâtul (nr., Municipiul Constanța prin Primar), prin organul său de conducere, a acţionat cu intenţie indirectă, prin aceea că, deşi a prevăzut că, drept consecinţă a inacţiunii sale ilicite prelungite în timp, va aduce atingere drepturilor personal-nepatrimoniale ale reclamantei, urmare pe care nu a urmărit-o, dar a cărei producere a acceptat-o, a omis să întreprindă demersurile necesare şi rezonabile pentru împiedicarea producerii acestui rezultat socialmente vătămător, prin soluţionarea într-un termen rezonabil a notificării formulate de reclamantă şi înregistrate la Primăria municipiului Constanţa sub nr. 132.951/04.10.2001“.
 
Judecătorii au arătat că „procedând la evaluarea prejudiciului produs reclamantei prin inacţiunea ilicită a pârâtului potrivit criteriului aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare şi având în vedere necesitatea ca daunele morale acordate, prin cuantumul lor, să aibă efect compensatoriu, fără a constitui, însă, venituri nejustificate pentru persoana prejudiciată şi a conduce, astfel, la îmbogăţirea nejustificată a acesteia, Curtea constată că se impune acordarea, cu acest titlu, a sumei de 20.000 de lei reclamantei din prezenta cauză, urmând a fi majorată, în mod corespunzător, despăgubirea acordată de primă instanţă“.
 
„În acest sens, Curtea are în vedere gravitatea sporită a faptei ilicite a pârâtului produsă în cea de-a doua etapă a procedurii, respectiv întârzierea de peste 8 ani şi jumătate înregistrată de acesta în aducerea la îndeplinire a unei obligaţii simple de transmitere a dispoziţiei deja emise, împreună cu înscrisurile ce alcătuiau dosarul administrativ, către prefect, ce trebuie să îşi găsească cuvenita reflectare în cuantumul daunelor morale acordate reclamantei pentru repararea prejudiciului astfel produs“, potrivit instanței.
 
„ De asemenea, urmare a concursului dintre inacţiunea ilicită a pârâtului şi termenul suspensiv de 60 de luni (5 ani) prevăzut de art. 34 alin. (2) teza I din Legea nr. 165/2013 pentru emiterea de către Comisia Naţională de Compensare a Imobilelor a deciziei de compensare şi, ulterior soluţionării definitive, a titlurilor de plată, în mod eşalonat, timp de 5 ani, conform art. 31 alin. (3) din acelaşi act normativ, de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, reclamanta va fi nevoită să aştepte până la data de 16.02.2023 în vederea emiterii deciziei de compensare, care îi va permite să încaseze, în mod eşalonat şi la peste 20 de ani de la formularea, în anul 2001, a notificării prevăzute de legea specială, daunele materiale cuvenite pentru imobilul de care părinţii săi au fost deposedaţi în mod abuziv în anul 1975, existând posibilitatea ca, în raport cu vârsta înaintată a acesteia din prezent, de 80 de ani, şi cu starea de sănătate precară, dovedită cu înscrisurile medicale existente la dosarul primei instanţe, din cauza acestei atitudini culpabile a pârâtului, reclamanta să decedeze anterior soluţionării dosarului de despăgubire de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi a încasării vreunei sume cu titlu de despăgubire, această împrejurare fiind de natură a augmenta suferinţa psihică produsă reclamantei prin fapta ilicită omisivă a pârâtului şi impunându-se a fi valorificată la stabilirea cuantumului daunelor morale cuvenite acesteia“, se mai arată în decizia instanței de apel.
 
Așa cum am arătat anterior, cazul a fost recent înregistat pe rolul Secției I Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României, unde se așteaptă stabilirea primei date pentru judecarea recursului declarat de Municipiul Constanța prin Primar.
 
Dacă recursul va fi respins, atunci municipalitatea va fi bună de plată.
 
Sursa motivare: Portalul Național al Jurisprudenței – www.rejust.ro
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Primarul Constanţei, obligat de judecători să le răspundă unor oameni care îi scriseseră acum 18 ani