Premieră la DNA Constanța! Primul dosar de trafic de droguri trimis în instanță
Premieră la DNA Constanța! Primul dosar de trafic de droguri trimis în instanță
25 Feb, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
2688
Marime text
- Inculpații sunt acuzați că ar fi vândut unor persoane fizice cantitatea de peste 8 grame de droguri de mare risc (canabis, cocaină) și 30 comprimate ecstasy (MDMA).
- În același context, inculpații ar fi încercat să pună în circulație un număr de 10 bancnote a câte 50 euro fiecare, falsificate.
- Dosarul celor patru este disjuns din cauza penală privindu-l pe comisarul-șef Cornel Gabriel Coteanu, fost șef al Poliției Eforie, județul Constanța, bănuit de luare de mită în formă continuată și instigare la abuz în serviciu.
Premieră la DNA Constanța! Andrei Bodean, procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție Constanța, a finalizat ancheta într-un dosar ce ar fi fost instrumentat în mod normal de procurorii DIICOT! Mai precis, procurorul Andrei Bodean a dispus trimiterea în judecată a lui Iulian Grigorenco și a lui Alexandru Stan, dosarul - cu obiect trafic de droguri - fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța.
În paralel, Andrei Bodean continuă ancheta față de alte două persoane cercetate inițial în dosar cu Grigorenco și Stan, respectiv Niculae Stănică și Emanuel Bahica.
Conform anchetatorilor, dosarul celor patru este disjuns din cauza penală privindu-l pe comisarul-șef Cornel Gabriel Coteanu, fost șef al Poliției Eforie, județul Constanța, bănuit de luare de mită în formă continuată și instigare la abuz în serviciu.
Date din dosar
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:În perioada august 2020 – 31 ianuarie 2021, pe raza municipiului Constanța, cei patru inculpați ar fi vândut unor persoane fizice cantitatea de peste 8 grame de droguri de mare risc (canabis, cocaină) și 30 comprimate ecstasy (MDMA).
În același context, inculpații ar fi încercat să pună în circulație un număr de 10 bancnote a câte 50 euro fiecare, falsificate.
De asemenea, la domiciliile a doi dintre inculpați (unul dintre ei ocupându-se și cu activități de cămătărie) au fost găsite 205 comprimate ecstasy (MDMA), 79,7 grame canabis și nouă cartușe cu glonț care erau deținute fără drept.
Arestări preventive
Pe data de 01 februarie 2021, Tribunalul Constanța a decis arestarea preventivă a lui Niculae Stănică, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de camătă, trafic de droguri, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și trafic de droguri, Grigorenco Iulian, cercetat sub aspectul săvârțirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, și punerea în circulație de valori falsificate și Stan Alexandru, cercetat sub aspectul săvârțirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, pentru o perioadă de 30 de zile, de la data de 01.02.2021 la data de 02.03.2021, inclusiv.Totodată, Tribunalul a admis propunerea de arest la domiciliu formulată de DNA Constanța de luare a măsurii arestului la domiciliu față de inculpatul Bahica Emanuel, cercetat sub aspectul săvârțirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, pentru o durată de 30 zile, de la data de 30 de zile, de la data de începând cu data de 01.02.2021 şi până la data de 02.03.2021, inclusiv.
Din dosarul comisarului-șef Coteanu
Așa cum arătam și mai sus, dosarul celor patru este disjuns din cauza penală privindu-l pe comisarul-șef Cornel Gabriel Coteanu, fost șef al Poliției Eforie.Recent, comisarul-șef de poliție Coteanu, fostul șef al Poliției Eforie, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită în formă continuată (17 acte materiale), instigare la fals material în înscrisuri oficiale, favorizarea făptuitorului și omisiunea sesizării.
Control judiciar
Noul termen va avea loc pe data de 26 februarie 2021, pentru verificarea măsurii preventive. În prezent, comisarul-șef de poliție Cornel Gabriel Coteanu, fostul șef al Poliției Eforie, se află sub control judiciar.Citește și
Oficial de la Tribunal
DNA a reținut patru bărbați. Legături cu dosarul fostului șef al Poliției Eforie. Cine a fost arestat
Oficial de la Tribunal
Șase luni de închisoare cu amânare pentru Vasile Marcel Iftimie, fostul șef al Poliției Locale Eforie
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii