Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:31 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Constanța a pierdut pe fond și merge la Curtea de Apel într-un dosar care vizează o retrocedare de terenuri din Portul Constanța

ro

16 Sep, 2020 00:00 1994 Marime text

  • Judecătorii Tribunalului Constanța au decis pe 7 iulie a.c., prin hotărârea nr. 1464/2020 că „pasivitatea Municipiului Constanța nu poate rămâne nesancționată“

  • Judecătorii constănțeni au decis, în primă instanță, să anuleze Dispoziția Primarului Constanței potrivit căreia o notificare trebuie să fie soluționată de CNAPMC

  • Notificarea respectivă îi aparține lui Constantin Ioan Dumitru Cocăneanu, moștenitor al ofițerului Beldiman Cocăneanu

  • După ce au pierdut la instanța de fond, municipiul Constanța prin primar și primarul Municipiului Constanța au declarat recurs la Curtea de Apel

  • Deocamdată, magistrații de la Curte nu au stabilit un termen în acest dosar

 
Judecătorii Tribunalului Constanța au decis pe 7 iulie a.c., prin hotărârea nr. 1464/2020 că „pasivitatea Municipiului Constanța nu poate rămâne nesancționată“.
Concret, judecătorii constănțeni au decis, în primă instanță, să anuleze Dispoziția Primarului Constanței potrivit căreia o notificare trebuie să fie soluționată de CNAPMC.
Este vorba despre dosarul cu numărul 6171/118/2018***, în care Compania Națională Administrația Porturilor Maritime a contestat faptul că Primăria Constanța i-a înaintat o notificare pe Legea 10/2001.
Notificarea respectivă îi aparține lui Constantin Ioan Dumitru Cocăneanu, moștenitor al ofițerului Beldiman Cocăneanu.
Notificarea a fost formulată încă din anul 2001, de către Constantin Ioan Dumitru Cocăneanu, moștenitorul lui Beldiman Cocăneanu, ofițer în armata română.
Numele lui Cocăneanu se leagă și de Dosarul Retrocedărilor din Constanța, din vremea fostului primar Radu Mazăre.
Cocăneanu vizează un teren format „din totalul de 660 de loturi în suprafață de aproximativ 90 de hectare, fiecare lot având o suprafață de 1.000 mp sau 2.000 mp.
Primarul Municipiului Constanţa a emis dispoziţia nr. 19588/25.09.2018, prin care a declinat competenţa de soluţionare a unei notificări formulate de către Constantin Ioan Dumitru Cocăneanu, în baza Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, către CN Administraţia Porturilor Maritime SA.
Deoarece, conform legii, CN APM SA nu are calitatea de unitate deţinătoare în temeiul legii nr. 10/2001, a formulat cerere de chemare în judecată in temeiul art. 26, alin 3 din Legea 10/2001.
În cerere s-a solicitat anularea dispoziţiei menţionate.
 
Reamintim că, prin dispoziţia nr. 3694 din 5 noiembrie 2002, fostul primar al municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a dispus restituirea unor noi terenuri în municipiul Constanţa şi staţiunea Mamaia, de data aceasta către Dumitru Ioan Constantin Cocăneanu, cel mai cunoscut caz în situaţia de faţă fiind cel al terenului pe care s-a ridicat ulterior parcul de distracţii Aqua Magic.
Aşa cum se arată în dispoziţia amintită mai sus, Dumitru Ioan Constantin Cocăneanu a solicitat, prin trei notificări, restituirea în natură a terenului situat în municipiul Constanţa, Km 5, lotul mare 30. Cele trei notificări au fost conexate, soluţionarea lor făcându-se în mod unitar.
 


Astfel că, potrivit aceluiaşi document, solicitarea lui Dumitru Ioan Constantin Cocăneanu a fost aprobată parţial, admiţându-se cererea de restituire în natură a suprafeţei de 24.440 mp (loc pe loc), precum şi „cererea prin atribuirea în compensare a suprafeţei totale de 117.480 mp (în valoare de 2.800.617 USD)“.
 
Iată şi suprafeţele care au urmat a fi date în compensare, aşa cum sunt ele menţionate în dispoziţia de primar: teren liber, zona Perla - 14.900 mp (298.000 USD), teren Mangaliei - 5.302 mp (106.040 USD), teren situat în zona spital - 1.500 mp (127.500 USD), Mamaia / Unirii - 1.737,44 mp (147.682 USD), Baba - Novac - 31.873,73 mp (573.727 USD), teren liber - 8.307,8 mp (74.770 USD), Gara CFR - 6.020,39 mp (722.417 USD), teren situat în zona Metropol - 1.323 mp (79.380 USD), teren situat în zona Metropol - 2.205 mp (132.300 USD), teren situat în zona Metropol - 3.528 mp (211.680 USD), teren situat în zona Metropol - 1.044 mp (62.640 USD), teren zona Faleză Nord - 1.500 mp (135.000 USD), teren situat pe str. Mihai Eminescu - 835,17 mp (129.451 USD), valoarea totală a acestor terenuri fiind de 2.800.617 USD.
 
„Pentru diferenţa de teren din Lotul mare 30, cererea se respinge, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege“, se mai precizează în aceeaşi dispoziţie de primar.
Legat de dosarul în cauză, după ce au pierdut la instanța de fond, pe data de 24 august a.c., municipiul Constanța prin primar și primarul Municipiului Constanța au declarat recurs la Curtea de Apel la hotărârea nr. 1464/2020 a Tribunalului Constanța.
Deocamdată, magistrații de la Curte nu au stabilit un termen în acest dosar.
Menționăm că în acest dosar, CN APM Constanţa a chemat în judecată Primăria Constanţa încă din anul 2018.
 

Citește și:

O solicitare de retrocedare făcută de Cocăneanu a antrenat o serie de procese în Primăria Constanţa şi CN APMC

Municipiul Constanța, „urecheat“ de judecători, într-un caz de retrocedare „Pasivitatea Municipiului Constanța nu poate rămâne nesancționată“



Retrocedarea de care nu vrea nimeni să se ocupe. Primăria Constanța și Administrația Porturilor o pasează între ele. S-a ajuns în instanță

Retrocedările din Constanța, explicate de judecători:
Cazul Cocăneanu. Atribuiri în plus de terenuri în valoare de peste două milioane de dolari

 
Constanţa retrocedată Ce terenuri evaluate la aproape 3 milioane de dolari au ajuns la Constantin Cocăneanu (document) 
 
Ce vrăji a făcut Consiliul Local în ultima şedinţă Ping-pong cu terenurile Constanţei între Mazăre şi Cocăneanu (documente)
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii