Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:07 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Constanța, la judecată cu Autoritatea de Supraveghere a Datelor Personale, pentru polițiștii locali! Când se judecă dosarul

ro

22 Apr, 2022 00:00 1295 Marime text
Bodycam - foto cu rol ilustrativ din Arhiva Poliției Române
  • Dosarul, înregistrat la instanță sub indicativul 509/118/2022, va fi analizat de judecătorii Tribunalului după Paște, la data de 27 aprilie 2022, de la ora 10.00.
  • Cazul se află în atenția completului CA8 al Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, prezidat, potrivit surselor noastre, de magistratul Ciprian Gabriel Butaru.
  • „Este vorba despre camerele video la purtător, parte din echipamentul polițiștilor locali“, au explicat, la momentul înregistrării dosarului, reprezentanții Primăriei Constanța.
 
Tribunalul Constanța a stabilit, în urma repartizării aleatorii, data primei înfățișări în dosarul în care Primăria Constanța a contestat în instanță o decizie a Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, luată în legătură cu echipamentul polițiștilor locali din oraș!
 
Dosarul, înregistrat la instanță sub indicativul 509/118/2022, va fi analizat de judecătorii Tribunalului după Paște, la data de 27 aprilie 2022, de la ora 10.00.
 
Cazul se află în atenția completului CA8 al Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, prezidat, potrivit surselor noastre, de magistratul Ciprian Gabriel Butaru.
 
Amintim, în cauză este vorba despre o cerere de anulare a unei decizii a ANSPDCP formulată de UAT Municipiul Constanța, în speță, Decizia nr. 3/04.01.2022.
 
„Autoritatea a considerat că nu ne-am conformat întocmai“
 
Contactați telefonic la momentul înregistrării dosarului la instanță, reprezentanții Biroului de Presă al Primăriei Municipiului Constanța au declarat, pentru ZIUA de Constanța, în legătură cu acest proces, faptul că decizia are legătură cu echipamentul polițiștilor locali.
 
„Este vorba despre camerele video la purtător, parte din echipamentul polițiștilor locali“, au explicat reprezentanții Primăriei Constanța.
 

În continuare, reprezentanții Primăriei Constanța au explicat că este vorba despre un avertisment aplicat de instituția pentru supravegherea prelucrării datelor cu caracter personal.
 
„Inițial, a fost un avertisment cu un set de măsuri, poliția locală le-a implementat conform interpretării DPO aflat în contract cu primăria, ulterior autoritatea a considerat că nu ne-am conformat întocmai și au revenit cu decizia pe care o contestăm“, au mai precizat reprezentanții Primăriei Constanța, pentru ZIUA de Constanța.
 
De asemenea, aceștia au mai precizat că până la soluționarea cauzei, utilizarea camerelor a fost sistată.
 
Oricare va fi decizia Tribunalului Constanța în acest dosar, ea va putea fi atacată la Curtea de Apel Constanța.
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Constănțean amendat pentru că a parcat „în afara spațiilor marcate expres de administratorul drumului public“. A câștigat la fond! Ce a decis Tribunalul, în apel
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii