Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:54 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Constanţa, la judecată cu Marcos SRL. Decizia magistraţilor privind recursul formulat de firma pârâtă

ro

27 Sep, 2019 00:00 2181 Marime text
Pe rolul Judecătoriei Constanţa, pe data de 30.07.2018, fusese înregistrat dosarul nr. 20443/212/2018, Secţia Civilă, materia - civil, obiectul - autorizare desfiinţare lucrări (Legea 50/1991), stadiul procesual - fond. Primarul Municipiului Constanţa are calitatea de reclamant, iar SC Marcos SRL este pârât.
 
În şedinţa din 11.03.2019, magistraţii constănţeni au admis cererea. „În consecinţă, au obligat pârâta ca, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, să desfiinţeze lucrările realizate fără a deţine autorizaţie de construire, asupra imobilului situat (...), constând în recompartimentări interioare la nivelurile P, 1 şi 2 ale imobilului existent P+2E, prin desfiinţarea zidurilor existente şi crearea altora şi schimbarea destinaţiei din spaţii comerciale în spaţii pentru alimentaţie publică şi să aducă imobilul la starea iniţială, pe cheltuiala sa. Autorizează reclamantul ca în cazul neconformării din partea pârâtei la măsurile stabilite de către instanţă prin prezenta hotărâre în termenul arătat mai sus, să procedeze la aducerea la îndeplinire a măsurilor stabilite, pe cheltuiala pârâtei. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 833 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Judecătoria Constanţa şi se va judeca de către Tribunalul Constanţa“, se arată în decizia din 11.03.2019.
 
Ulterior, Marcos SRL a contestat decizia judecătorilor. Pe data de 24 septembrie, Tribunalul Constanţa a suspendat judecata. „Cu recurs pe durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică pe  24.09.2019“, se precizează pe portalul instanţelor de judecată.
 
Reamintim că municipalitatea a emis pe data de 09.09.2019 certificatul de urbanism nr. 3197, care constă în „Amenajări interioare-intrare în legalitate“, pentru imobilul de pe strada Teodor Lemnea nr. 11.
De asemenea,  pe data de 12.10.2018, Primăria Constanţa a emis  certificatul de urbanism nr. 3758 - „Amenajări interioare - intrare în legalitate“ pentru imobilul situat pe strada Teodor Lemnea nr. 11, din Constanţa.
 
Un alt certificat de urbanism, nr. 2498, a fost emis pe 14.09.2016, pentru Marcos SRL, şi presupune următoarele: „Amenajări interioare. Nu se poate utiliza pentru amenajări interioare şi schimbare de destinaţie din spaţiu comercial în alimentaţie publică - intrare în legalitate, deoarece nu se încadrează în reglementările urbanistice aprobate din punct de vedere al destinaţiei. Conform Legii nr.350/2001 modificată şi actualizată, art. 56^1 «Nu pot fi iniţiate şi aprobate documentaţii de urbanism care au ca scop intrarea în legalitate a unor construcţii edificate fără autorizaţie de construire sau care nu respectă prevederile autorizaţiei de construire»“.   
 

Marcos SRL, în datele Registrului Comerţului

 
Înfiinţată în anul 1991, Marcos SRL are sediul în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 39.300 de lei, integral vărsat, este compus din 3.930 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Asociaţi persoane fizice sunt
Elefteri Maria, cu 50% din capitalul social, şi Lefteri Constantin, cu 50% din capitalul social. Administratorul societăţii, care se ocupă de restaurante, este Lefteri Constantin.
 
În anul fiscal 2016, societatea cu 9 salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 426.038 lei şi o pierdere de 58.417 lei. De asemenea, în anul fiscal 2017, firma cu 9 salariaţi a înregistrat un profit de 97.447 lei şi o cifră de afaceri de 462.823 lei.

Situaţia financiară pe anul 2018 arată astfel: 9 salariaţi, un profit de 79.793 lei şi o cifră de afaceri de 463.961 lei.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii