Primăria Constanța și CLC vor terenul de la Cazino Sud, vândut Mehmetoglu SRL! Judecătorii spun că pe suprafața respectivă se găsește „nisip“, deci terenul este plajă - bun inalienabil (MOTIVARE)
Primăria Constanța și CLC vor terenul de la Cazino Sud, vândut Mehmetoglu SRL! Judecătorii spun că pe suprafața
17 Apr, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
4276
Marime text
- Decizia inițială de returnare a terenului în proprietatea statului a fost luată de Tribunalul Constanța, dar Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local Constanța au atacat această hotărâre în apel, la Curte.
- Potrivit deciziei Curții de Apel Constanța, compania Mehmetoglu SRL, care a cumpărat terenul inițial de la Primăria Constanța, a susținut în proces că „bunul reprezintă proprietatea publică a Statului Român...care era inalienabil“.
- Curtea de Apel a mai arătat că, din documentația din dosar „rezultă explicit că, pe suprafața de 11.890 mp se găsește «nisip»“, iar Primăria Constanța și Consiliul Local „nu au făcut dovada că suprafaţa revendicată nu are caracteristicile geomorfologice a unei plaje“.
- Terenul fusese vândut în timpul administrației Radu Mazăre de către Primăria Constanța către Mehmetoglu SRL.
Decizia inițială de returnare a terenului în proprietatea statului a fost luată de Tribunalul Constanța, dar Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local Constanța au atacat această hotărâre în apel, la Curte.
Acum, judecătorii Curții de Apel au motivat decizia de returnare a terenului și au arătat, printre altele, că:
„Pârâţii (nr., Municpiul Constanța și Consiliul Local Constanța) nu numai că nu au făcut dovada că suprafaţa revendicată nu are caracteristicile geomorfologice a unei plaje (iar pârâta Mehmetoglu S.R.L. Constanţa nici măcar nu a declarat apel împotriva soluției de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 435/28.02.2007 (...) şi, mai mult, solicită respingerea apelului pârâţilor susţinând că «bunul reprezintă proprietatea publică a Statului Român …care era inalienabil»), dar din documentația depusă la dosar (...) rezultă explicit că, pe suprafaţa Cc 11.890 mp se găseşte «nisip»“.
Fragmentul este cuprins în Hotărârea 53/2024 a Curții de Apel Constanța, pronunțată în dosarul 7474/118/2017, deschis de Apele Române încă din 2017 pentru revendicarea terenului din zona Cazino Sud, Mamaia, vândut de Primăria Constanța către Mehmetoglu SRL.
Conform datelor noastre, la Curtea de Apel dosarul s-a aflat în atenția completului format din magistrații Gabriel Lefter (fost președinte al Curții) și Răzvan Anghel, din cadrul Secției I Civile a instanței.
Curtea de Apel a confirmat astfel decizia inițială a Tribunalului Constanța, favorabilă ANAR-ABADL, dosarul aflându-se la Tribunal, conform datelor noastre, în atenția completului prezidat de magistratul Adriana Lepădatu, din cadrul Secției I Civile.
Cu alte cuvinte, potrivit decizie Curții de Apel Constanța, compania Mehmetoglu SRL, care a cumpărat terenul inițial de la Primăria Constanța, a susținut în proces că „bunul reprezintă proprietatea publică a Statului Român...care era inalienabil“.
Totodată, așa cum a consemnat Curtea de Apel, din documentația din dosar „rezultă explicit că, pe suprafața de 11.890 mp se găsește «nisip»“, iar Primăria Constanța și Consiliul Local „nu au făcut dovada că suprafaţa revendicată nu are caracteristicile geomorfologice a unei plaje“.
Potrivit Constituției României, plaja litoralului românesc reprezintă un bun inalienabil al Statului Român, în proprietatea căruia se regăsește și fiind administrat de Administrația Națională Apele Române.
„O formă de punere în executare a restabilirii situației dispusă de instanța penală“
Mai mult decât atât, în motivarea deciziei, Curtea de Apel face referire și la sentința definitivă pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul Retrocedărilor din Constanța, arătând că procesul deschis de ANAR-ABADL pentru revendicarea terenului „reprezintă o formă de punere în executare a restabilirii situației de fapt deja dispusă de instanţa penală («demersurile necesare pentru a intra în posesia acestor bunuri imobile»)“.
Au spus judecătorii Curții că „foarte pertinent prima instanţă a citat considerentele deciziei penale a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie din care a rezultat fără putinţă de tăgadă că această suprafață de teren «face parte din plaja Mării Negre şi constituie domeniu public at statului», că «Municipiul Constanţa nu deţine niciun titlu de proprietate publică sau privată pentru această suprafaţă de teren, HCL nr.566/2004 preluată în HCL nr.109/2005 şi completată prin HCL nr.540/2005 fiind nule de drept în condiţiile legislaţiei primare menţionate anterior în ce priveşte menţionarea acestei suprafeţe ca făcând parte din inventarul bunurilor aparţinând domeniului privat al Municipiului Constanţa», Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român trebuind să întreprindă, în condițiile legii civile, «demersurile necesare pentru a intra în posesia bunurilor în privința cărora s-a restabilit situația anterioar㻓.
Mai departe, se precizează că „soluţia cuprinsă în această hotărâre definitivă este considerată că exprimă adevărul asupra faptelor şi împrejurărilor deduse judecăţii astfel cum rezultă din art. 28 alin. 1 C. pr. pen. potrivit cu care, hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o“.
Conform Curții de Apel, „se observă că în dosarul nr. 6536/2/2008 (nr., Dosarul Retrocedărilor) al Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie problema respectării prevederilor legale vizând apartenenţa la domeniul public a terenul în suprafață de 11.890 mp, (măsurată 12.167 mp) situat în municipiul Constanța, Stațiunea Mamaia, Complex Cazino lot 2 a constituit obiectul învestirii instanței penale şi constatarea încălcării regimului juridic de bun proprietate publică a constituit fundamentul raționamentului prin care s-a soluționat acţiunea penală printr-o condamnare; apoi, în acest dosar penal, acţiunea civilă a fost integral soluționată: «######## că terenurile cu privire la care s-a intabulat dreptul de proprietate, prin Încheierile nr. nr.20992/7.06.2006 şi nr.21282/7.06.2006 ale Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa, în favoarea Municipiului Constanţa, aparţin domeniului public al Statului Român, urmând că Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant, să facă demersurile necesare pentru a intra în posesia acestor bunuri imobile»“.
„De aceea, prezenta acțiune în revendicare nu constituie o simplă cerere prin care fie se soluționează acțiunea civilă (nerezolvată în procesul penal) fie se solicită o despăgubire suplimentară faţă de aceea stabilită de instanţa penală, ci reprezintă o formă de punere în executare a restabilirii situației de fapt deja dispusă de instanţa penală («demersurile necesare pentru a intra în posesia acestor bunuri imobile»)“, conform deciziei Curții.
În final, judecătorii au spus că „având în vedere aceste motive, curtea consideră că, în mod corect, tribunalul a apreciat că excepţia de nelegalitate are caracter admisibil, hotărârile Consiliului Local C-ţa a căror nelegalitate s-a constatat având natura unor acte administrative individuale, că părţile din prezenta cauză au calitate procesuală activă şi respectiv pasivă în acţiunea în revendicare în care doar reclamanta şi Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice au dovedit dreptul de proprietate publică exclusivă a statului asupra bunului revendicat şi că, în mod just, pârâţii au fost obligaţi să restituie în proprietatea publică a Statului Român şi în administrarea ANAR – ABADL a acestui imobil şi s-a dispus radierea din Cartea Funciară nr.206445 (nr. vechi 52755) a Municipiului Constanţa a dreptului de proprietate înscris în favoarea Mehmetoglu S.R.L. asupra imobilul restituit“.
Decizia Curții de Apel Constanța este disponibilă integral, în format anonimizat, în Secțiunea Document.
Despre Mehmetoglu SRL
Potrivit termene.ro, platformă consultată pe 17 aprilie 2024, Mehmetoglu SRL a fost înființată în 1991, are sediul social în Constanța, pe strada Pescarilor, nr. 96 și se ocupă de închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.
În 2022, societatea a declarat 0 angajați, pierderi peste 60.000 de lei și cifra de afaceri 0.
Mehmetoglu SRL este deținută de Ioan Mădălin Moscu (30%) și Georgiana Andreea Șerban (70%), care este și administrator, ambii fiind copiii Sorinei Gina Hortolomei Moscu, actuală Florina Moscu (potrivit Monitorului Oficial al României, la data de 16 iunie 2021, Sorinei Gina Hortolomei Moscu i-a fost eliberat noul act de identitate, cu numele Florina Moscu ).
Sorina Gina Hortolomei Moscu, actuală Florina Moscu, figurează ca administrator al Holland Development Group SRL și Mega Development SRL, dar și asociat în Mega Development SRL și Contest SRL.
Georgiana Andreea Șerban este asociat în Alremi SRL.
Ioan Mădălin Moscu este asociat în Galactica House SRL și Clubo Galactic SRL.
Sorina Gina Hortolomei Moscu și Mehmetoglu SRL au fost deferiți instanței alături de fostul primar Radu Mazăre, de către procurorii DNA Constanța, în aprilie 2015, în legătură cu vânzarea a două terenuri din Mamaia.
După o decizie de condamnare, la Tribunalul Constanța, aceasta a fost achitată definitiv, alături de fostul primar, de Curtea de Apel.
După achitare, Sorina Gina Hortolomei Moscu a devenit Florina Moscu, în urma schimbării numelui.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Firme Constanța
Florina Moscu, numită administrator special al Holland Development Group SA
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii