Primarul Chițac, obligat de instanță să țină ședințele de Consiliul Local cu prezență fizică. Decizia nu este definitivă
Primarul Chițac, obligat de instanță să țină ședințele de Consiliul Local cu prezență fizică. Decizia
09 Apr, 2025 13:06
ZIUA de Constanta
766
Marime text



Tribunalul Constanța a admis astăzi plângerea depusă de consilieri local independent Felicia Ovanesian prin care pentru obligarea primarului la convocarea ședințelor de consiliu local cu prezență fizică în dosarul nr. 5902/118/2024, al cărui obiect este reprezentat de o cerere de anulare a unui act administrativ.
Iată soluția pe scurt: „Respinge excepţia lipsei de interes, ca nefondată.
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei (cu privire la capătul al doilea al cererii introductive de instanţă), ca nefondată.
Admite cererea formulată de către reclamanta Ovanesian Felicia Nadina, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Constanța, astfel cum a fost modificată, în consecinţă și dispune anularea Dispoziției nr. 2084/16.07.2024 privind convocarea Consiliului Local al municipiului Constanța în ședință extraordinară, a Dispoziţiei nr. 2576/2024 privind convocarea Consiliului Local al municipiului Constanţa în şedinţă extraordinară, a Dispoziţiei nr. 2636/2004 privind convocarea Consiliului Local al municipiului Constanţa în şedintă ordinară şi a Dispoziţiei nr. 2941/2024 privind convocarea Consiliului Local al municipiului Constanţa în şedinţă ordinară.
Dispune obligarea pârâtului la convocarea în viitor a ședințelor Consiliului local Constanța cu respectarea strictă a dispozițiilor art. 27 alin. (2.1.) din Regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local aprobat prin HCL Constanța nr. 36/2021 (respectiv, ca regulă, în ședințe cu participare fizică, iar și cu participare online doar „în situații excepționale, constatate de autoritățile abilitate (…) care fac imposibilă prezența consilierilor locali la locul desfășurării ședințelor consiliului local”).
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în 15 zile de la comunicare.

PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii