Proces atipic la Tribunalul Constanța - dezvăluirea identității părinților firești
Proces atipic la Tribunalul Constanța - dezvăluirea identității părinților firești
08 Sep, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
2322
Marime text
- Pentru a proteja identitățile și intimitatea părților implicate în acest dosar, nu vom publica numele reale ale persoanelor vizate și nici alte date care ar putea conduce la identificarea acestora.
Magistrații Secţiei I civilă din Tribunalul Constanța au fost investiți să soluționeze o cerere atipică - dezvaluirea identității părinților firești! Până în prezent nu a fost stabilit un prim termen.
Conform portalului instanțelor de judecată, pe rolul Tribunalului Constanța nu mai există un alt dosar asemănător, însă la nivel național există 75 de cauze având acest obiect la instanțele din București, Caraș Severin, Prahova, Argeș, Neamț, Iași și Roman.
În majoritatea cazurilor, dosarele au fost soluționate încă de la primul termen prin admiterea cererilor.
Pe cale de consecință, instanțele au autorizat accesul reclamanților la informaţiile aflate în posesia oricăror autorităţi publice cu privire la identitatea părinţilor fireşti/rudelor sale biologice.
Deciziile luate în acest tip de dosare sunt supuse numai apelului în termen de zece de zile de la comunicare, care se va depune la instanța ce a soluționat cauza.
De precizat că prin Hotărârea nr. 448/2017 a fost aprobată Metodologia privind contactarea părinților firești sau a rudelor biologice, accesul adoptatului la informații vizând originile sale și propriul trecut, precum și accesul părinților firești sau al rudelor biologice ale persoanelor adoptate la informații referitoare la persoana adoptată.
Articolul 9, pct 1 precizează că informațiile vizând identitatea părinților firești sau a rudelor biologice sunt furnizate în condițiile prevăzute de lege, ulterior rămânerii definitive a hotărârii instanței judecătorești vizând autorizarea accesului adoptatului la aceste informații.
„Ca urmare a autorizării de către instanța judecătorească a accesului la informațiile prevăzute la alin. (1) A.N.P.D.C.A., precum și celelalte autorități publice deținătoare a unor astfel de informații furnizează persoanei adoptate, în funcție de cererea acesteia, numele și prenumele părinților firești sau a rudelor biologice valabile la momentul adopției, precum și data și locul nașterii acestora“, se mai arată la punctul doi al art. 9.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
US Army, chemată la bară în instanţele constănţene
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii