Proces important la Constanța! Este vizat accesul în Primăria Tulcea pentru persoanele nevaccinate împotriva COVID 19 (DOCUMENT)
Proces important la Constanța! Este vizat accesul în Primăria Tulcea pentru persoanele nevaccinate împotriva
08 Jan, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
2733
Marime text
- Cazul a fost înregistrat inițial pe rolul Curții de Apel București, însă instanța din Capitală a hotărât că procesul este de competența Curții de Apel Constanța, după ce a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței.
- Dosarul a fost înregistrat la data de 6 ianuarie 2022 pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța, urmând să fie fixată data primei înfățișări în proces.
- Cu același caracter urgent s-a solicitat în cauză și anularea HCNSU nr. 76/30.09.2021, dar și a Hotărârii nr. 3/14.10.2021, emisă de CLSU Tulcea.
- În Secțiunea Document puteți consulta Hotărârea nr. 3/14.10.2021 a Comitetului Local pentru Situații de Urgență Tulcea, contesată în proces.
Curtea de Apel Constanța va decide dacă pot intra în sediul Primăriei Tulcea și persoanele nevaccinate anti-Covid sau care nu au trecut prin boala Covid-19 ori nu prezintă un test negativ!
Iar aceasta, după ce s-a solicitat în instanță anularea Hotărârii nr. 3/14.10.2021 a Comitetului Local pentru Situații de Urgență Tulcea.
Potrivit documentului contestat, este permis accesul în Primăria Tulcea doar persoanelor vaccinate împotriva Covid-19 și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete, ori prezintă un test antigen rapid negativ nu mai vechi de 48 de ore, însoțit de o adeverință medicală că vaccinul este contraindicat persoanei.
De asemenea, conform aceluiași document, este permis și accesul persoanelor care se alfă în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară infectării cu SARS-CoV-2.
Pârâți – Senatul, Guvernul, Camera Deputaților
Aceste măsuri au fost contestate în dosarul cu indicativul 6716/2/2021, în care Liviu Marian Stelea a dat în judecată Senatul României, Camera Deputaților, Guvernul României, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, Ministerul Afacerilor Interne, Departamentul Național pentru Situații de Urgență, UAT Tulcea prin Primar, dar și Comitetul Local pentru Situații de Urgență Tulcea.
Cazul a fost înregistrat inițial pe rolul Curții de Apel București, însă instanța din Capitală a hotărât că procesul este de competența Curții de Apel Constanța, după ce a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței.
În această situație, dosarul a fost înregistrat la data de 6 ianuarie 2022 pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța, urmând să fie fixată data primei înfățișări în proces.
Procedura urgentă pentru anulare
Obiectul dosarului este reprezentat de „ordonanță președințială“, procedură de urgență prin care, în speța aceasta, se solicită anularea Legii nr. 55/2020 și HG 1090/2021, „ca netemeinice și nelegale“, anularea HG nr. 1090/2021 privind prelungirea stării de alertă „în principal integral și în subsidiar cu privire la obligativitatea certificatului de vaccinare“.
Totodată, cu același caracter urgent s-a solicitat în cauză și anularea HCNSU nr. 76/30.09.2021, dar și a Hotărârii nr. 3/14.10.2021, emisă de CLSU Tulcea.
În hotărârea CLSU Tulcea se arată că „începând cu data de 15.10.2021, accesul în sediul Primăriei Municipiului Tulcea și în celelalte sedii ale aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Tulcea, precum și în sediile structurilor și serviciilor publice ale Municipiului Tulcea este permis numai persoanelor care se află în una dintre următoarele situații: a) sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare; b) prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, însoțit de o adeverință medicală care să ateste că vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2 este contraindicat pentru persoana în cauză; c) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară infectării cu SARS-CoV-2“.
Solicitările reclamantului sunt menționate în Hotărârea 1927/2021 a Curții de Apel București, document citat pe Jurindex, decizie prin care dosarul a fost trimis Curții de Apel Constanța.
Potrivit sursei citate, pârâții UAT Municipiul Tulcea și Comitetul Local pentru Situații de Urgență Tulcea au depus la dosarul cauzei note scrise, prin care au invocat excepția necompetenței teritoriale, având în vedere că Tulcea este arondată Curții de Apel Constanța.
În această situație, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a trimis dosarul spre soluționare Curții de Apel Constanța.
Oricare va fi decizia pe care o va pronunța Curtea de Apel Constanța în această situație, ea va putea fi atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Amintim, pe rolul Curții de Apel Constanța sunt în acest moment mai multe dosare în care s-a solicitat anularea Certificatului verde digital ce atestă vaccinarea anti-Covid.
În Secțiunea Document puteți consulta Hotărârea nr. 3/14.10.2021 a Comitetului Local pentru Situații de Urgență Tulcea, contesată în proces.
Sursa motivare: www.rolii.ro
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Certificatul verde, contestat în trei dosare, la Curtea de Apel Constanța!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii