Proces pentru casa lui Mazăre. Se caută moștenitorii
Proces pentru casa lui Mazăre. Se caută moștenitorii
13 Jan, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
14866
Marime text
- Este vorba despre dosarul 2510/118/2021, în care reclamant este UAT Municipiul Constanța prin Primar Vergil Chițac, iar pârâții sunt Constantin Ioan Dumitru Cocăneanu, Paraschiva Barbu și companiile APV Media Turism SA și, respectiv, Nisipuri SRL.
- Judecătorii Tribunalului Constanța au decis ieri, 12 ianuarie 2022, să amâne judecarea cauzei „pentru indicarea moștenitorilor“.
- În dosar, s-a solicitat anularea actelor prin care a fost vândut terenul din zona Căptiănie – Vila Marina, unde se află fosta locuință a lui Radu Mazăre!
Amânare în procesul în care actualul primar al Constanței, Vergil Chițac, a solicitat anularea actelor prin care a fost vândut terenul din zona Căptiănie – Vila Marina, unde se află fosta locuință a lui Radu Mazăre!
Este vorba despre dosarul 2510/118/2021, în care reclamant este UAT Municipiul Constanța prin Primar Vergil Chițac, iar pârâții sunt Constantin Ioan Dumitru Cocăneanu, Paraschiva Barbu și companiile APV Media Turism SA și, respectiv, Nisipuri SRL.
Judecătorii Tribunalului Constanța au decis ieri, 12 ianuarie 2022, să amâne judecarea cauzei „pentru indicarea moștenitorilor“.
Potrivit www.termene.ro, următoarea înfățișare a fost fixată pentru data de 4 mai 2022.
Cazul se află în atenția Secției I Civile a instanței, în completul Fond Civil 5, prezidat de magistratul Crina Popescu.
În proces, actualul primar solicită „constatarea nulității absolute a Contractului de Vânzare Cumpărare autentificat sub nr. 257/29.01.2003 de către BNP Iosif Mariana și Pătrașcu Ioan Gabriel, încheiat între Cocăneanu Constantin Ioan Dumitru și Barbu Paraschiva“.
„Constatarea nulității“
În continuare, s-a solicitat și „constatarea nulității absolute totale sau, după caz parțiale, a Contractului de Vânzare Cumpărare Autentificat sub nr. 1502/19.05.2005 de către BNP Iosif Mariana și Pătrașcu Ioan Gabriel, încheiat între Barbu Paraschiva și Nisipuri SA, actual Nisipuri SRL (mai puțin suprafața ce a făcut obiectul Contractului de Schimb nr. 930/2003)“.
Potrivit acțiunii depuse la instanță, se mai cere „constatarea nulității absolute totale sau, după caz parțiale, a Contractului de Vânzare Cumpărare autentificat sub nr. 1531/23.05.2005 de către BNP Iosif Mariana și Pătrașcu Ioan Gabriel, încheiat între Barbu Paraschiva și APV Media SRL (mai puțin suprafața ce a făcut obiectul contractului de schimb nr.930/2003)“.
Nu în ultimul rând, municipalitatea a mai cerut și „obligarea pârâtelor APV Media SRL si Nisipuri SRL să lase subscrisei în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafață de 489,99 mp, ce face parte din terenurile cumpărate prin Contractul de Vânzare Cumpărare autentificat sub nr. 1502/19.05.2005 de către BNP Iosif Mariana și Pătrașcu Ioan și Contractul de Vânzare Cumpărare autentificat sub nr. 1531/23.05.2005 de către BNP Iosif Mariana și Pătrașcu Ioan Gabriel“.
De asemenea, s-a solicitat și „rectificarea cărților funciare aferente terenurilor de mai sus, în sensul radierii pârâților din cărțile funciare și intabularea dreptului de proprietate al UAT Municipiul Constanţa pentru:
- Teren situat în Loc. Mamaia, Zona Căpitănie- Vila Marina – CF nou 216493, cad 325/2.
- teren din Loc. Mamaia, Zona Căpitănie- Vila Marina – CF nou 216486, cad 325/1“.
S-au mai solicitat, totodată, și cheltuielile de judecată.
Amintim, terenul se află printre suprafețele despre care Curtea Supremă a stabilit că urmează să se întoarcă în domeniul public ori privat al municipiului Constanța, ori al Statului Român, în urma Dosarului Retrocedărilor din Constanța.
În Dosarul Retrocedărilor, fostul primar Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de detenție în legătură cu retrocedarea mai multor suprafețe de teren din Constanța și Mamaia.
Judecarea dosarului va continua la termenul din 4 mai 2022, de la ora 11.00.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Proces important la Tribunalul Constanța! Este vizată casa lui Radu Mazăre! Cine judecă dosarul
Tags: Vergil Chitac
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii