Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:46 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procesul în care Dan Diaconescu a chemat Poliția, Tribunalul și Judecătoria din Constanța a ajuns la magistrații constănțeni! Se cer daune morale de 1 milion de lei

ro

24 Dec, 2024 10:46 452 Marime text
Dan Diaconescu - sursa foto: ZIUA de Constanța

Dosarul în care Dan Diaconescu a dat în judecată  Inspectoratul de Poliție Județean, Parchetul de pe lângă Tribunal, Parchetul de pe lângă Judecătorie, precum și Judecătoria și Tribunalul din Constanța a fost înregistrat ieri, 23.12.2024, pe rolul Secției Civile a Tribunalului Constanța. Patronul OTV a deschis acest proces penal cerând suma de 1.000.000 de lei din partea instituțiilor, reprezentând prejudiciul moral pe care i l-ar fi adus în urma divulgării unor informații nepublice în presă, din dosarul penal în care acesta este acuzat de act sexual cu un minor.
 
Deocamdată, nu a fost stabilit termen de judecată, în acest dosar.
 

 
Dosarul a fost înregistrat, inițial, la Tribunalul București, însă la data de 15 noiembrie 2024, magistrații au declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, fiind invocată excepția de necompetență teritorială.
 
Daune morale de 1.000.000 de lei!
 
Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 07.12.2023 reclamantul Dan Diaconescu în contradictoriu cu pârâţii I.P.J. CONSTANŢA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CONSTANŢA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANŢA, JUDECĂTORIA CONSTANŢA, TRIBUNALUL CONSTANŢA a solicitat obligarea pârâţilor, în solidar, la plata cu titlu de daune morale a sumei de 1.000.000 lei, reprezentând prejudiciul moral adus reclamantului ca urmare a faptelor ilicite săvârşite de paraţi, constatând culpa procesuală a pârâţilor.
 
Motivul chemării în judecată

 
A învederat că faptele ilicite săvârşite de pârâţi constau în:
  • divulgarea/scurgerea în presă a informaţiilor cu caracter nepublic din dosarul penal (dosar penal nr. ####/P/2023 si dosar penal nr. #####/212/2023/ai). Cu titlu exemplificativ, fără ca enumerarea să fie exhaustivă, așa cum reies din articolele de presă, au fost publicate date si informaţii din dosarul penal cu privire la: modul in care s-a desfăşurat percheziţia domiciliara la data de 06.04.2023, acuzaţiile formulate împotriva Reclamantului înainte ca acestea să-i fie aduse la cunoştinţa printr-o notificare oficială, publicarea interceptărilor din dosarul penal (stenogramelor), a încheierii pronunţata in şedinţa nepublica (camera de consiliu) prin care s-a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu (motivarea încheierii fiind publicata in presa), a altor informaţii cu caracter nepublic aflate in dosarul de urmărire penala (alte date si informaţii cu caracter nepublic din dosarul penal), precum si a cererilor, încheierilor de şedinţa pronunţate in şedinţa nepublica, a incheierii nr. (...) din 22.11.2023, dosarul penal (...) aflandu-se in în custodia pârâţilor când procedura era nepublica (fie in faza de urmărire penală, fie în faza Camerei preliminare). Gardianul de jure și de facto în faza de urmărire penala al dosarului penal nr. ####/P/2023 al Parchetului de pe langa Judecătoria Constanta fiind atat IPJ Constanta cat si Parchetul de pe langa Judecătoria Constanta, iar in faza Camerei preliminare (...) fiind Judecătoria Constanta (până la data transmiterii dosarului instanţei ierarhic superioare în vederea soluţionării contestaţiei formulată împotriva încheierii nr. ... din 22.11.2023), respectiv Tribunalul Constanta (instanţa competenta sa soluţioneze contestaţia declarata de Reclamant, dosarul fiind înregistrat la data de 04.12.2023);
 
  • încălcarea de paraţi a obligaţiei de a lua toate măsurile pentru păstrarea caracterului nepublic al dosarului de urmărire penală (...) si al dosarului având ca obiect soluţionarea cererilor si excepţiilor formulate de Reclamant in procedura de Camera preliminară (...), inclusiv pasivitatea pârâţilor care nu au depus toate diligențele pentru a asigura caracterul nepublic al urmăririi penale și al procedurii de cameră preliminară, având în vedere că piese din cadrul dosarului penal (...) au ajuns în posesia presei şi date publicităţii;
 
 
  • încălcarea de către pârâţi a specificităţii urmăririi penale ți procedurii de cameră preliminară, care reprezintă atributul exclusiv al procurorului şi al organului de cercetare penale supravegheat de acesta (urmărirea penala) și al judecătorului de cameră preliminară (în procedura de cameră preliminară);
 
Astfel, în esenţă, prin publicarea în presă a unor componente ale dosarului penal, respectiv informaţii conţinute de dosarul penal, aflat în custodia instituţiilor pârâte la un moment când procedura avea caracter nepublic, atat în faza de urmărire penală și în faza Camerei preliminară reiese fără putinţa de tăgadă ca acţiunea sau inacţiunea pârâţilor care a făcut posibilă încălcarea secretului etapei procedurale respective îmbraca forma ilicitului, fiind încălcate atât dispoziţiile art. 285 alin. (2) din Codul de procedura penala, cât și dispoziţiile art. 345 alin. (1) si (2) din Codul de procedura penală, art. 352 alin. (1) teza finala C.p.pen.
Procesul penal a fost reflectat în mass-media, prin faptele ilicite săvârşite de paraţi care au afectat sever caracterul său echitabil având în vedere ca au influenţat opinia publică şi buna desfăşurare a procesului penal.
 
Astfel, începând cu data de 06.04.2023, au fost prezentate in mod repetat către publicul larg a unor date si informaţii nepublice din cuprinsul dosarului penal care il vizează pe Reclamant, aducând astfel grave atingeri principiilor, drepturilor si garanţiilor ce guvernează procesul penal, respectiv a prezumţiei de nevinovăţie, a dreptului la un proces echitabil, prejudiciind totodată demnitatea, onoarea, viata particulara, dreptul la imagine al reclamantului si buna desfăşurare a procesului penal”, se arată în cererea de chemare în judecată.
 
Sursa text: Rejust.ro

 
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Dan Diaconescu așteaptă pronunțarea Judecătoriei Constanța! Va fi achitat?

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii