Procesul pentru anularea ordinului privind transportul elevilor, suspendat la Constanța! De ce au luat judecătorii această decizie
Procesul pentru anularea ordinului privind transportul elevilor, suspendat la Constanța! De ce au luat judecătorii
12 Apr, 2023 00:00
ZIUA de Constanta
1330
Marime text
- Decizia suspendării a fost luată de către magistrații Secției de Contencios administrativ și fiscal a Curții, în temeiul articolului 9, alineatul al doilea din Legea 554/2004 privind contencios administrativ.
Decizia suspendării a fost luată de către magistrații Secției de Contencios administrativ și fiscal a Curții, în temeiul articolului 9, alineatul al doilea din Legea 554/2004 privind contencios administrativ.
Potrivit acestui text de lege, instanța poate sesiza Curtea Constituțională cu o excepție de neconstituționalitate care îndeplinește condițiile cerute de lege și apoi suspendă soluționarea cauzei pe fond.
În speță, este vizat Ordinul nr. 6376/2022 al Ministerului Educației, ce face obiectul dosarului cu indicativul 115/36/2023 al Curții de Apel.
Ordinul 6376/2022 al Ministerului Educației , datat 7 decembrie 2022, face referire la aprobarea Normelor metodologice privind modalitatea de acordare și de decontare a sumelor forfetare pentru elevii care sunt școlarizați în altă localitate decât localitatea de domiciliu.
Astfel, se arată în Normele metodologice că „pentru facilitățile de transport acordate elevilor, prevăzute la art. 1 alin. (1), se asigură o sumă forfetară lunară de 60 de lei/lună pentru distanța de până la 3 km. Pentru distanțele ce depășesc 3 km, suma de 60 de lei/lună se suplimentează cu 6 lei/lună pentru fiecare kilometru“.
Aminim, în acest dosar Curtea de Apel a decis să dea curs solicitării AEC și să sesizeze Curtea Constituțională a României cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor OUG 159/2022 prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (1) – (3), art. 16, art. 32, art. 47, art. 49, art. 115 alin. (6) din Constituţia României.
Menționăm că OUG 159/2022 vizează anumite modificări aduse Legii Educației Naționale, în timp ce articolele din Constituție pe care ordonanța nu le-ar fi respectat se referă la egalitatea în drepturi a cetățenilor, dreptul la învățătură, nivelul de trai, protecția copiilor și a tinerilor, precum și la faptul că „ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică“.
Acum, se așteaptă pronunțarea Curții Constituționale în cauză.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Ministerul Educației, informat despre cazul profesoarei hărțuite sexual de doi elevi. Ce măsuri vor fi luate
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii