Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:47 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procesul pentru mandatul lui Emil Banias a ajuns la Curtea de Apel

ro

25 Dec, 2019 00:00 2081 Marime text
  
Ieri, la Curtea de Apel Constanţa, a fost înregistrat oficial recursul Prefecturii împotriva deciziei Tribunalului prin care Emil Banias a primit înapoi mandatul de consilier judeţean.
 
După cum arătam în ediţiile anterioare, politicianul a obţinut în instanţă, la Tribunalul Constanţa, anularea ordinului prin care fusese constatată încetarea mandatului său de consilier judeţean, ordin emis de către Instituţia Prefectului - Judeţul Constanţa.
 
Aceeaşi decizie a Tribunalului Constanţa care îi returna lui Banias mandatul de consilier judeţean stabilea că acesta trebuie să fie „repus în toate drepturile conferite de funcţia de consilier judeţean, până la expirarea mandatului legal“. În plus, judecătorii au decis şi ca acesta să-şi primească banii cuveniţi, urmând ca repunerea în drepturi să se realizeze „cu plata retroactivă a tuturor drepturilor salariale neachitate, până la efectiva punere în funcţie“.
 
La scurtă vreme de la aflarea pronunţării instanţei, reprezentanţii Prefecturii au declarat că vor ataca hotărârea Tribunalului în recurs, întrucât aceasta nu era definitivă şi legislaţia le oferea acest drept. Acum, recursul a fost înregistrat oficial pe rolul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Constanţa.
 
De menţionat, de asemenea, că încă nu s-a stabilit o primă înfăţişare în cauză.
 
Citeşte şi:
 
Oficial de la Prefectura Constanţa. Lovitură de teatru în cazul fratelui deputatului Banias. Nu va mai fi validat consilier judeţean
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii