Procesul vameșului Ioan Hristovici, amânat pentru luna viitoare
Procesul vameșului Ioan Hristovici, amânat pentru luna viitoare
13 Mar, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
2180
Marime text
Judecătorii Tribunalului Constanța au amânat pentru luna viitoare cercetările specifice în dosarul în care Radu Ioan Hristovici, la data faptelor funcționar vamal în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită.
Noul termen a fost stabilit de instanță pentru audierea martorilor din lucrări. Oricare va fi decizia Tribunalului, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
Amintim că Radu Ioan Hristovici a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Constanța. Cu privire la acest dosar, Andrei Bodean, procurorul-șef al DNA Constanța, a declarat: „Colegii mei au dispus trimiterea în judecată a unui funcționar vamal, care își desfășura activitatea în Portul Midia, pentru luare de mită, în legătură cu exportul unor animale vii. Cei doi mituitori au încheiat cu procurorii DNA acorduri de recunoaștere a vinovăției“.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În datele de 5 mai, respectiv 12 mai 2018, inculpatul Hristovici Radu Ioan, în calitatea menționată mai sus, a primit de la Nasreddin Aswad și Naim Jabanou suma totală de 5.500 lei (3.000 lei și 2.500 lei) în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu privitoare la efectuarea formalităților vamale pentru exportul de animale vii în cazul societăților comerciale administrate de cei doi oameni de afaceri. Banii respectivi au fost remiși de cei doi oameni de afaceri pentru a se proteja de eventuale probleme, cum ar fi întârzierea efectuării operațiunilor vamale.
În cauză, în prezența avocaților, inculpații Nasreddin Aswad și Naim Jabanou au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv: un an și șase luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de doi ani și interzicerea, pe o perioadă de doi ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
Citește și
Amenințări grave într-un dosar de șantaj. Totul pentru 100.000 de euro și o discotecă în Eforie (document)
Ce a făcut DNA Constanța în 2019. Raport oficial (document)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii