Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:55 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procurorii acuză - droguri la festival! 14 cetățeni străini și un român, arestați de Tribunalul Constanța, în vacanța de 1 mai (GALERIE FOTO)

ro

02 May, 2023 10:29 2707 Marime text
 
 
  • Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
 
Judecătorii de la Tribunalul Constanța au decis, în minivacanța de 1 mai, arestarea preventivă a 15 persoane (14 cetățeni străini și un român), la solicitarea procurorilor procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa.
 
Cei 15 sunt cercetați în dosare separate.
 
Vineri, primul lot de arestați
 
Potrivit portalului instanțelor de judecată, în dosarul 3125/118/2023  - tribunalul a dispus arestarea preventivă a șase persoane, respectiv:
Rancis Samuel Jay, Kallis Andriani, Cabrera Fletcher Jay Anthony, Townsend Ryan Mark, Meehan Christy Sean și Dillon Francis Gerard.
 
Mandatele de arestare au fost contestate la Curtea de Apel Constanța, conform portalului instanțelor de judecată.  
 

Potrivit diicot.ro, la data de 28.04.2023, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus reţinerea a 6 inculpați, cetăţeni străini, cercetați sub aspectul savârşirii infracţiunilor de trafic internațional de droguri de risc şi mare risc, trafic de droguri de risc şi mare risc şi deţinere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu.
În cauză s-a reținut că, inculpații au introdus în România, au transportat, au depozitat și au deținut cantități însemnate de droguri de risc și de mare risc, în scopul comercializării în cadrul unui festival ce se desfăşoară în staţiunea Mamaia, judeţul Constanța, la data de 27.04.2023, la ore şi în locaţii diferite, fiind prinși în flagrant în timp ce comercializau astfel de substanţe.


 
De asemenea, inculpaţii au promovat vânzarea drogurilor prin intermediul unor aplicații de mesagerie, precizând preţurile pentru fiecare tip de drog.

Au fost puse în aplicare patru mandate de percheziţie domiciliară, fiind identificate și ridicate 300 de comprimate de ecstasy, 70 de comprimate 2 CB („pink cocaine”) şi cantităţile de 100 de grame de cocaină , 50 de grame de ketamină, 10 grame de hașiș și 10 doze de metamfetamină.
 
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanţa.
 
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română și de sprijinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
 

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


 
Mai departe, în dosarul 3132/118/2023 tribunalul a decis ieri 1 mai 2023, arestarea preventivă a altor cinci cetățeni străni, tot la cererea DIICOT Constanța: Cole Shakar, Fontana-Jeremie Reece, Fontana-Jeremie Callum, Dsane Elton Gregory, Mccullough Paul David, după se arată pe portalul instanțelor de judecată.        
 
Iată decizia tribunalului 
 

În baza art.226 Cod procedură penală: Admite, ca fondată, propunerea formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa. În baza art.202 alin.1 şi 3 Cod procedură penală şi art.223 alin.2 Cod procedură penală: Dispune luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii: - COLE SHAKAR, cercetat sub aspectul săvârțirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal și trafic de droguri de risc și de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 46 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal. - FONTANA-JEREMIE REECE, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 46 alin. 2 Cod penal. - FONTANA-JEREMIE CALLUM, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 46 alin. 2 Cod penal. - DSANE ELTON GREGORY, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 46 alin. 2 Cod penal. - MCCULLOUGH PAUL DAVID, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 46 alin. 2 Cod penal. pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de începând cu data de 01.05.2023 şi până 30.05.2023, inclusiv.  În baza art.230 Cod procedură penală: Dispune emiterea de îndată a mandatelor de arestare preventivă pe numele inculpaţilor - Cole Shakar, Fontana-Jeremie Reece, Fontana-Jeremie Callum, Dsane Elton Gregory, Mccullough Paul David. Respinge, ca nefondate, cererile de luare a măsurii preventive a contolului judiciar. În baza art. 272 Cod procedură penală avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa onorariul avocaţilor din oficiu Todoruş Laura Simona – 680 lei, Ghinea Ana – 680 lei, Negip Mariana - 680 lei, Niţă Eduard Nicolae – 680 lei şi Şandru Raluca – 680 lei. În baza art. 273 alin. 4, 5 Cod procedură penală dispune avansarea sumei de 1.000 lei din fondul cheltuielilor judiciare special alocat de Ministerul Justiţiei către traducătorul Nedelcu Raluca, reprezentând onorariu de traducător. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală: Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore. Pronunţată în camera de consiliu, azi 01.05.2023.

 
Potrivit unui alt comunicat al DIICOT la data de 30.04.2023, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus reţinerea a 5 inculpați, cetăţeni străini, cercetați sub aspectul savârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc.
 

În cauză s-a reținut că, inculpații au transportat, depozitat și deținut droguri de risc și de mare risc, în scopul comercializării în cadrul unui festival ce se desfăşoară în staţiunea Mamaia, judeţul Constanța.
 
De asemenea,  la data de 29.04.2023, unul dintre inculpaţi a fost prins în flagrant în timp ce comercializa 50 de comprimate de ecstasy.
 
 A fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, fiind identificate și ridicate cantităţile de 141 comprimate de ecstasy , 26 de grame cocaină, 3 grame de ecstasy, 85 grame de canabis, 5 grame de ketamină și 2 grame de rezină de canabis precum şi sumele de 2.800 lire sterline, 6.000 lei, 3.500 de euro și 170 dolari.
 
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanţa.
 
 Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 

Alt dosar
 
În cauza cu numărul unic 3133/118/2023, Tribunalul Constanța a dispus luarea măsurii arestării preventive faţă de Flauto Francesco, conform portalului instanțelor de judecată.  
 

Solutia pe scurt: În baza art.226 Cod procedură penală: Admite, ca fondată, propunerea formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa. În baza art.202 alin.1 şi 3 Cod procedură penală şi art.223 alin.2 Cod procedură penală: Dispune luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul FLAUTO FRANCESCO, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2, alin. 1 din Legea nr. 143/2000 și prev. de art. 3, alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 38, alin. 1 din C.pen. pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 01.05.2023 până la data de 30.05.2023, inclusiv. În baza art.230 Cod procedură penală: Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului FLAUTO FRANCESCO. Respinge, ca nefondată, cererea de luare a măsurii preventive a controlului judiciar. În baza art. 272 Cod procedură penală avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa onorariul avocatului din oficiu Ghinea Ana - 680 lei. În baza art. 273 alin. 4, 5 Cod procedură penală dispune avansarea sumei de 680 lei din fondul cheltuielilor judiciare special alocat de Ministerul Justiţiei către traducătorul Nedelcu Raluca, reprezentând onorariu de traducător. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală: Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore. Pronunţată în camera de consiliu, azi 01.05.2023.

 
În cauză, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa anunță reţinerea unui inculpat, cetățean străin, cercetat pentru savârşirea infracţiunilor de trafic internațional de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc.
 

În cauză s-a reținut că, inculpatul a introdus în România, a transportat, a depozitat și a deținut droguri de mare risc în scopul comercializării în cadrul unui festival ce se desfăşoară în staţiunea Mamaia, judeţul Constanța.
 
A fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, fiind identificate și ridicate cantitatea de 200 grame drog de mare risc ( ketamină), obiecte utilizate la prepararea, porționarea și ambalarea drogurilor, telefoane mobile și sume de bani provenite din vânzarea substanțelor.
 
În cursul acestei zilei, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanţa cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
 
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanţa.
 
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 
Un britanic și un slovac
 
Într-un alt dosar, polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța au depistat, în incinta unui festival din stațiunea Mamaia, 2 bărbați (unul de naționalitate britanică și unul de naționalitate slovacă), în timp ce ar fi oferit, spre vânzare, droguri de risc și mare risc.
 
Cei doi au fost arestați!
 

3134/118/2023 – inculpat GILL ETHAN HANNAN - Solutia pe scurt: În baza art.226 Cod procedură penală: Admite, ca fondată, propunerea formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa. În baza art.202 alin.1 şi 3 Cod procedură penală şi art.223 alin.2 Cod procedură penală: Dispune luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul GILL ETHAN HANNAN,, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc ?i de mare risc, prev. de art. 2 alin. 1, 2 din Legea 143/2000, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 01.05.2023 până la data de 30.05.2023, inclusiv. În baza art.230 Cod procedură penală: Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului GILL ETHAN HANNAN. Respinge, ca nefondată, cererea de luare a măsurii preventive a controlului judiciar. În baza art. 272 Cod procedură penală avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa onorariul avocatului din oficiu Şandru (Roşu) Raluca - 680 lei. În baza art. 273 alin. 4, 5 Cod procedură penală dispune avansarea sumei de 680 lei din fondul cheltuielilor judiciare special alocat de Ministerul Justiţiei către traducătorul Nedelcu Raluca, reprezentând onorariu de traducător. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală: Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore. Pronunţată în camera de consiliu, azi 01.05.2023. Document: Încheiere - măsuri preventive (faza de UP)  48/2023  01.05.2023

 

3135/118/2023 - inculpat - Lacny Pavol - Solutia pe scurt: În baza art. 226 Cod procedură penală: Admite, ca fondată, propunerea formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa. În baza art. 202 alin. 1 şi 3 Cod procedură penală şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală: Dispune luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul LACNY PAVOL, (...), pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc, prev. de art.2 al.1 și 2 din Legea 143/2000, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 01.05.2023 până la data de 30.05.2023, inclusiv. În baza art.230 Cod procedură penală: Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului LACNY PAVOL. În baza art. 272 Cod procedură penală avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa onorariul avocatului din oficiu Şandru (Roşu) Raluca - 680 lei. În baza art. 273 alin. 4, 5 Cod procedură penală dispune avansarea sumei de 680 lei din fondul cheltuielilor judiciare special alocat de Ministerul Justiţiei către traducătorul Nedelcu Raluca, reprezentând onorariu de traducător. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală: Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore. Pronunţată în camera de consiliu, azi 01.05.2023.
 

Mandatele au fost contestate la instanța superioară.
 

Oficial de la anchetatori - În cursul zilei de 1 mai a.c., polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța au depistat, în incinta unui festival din stațiunea Mamaia, 2 bărbați (unul de naționalitate britanică și unul de naționalitate slovacă), în timp ce ar fi oferit, spre vânzare, droguri de risc și mare risc.
 
Asupra acestora, au fost descoperite diverse cantități de ketamină, cocaină, precum și comprimate MDMA (ecstasy).
 
Procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus reţinerea celor 2, pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
 
Ulterior, aceștia au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanţa, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, propunerea fiind admisă.
 
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție. 

 
În dosarul 3130/118/2023, tribunalul a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT - Serviciul Teritorial Constanța și au dispus arestarea preventivă a lui Corneanu Petrică, potrivit portalului instanțelor de judecată.   
 
Oficial
 

Solutia pe scurt: În baza art. 226 C.p.p. admite propunerea formulata de Parchetul de pe langă Inalta Curte de Casatie si Justitie-DIICOT-Serviciul Teritorial Constanta . În baza art. 223 alin.2 C.p.p. in referire la art. 202 alin.1 si 3 C.p.p. dispune arestarea preventivă a inculpatului CORNEANU PETRICĂ...,pe o perioadă de 30 zile, incepand cu data 30.04.2023 si pana la data de 29.05.2023, inclusiv. Dispune emiterea de indata a mandatului de arestare preventivă. Măsura se comunica administratiei locului de detinere . În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. In baza art. 272 C.P.P. dispune avansarea din fondurile MJ in favoarea Baroului Constanta a sumei de 680 lei, pentru avocat Pircalabu Ismail Stefan Daniel. Cu drept de contestatie in termen de 48 de ore de la pronuntare pentru inculpat si procuror. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 30.04.2023.

 
Ce spun polițiștii.
 

La data de 29 aprilie a.c., polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța au efectuat o percheziție domiciliară, în stațiunea Mamaia Nord, în urma căreia au fost descoperite și ridicate peste 2 kilograme de droguri de mare risc,  9.000 de euro, 170 de lire sterline, 11.300 de lei, un cântar electronic de mare precizie, 2 telefoane mobile și un autoturism.
 
Drogurile ar fi urmat să fie vândute în cluburile din stațiunea Mamaia și participanților la festivalul care se desfășoară în această perioadă.
 
La sediul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, au fost conduse trei persoane, în vederea audierii.
 
Ulterior, la data de 30 aprilie a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus reţinerea unei persoane, cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.
 
Totodată, aceasta a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
 
Astăzi, persoana cercetată va fi prezentată judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanţa, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
 
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română și de sprijinul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare.
 
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 
În secțiunea Galerie foto pot fi vizualizate mai multe imagini de la acțiunile polițiștilor din aceste dosare.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
VIDEO
Mega-dosar la DIICOT Constanța! Captură de 2,5 kilograme de droguri de mare risc

 
Ketamină, cocaină și MDMA
Trafic de droguri la un festival din Mamaia. Un britanic și un slovac, încătușați

 
UPDATE. Oficial!
Încă două arestări la Tribunalul Constanța!

 
Breaking News!
Tribunalul Constanța a arestat azi cinci cetățeni străini, la cererea DIICOT

 
VIDEO
Trafic internațional de droguri. BCCO Constanța a reținut un cetățean străin! Oficial

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii