Procurorii acuză - motorină sustrasă din Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu. Mai multe persoane, trimise în judecată
Procurorii acuză - motorină sustrasă din Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu. Mai multe persoane, trimise în
22 Jun, 2023 09:56
ZIUA de Constanta
2237
Marime text
- Din probatoriul administrat în faza de urmărire penală a rezultat că primii trei inculpaţi ar fi alimentat generatoarele din Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu cu cantităţi de motorină inferioare celor consemnate în documentele interne ale S.C. E.E. S.R.L., obținând astfel diferite surplusuri de motorină, pe care şi le-au însuşit. Ulterior, combustibilul sustras, în cantitate totală de aproximativ 5.000 litri, ar fi fost pus în vânzare către diverse persoane interesate, la un preţ reprezentând aproximativ jumătate comparativ cu cel practicat de comercianţii autorizaţi.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a dispus trimiterea în judecată a unui număr de şase inculpați, doi dintre aceştia, sub aspectul comiterii infracţiunii de delapidare în formă continuată, unul, pentru infracţiunea de complicitate la delapidare iar ceilalţi trei inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire în formă continuată.
S-a reținut, ca stare prezumtivă de fapt, că în perioada mai – iulie 2021, primii trei inculpaţi, având calitatea de angajaţi în cadrul S.C. E.E. S.R.L. au dezvoltat un mod de operare, în sensul sustragerii de cantităţi de motorină aparţinând acestei societăţi, raportând totodată superiorilor din cadrul societăţii că respectivele cantităţi ar fi fost livrate Bazei Aeriane Mihail Kogălniceanu, în scopul alimentării generatoarelor, conform contractelor încheiate cu K.B.R., această din urmă societate fiind înfiinţată de guvernul Statelor Unite ale Americii, pentru a asigura logistica bazelor americane de pe teritoriul României.
În concret, din probatoriul administrat în faza de urmărire penală a rezultat că primii trei inculpaţi ar fi alimentat generatoarele din Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu cu cantităţi de motorină inferioare celor consemnate în documentele interne ale S.C. E.E. S.R.L., obținând astfel diferite surplusuri de motorină, pe care şi le-au însuşit. Ulterior, combustibilul sustras, în cantitate totală de aproximativ 5.000 litri, ar fi fost pus în vânzare către diverse persoane interesate, la un preţ reprezentând aproximativ jumătate comparativ cu cel practicat de comercianţii autorizaţi.
Trei dintre inculpați au fost cercetați iniţial sub control judiciar, în prezent nemaifiind supuşi vreunei măsuri preventive.
Totodată, în cauză a fost instituită şi ulterior menţinută măsura asigurătorie a sechestrului, asupra sumei de aproximativ 2.000 euro, ridicată de la unul dintre inculpaţi.
Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
Militari reținuți
Amintim că în luna noiembrie 2022, procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București au dispus reținerea a 7 militari și a unui civil cercetați pentru săvârșirea infracțiuniii de furt calificat prevăzute de art.229 alin.l lit.b) și alin. 3 lit.a) Cod penal cu aplic. art.35 alin.l Cod penal.
Militarii fac parte din cadrul Bazei Aeriene Mihail Kogălniceanu, județul Constanța și au sustras, spun procurorii, în mod repetat, în cursul anului 2022, combustibil aparținând unității militare, kerosen și motorina, în cantitate totală de aproximativ 7 tone, valorificat sau folosit ulterior în interes personal.
Furt de motorină din Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu! Ședință importantă azi în instanță
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Militarii arestați la Constanța cer să fie puși în libertate!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii